Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța a atribuit contracte de peste 2,7 milioane de lei pentru Cazarma 1369 (DOCUMENTE)
Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța a atribuit contracte de peste 2,7 milioane de lei pentru
23 Apr, 2026 12:51
ZIUA de Constanta
138
Marime text
138
Marime text

Academia Navală „Mircea cel Bătrân”Constanța (Unitatea Militară 02192) a finalizat o serie de licitații pentru reabilitarea infrastructurii din cadrul Cazarmei 1369. Patru contracte majore, cu o valoare totală cumulată de 2.754.441,28 RON (fără TVA), au fost atribuite pe data de 20 aprilie 2026 pentru lucrări de reparații generale și renovare.
Firma Viosil Instalconstruct SRL a reușit să obțină două dintre pachetele de lucrări scoase la licitație de autoritatea militară: Pavilionul Z1- lucrările de reparații curente la acest obiectiv reprezintă cea mai mare investiție din acest pachet, fiind adjudecate pentru suma de 902.790,28 lei. Firma va executa și reparațiile curente la rezervorul de apă al cazarmei, contract evaluat la 421.274,40 lei.
Restul investițiilor vizează pavilioanele administrative și de cazare S1 și Z2, unde câștigătoare au fost declarate două firme din zona litoralului: Iulmar IND va efectua lucrările de reparații la Pavilionul S1, valoarea contractului fiind de 852.969,79 lei.
Dacor Plast SRL. din Constanța a câștigat licitația pentru Pavilionul Z2, cu o ofertă de 577.406,81 lei.
Despre Iulmar IND SRL
Firma Iulmar IND SRL din Mangalia, a fost înființată la data de 07.02.2011 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4299 - Lucrări de construcții a altor proiecte inginerești n.c.a.
Cifra de afaceri Iulmar IND SRL a fost de 2.055.542lei în anul 2024, cu un profit de 76.209 lei.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 50,87%.
Iulmar IND SRL a raportat un număr de 6 angajați în anul 2024.
Asociat unic și administrator este Ungureanu Tudor. Acesta este asociat și administrator și la Ariv IND SRL.
Potrivit licitatiapublica.ro, firma și-a adjudecat 2 contracte prin achiziții publice. Autoritățile contractante sunt Academia Navală Mircea cel Bătrân și Primăria Mangalia.
Despre Viosil Instalconstruct SRL
Firma Viosil Instalconstruct SRL,din București, a fost înființată la data de 08.11.2002 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4322 - Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat.
Cifra de afaceri Viosil Instalconstruct SRL a fost de 9.635.793 lei în anul 2024, cu un profit de 2.073.819 lei.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 28,02%.
În 2024, datoriile erau de 2.098.476 lei, în 2023– 1.045.066 lei și în 2022–2.925.731 lei.
Viosil Instalconstruct SRL a raportat 14 angajați în anul 2024.
Asociați și administratorisunt Ilie Sebastian Florian și Nicolae Teodor.
Ilie Sebastian Florian mai este asociat și administrator la Expert Constructii Apartamente SRL.
Nicolae Teodor mai este asociat și administrator la ATC Grup Invest 2000 SRL,Expert Construcții Apartamente SRL.
Potrivit licitatiapublica.ro, firma și-a adjudecat 142 de contracte prin achiziții publice, dintre care 16 la nivelul județului Constanța.
Printre autoritățile contractante se numără Universitatea Ovidius, Ministerul Apărării UM 02192, Compania Națională Căi Ferate, Sucursala Regională CF Constanța.
Despre Dacor-Plast SRL
Dacor-Plast SRL, înființată în 2003, are sediul social pe Strada Nerva, Nr. 21, Constanța. Obiectul principal de activitate al firmei este fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții.
În 2024, societatea a raportat o cifră de afaceri de 9.567.907 lei și un profit de 2.698.846 lei. Compania are 12 angajați și datorii de 2,7 milioane lei.
Asociați sunt Murariu Camelia și Murariu Ioan-Dan, acesta din urmă fiind și administrator. Murariu Camelia mai apare în calitate de asociat în firma HTW Lasercut & 3D Printing SRL.
Potrivit termene.ro, Dacor-Plast SRL a câștigat 54 de contracte publice, inclusiv cu două unități militare: Ministerul Apărării Naționale – Unitatea Militară 02311 Constanța și UM 02192.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
CFR Constanța a atribuit contractul pentru întreținerea centralelor termice mari. Viosil Instalconstruct SRL va asigura mentenanța (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


