Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:53 18 08 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Seri de teatru la Pontul Euxin”. Omagiu pentru Maria Tănase, în interpretarea Adrianei Trandafir

ro

03 Aug, 2019 12:34 448 Marime text
Stagiunea estivală „Seri de teatru la Pontul Euxin“ continuă, sâmbătă și duminică, la Amfiteatrul din Parcul Tăbăcărie, cu un omagiu adus Mariei Tănase, o voce de excepție, în interpretarea unei îndrăgite actrițe, Adriana Trandafir. 

Sâmbătă, 3 august, pe scena din aer liber, începând cu ora 21.00, publicul va urmări spectacolul numit simplu: „Maria Tănăse“, în regia lui George Bănică, cu Adriana Trandafir, în rolul principal și cu participarea lui Ionuț Dulgheriu.

Pentru a intra în atmosfera spectacolului, iată o mică prezentare a poveștii sale: „Copil fiind, Adriana Trandafir a avut ocazia să o întâlnească pe Maria Tănase, cu prilejul unui recital susţinut de aceasta la căminul cultural din satul natal al actriţei. «Din acea clipă mi-am zis: dacă Dumnezeu mă iubeşte cu adevărat o să-mi dea şi mie măcar o dată posibilitatea să fiu pe scenă, să primesc flori şi să fiu aplaudată», mărturisea Adriana Trandafir într-un interviu acordat săptămânalului Foaia Românească. În 1987, actriţa, angajată pe atunci la Teatrul „Odeon”, a conceput ceea ce avea să devină cel mai longeviv one-woman show din teatrul românesc – «Pasărea măiastră, Maria Tănase», un spectacol care prezintă viaţa personală a cântăreţei, cu aspectele mai puţin cunoscute publicului. «Este un exerciţiu», afirmă Adriana Trandafir, «pentru că nu mi-am propus să fiu nici mai bună decât ea, nici să arăt că pot să cânt mai bine»“.

Duminică, 4 august, la ora 21.00, constănțenii și turiștii sunt invitați la concertul de poezie și muzică folk, „Sub zodia Mariei“, alături de actrița Adriana Trandafir, cantautoarea Maria Gheorghiu, pianistul Radu Grațianu și Ana Maria Dumitru (proiecții video). Conceptul este semnat de Maria Gheorghiu, iar scenariul este realizat de Miron Manega.

Proiectul „Seri de teatru la Pontul Euxin“ este organizat de Ghiuvelichian Clara PFA și finanțat de Primăria Municipiului Constanța. Acesta se desfășoară la Amfiteatru, până pe 25 august, săptămânal, în zilele de joi, vineri, sâmbătă și duminică. Intrarea este liberă. Spectacolele încep de la ora 21.00.

Amfiteatrul din Parcul Tăbăcărie este situat în vecinătatea locului de joacă Țara Piticilor. Accesul se poate face pe poarta dinspre lac a spațiului de joacă pentru copii.

Sursă foto: Primăria municipiului Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii