Un nou teren din Mamaia trece în domeniul public! Proiectul, pe masa Consiliului Local Constanța în ședința din 30 iunie (DOCUMENT)
Un nou teren din Mamaia trece în domeniul public! Proiectul, pe masa Consiliului Local Constanța în ședința
29 Jun, 2026 15:34
ZIUA de Constanta
171
Marime text
171
Marime text

Consiliul Local al municipiului Constanța este convocat în ședință ordinară marți, 30 iunie 2026, la ora 14:00. Întrunirea se va desfășura în format fizic, în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța.
Printre proiectele de hotărâre înscrise pe ordinea de zi se află și proiectul nr. 199/19.06.2026, care vizează aprobarea trecerii unui teren în suprafață de 1.393 mp din domeniul privat în domeniul public al municipiului Constanța. Este vorba despre un imobil-teren situat în stațiunea Mamaia, în zona Hotel Mamaia, identificat cu numărul cadastral și înscris în cartea funciară nr. 265054.
Inițiat de primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, proiectul propune declararea acestui teren drept bun de interes public local. Conform documentației tehnice, suprafața respectivă este situată în intravilan și are în prezent categoria de folosință curți construcții, având destinația de alei de circulație, reglementări pietonale și carosabile. Trecerea în domeniul public este considerată oportună tocmai pentru a asigura o reglementare și o administrare corectă a căilor de acces din zonă.
Valoarea de inventar a întregului amplasament (dintr-o suprafață totală inițială de 6.764,56 mp din care face parte) este evaluată la peste 24,1 milioane de lei, bunul fiind înregistrat în evidențele municipalității încă din anul 2004.
Proiectul de hotărâre integral poate fi accesat în secțiunea „Documente” a materialului.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Schimbări în parcul auto al Primăriei Constanța! Cum se împart cele 88 de mașini și ce cote de carburant primesc șefii și polițiștii locali (DOCUMENTE)
Tags: Vergil Chitac
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


