Teren de 477 mp dintr-o zonă de interes a stațiunii Mamaia, scos la licitație (DOCUMENT)
Teren de 477 mp dintr-o zonă de interes a stațiunii Mamaia, scos la licitație (DOCUMENT)
22 Nov, 2025 14:01
ZIUA de Constanta
86
Marime text
86
Marime text
Consiliul Local al Municipiului Constanța (CL) va decide soarta unui nou teren de preț din stațiunea Mamaia, prin dezbaterea Proiectului de Hotărâre nr. 444/2025. Inițiat de Primarul Vergil Chițac, proiectul solicită aprobarea oportunității de a vinde, prin licitație publică, un imobil aflat în proprietatea privată a municipalității.
Detaliile vânzării
Obiectul vânzării este un teren în suprafață de 477 mp, situat în zona de interes maxim a stațiunii, în apropierea Hotelului Club Scandinavia din Mamaia.
Imobilul este înregistrat cu numărul cadastral 260771.
Vânzarea va fi realizată prin licitație publică, modalitate menită să asigure un preț de piață și o transparență sporită a tranzacției.
Preţul de vânzare
Preţul de vânzare a bunului imobil teren în suprafaţă de 477 mp aprobat ulterior prin hotărâre a Consiliului Local, va fi valoarea cea mai mare dintre valoarea de inventar a imobilului şi preţul de piață, raportat la reglementarea urbanistică aprobată, determinat prin raport de evaluare întocmit de firma de evaluare autorizată ANEVAR, aflată sub contract de prestări servicii cu Municipiul Constanţa, selectată cu respectarea legislației în domeniul achiziţiilor publice.
Destinații admise:
-funcţiuni de turism; -apartamente de vacanţă, locuinţe permanente;
-funcţiuni pentru alimentație publică; funcțiuni de comerţ;
-funcţiuni sportive;
-funcțiuni de loisir;
-funcțiuni de agrement;
-funcțiuni de cultură; servicii; funcţiuni de sănătate;
-funcţiuni legate de culte;
-lucrări de amenajare/întreținere a malurilor/lacului Siutghiol;
-marina, pasarelă amplasată pe Marea Neagră;
-funcţiuni aferente echipării tehnico-edilitare; unități cu destinație specială; grupuri sanitare publice;
-amenajări ale spațiului public;
-spații verzi şi plantate de folosință generală: parc, grădină, scuar, fâşii plantate;
-parcuri cu caracter tematic; -parcaje la sol și multietajate;
-dotări și amenajări specifice funcţiunii de bază; amplasarea de panouri publicitare.
Funcţiunea admisă pentru fiecare parcelă în parte, menționată pe planul de Reglementări şi în tabelul anexă aferent fiecărei zone, nu este exclusivă, fiind admisă modificarea sau completarea cu funcțiunile admise, enunţate mai sus.
Funcţiunile legate de culte (lăcaşe de cult), sunt permise inclusiv în zonele menționate pe planurile de Reglementări urbanistice ca: funcțiuni mixte: spații verzi, alei auto și pietonale, parcări, mobilier urban, panouri publicitare, corturi provizorii pentru diverse evenimente, construcţii şi instalaţii demontabile cu ocazia unor evenimente, locuri de joacă.
Destinații admise cu condiționări: -construcţii şi instalații demontabile pentru funcţiuni comerciale și de alimentație publică realizate numai cu ocazia unor evenimente culturale, sportive, târguri, expoziții; corturi cu caracter provizoriu numai cu ocazia unor evenimente; amenajări pentru alimentație publică numai cu ocazia unor evenimente; organizări de evenimente în perioada sezonului estival; sunt admise extinderea sau supraetajarea clădirilor existente, cu respectarea condițiilor de amplasare, echipare şi configurare precum şi a posibilităților maxime de ocupare şi utilizare a terenului prevăzute de prezentul regulament şi tabele anexate.
Destinații interzise:
-activități de orice tip care sunt poluante, prezintă risc tehnologic sau incomodează prin traficul generat;
-funcţiuni industriale; -depozitare şi vânzare en-gros; -depozitare de substanțe inflamabile sau toxice;
-depozitări de materiale refolosibile; -platforme de precolectare a deşeurilor urbane;
-staţii de întreţinere auto;
-spălătorii chimice;
-sunt interzise lucrări de terasament de natură să afecteze amenajările din spațiile publice sau de pe parcelele adiacente;
-sunt interzise orice funcţiuni, clădiri și amenajări care produc agresarea peisajului, prin poluări sau diminuarea vegetaţiei şi distrugerea habitatului natural și contravin normelor de protecție stabilite pe plan național/local;
-sunt interzise orice amenajări care pot determina scurgerea apelor meteorice pe parcelele adiacente.
În secțiunea Document a materialului puteți consulta proiectul în integralitate.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Ședință CLM ConstanțaConsilierii locali discută vânzarea prin licitație publică a unui teren de 309 mp pe strada Salonic (DOCUMENT)
Tags: Vergil Chitac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


