Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:17 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gala Premiilor de Excelență Vinul.ro & GastroArt 2019 s-a încheiat. Câte trofee şi medalii a primit gastronomia românească

ro

30 Sep, 2019 16:32 3101 Marime text
Trofee pentru proiecte speciale de gastronomie și educație a profesioniștilor din alimentație, dar și şase Mari Medalii de Aur, 35 de Medalii de Aur și 16 Medalii de Argint pentru vinuri românești de top au fost acordate în cadrul Galei Premiilor de Excelență Vinul.ro & GastroArt 2019, desfăşurată la Palatul Parlamentului în 27 septembrie.

Gala comună a celor două reviste - inițiatoare ale demersurilor care au condus la declararea primei duminici din octombrie drept Zi națională a gastronomiei și vinurilor din România - a avut ca scop promovarea valorilor culinare și oenologice autohtone.

Premiile au vizat pe de-o parte vinurile românești (183 au fost evaluate anterior Galei de către comisii formate din specialiști independenți), iar pe de altă parte inițiativele gastronomice cu impact deosebit asupra culturii de profil. Lista completă a Premiilor acordate o puteți consulta la finalul acestui comunicat.

“Nu premiem cel mai bun Chef, cel mai bun restaurant - există deja astfel de premii și fac deja o treabă bună. Noi ne-am propus să evidențiem proiecte care aduc plusvaloare gastronomiei românești, producătorilor și identității noastre culinare”, a declarat Publisherul GastroArt, Cosmin Dragomir.

“Vrem să legăm cât mai profund în mintea conaționalilor noștri - și nu numai a lor - vinurile românești de gastronomia specifică, și să promovăm acest pachet de valori economice și identitare de maximă importanță”, a anunțat Publisherul Vinul.ro, Cezar Ioan cu ocazia Galei Premiilor de excelență derulată în cadrul celui mai mare eveniment de vinuri și mâncare - Wine and Street Food Festival. “Vom oferi cramelor premiate posibilitatea de a afișa pe sticle premiile obținute, prin intermediul unor medalii autocolante care să semnalizeze suplimentar la raft calitatea acestora și să faciliteze orientarea consumatorilor  - aceasta este o nevoie reală a pieței, în condițiile în care universul vinurilor este deosebit de complex și chiar generator de confuzie“, a mai completat Cezar Ioan cu ocazia decernării Premiilor, pentru al 11-lea an consecutiv.


Premiile de excelență GastroArt și Vinul.ro fac parte din proiectul “Identitate Gastronomică Națională” derulat de Asociația “Curaj Înainte”, proiect finanațat de Primăria Sector 5 prin Centrul de Cultură și Tineret “Ștefan Iordache”.
 
Premiile de excelență GastroArt 2019
 

Chef Bogdan Alexandrescu – restaurant Ibrik Paris, pentru promovarea gastronomiei românești în afara țării
Chef Mihai Toader & Bogdan Simion - pentru proiectul Fragment
Proiectul “Bucătăria Hoinară” – pentru valorificarea tezaurului gastronomic
Crama Avincis – pentru dezvoltarea culturii vinului prin sponsorizarea colecției de cărți de profil de la editura Baroque Books & Arts
Editura Cartier - pentru volumul “Moldova. Oameni, locuri, bucătărie și vin”
Microgreens România – inovație în produs local
NYC’s Pastrami Delikatessen – recuperarea patrimonului gastronomic
My Secret Romania – pentru Oltenia și Muntenia Brunch
Ciprian Muntele - pentru încurajarea consumului de organe și țuică
Tiberiu Cazacioc – documentarea produselor locale înregistrate la UE
BioShopRomania.com  pentru promovarea producătorilor locali
 
Premiile GourmetS5.ro
 
Restaurant Pâine și Vin – pentru promovarea producătorilor locali
Restaurant Ivan Pescar – pentru promovarea bucătăriei regionale
Restaurant Becker Brau – cea mai de success deschidere din 2019 din Sectorul 5
 
Premiile de excelență Vinul.Ro 2019
 
Marile Medalii de Aur: 
 - Domeniile Sâmbureşti, pentru “Chateau Valvis – Chardonnay”, 2017
- Crama Ceptura, pentru ”Dominum Alb” - Chardonnay, Fetească Regală 2018
-  Domeniile Avereşti, pentru “Diamond Junior” - Busuioacă de Avereşti 2018
- Domaine Vinarte, pentru “Castel Bolovanu - Cabernet Sauvignon” 2016
- Villa Vinea, pentru “Kerner Selection” - Kerner 2018
- Domeniile Tohani, pentru “Siel” - Fetească Neagră, Pinot Noir, Shiraz, Merlot, Cabernet Sauvignon, Busuioacă de Bohotin          2018
 
Vinuri albe cu Medalii de AUR:
 “Alb de Ceptura” - Сhardonnay, Feteasca Regala 2018 - Ceptura
“Muscat Ottonel Organic” - Muscat Ottonel 2018 - Domeniul Bogdan
 “Siel” - Fetească Albă, Fetească Regală, Tămâiosă Românască, Sauvignon Blanc, Chardonnay,Riesling Italian, Pinot Gris 2018 - Domeniile Tohani 
 “Domeniile Panciu Blanc de Noirs” - Pinot Noir 2015 - Domeniile Panciu 
 “Colocviu Vibe  Brut” – Francusa 2018 - Casa de Vinuri Cotnari 
 “Gewurztraminer Selection” – Gewurztraminer 2018 - Villa Vinea
 “Cuvee Experience alb” - Sauvignon Blanc, Muscat, Chardonnay 2018 - Domeniul Bogdan
 “SAUVIGNON blanc” 2018 - Crama Valea Ascunsa  
“TRANTU Sauvignon blanc” 2018 - Trantu
 “Maestoso Riesling Italian - Muscat Ottonel” 2017 - Crama Dealul Dorului
 “Chardonnay Organic” – Chardonnay 2018 - Domeniul Bogdan
 “Feteasca Regala Domeniile Blaga” - Feteasca Regala 2018 - Domeniile Blaga
 
Vinuri roșii cu Medalii de AUR:
 “STONEWINE - FETEASCA NEAGRA” - FETEASCA NEAGRA 2016 - Balla Geza  
“Basileus - Cabernet Sauvignon”  2017 - Crama Zoresti
“Alira Grand Vin Feteasca Neagra”- Feteasca Neagra 2016 - Alira/Winero
 “MIRABILIS MACHINA” - Cabernet Sauvignon & Feteasca Neagra 2016 - Vincon        
“Gama Prince Vlad “- Feteasca Neagra  2016 - Crama Vie Vin Vînju Mare
 “Feteasca Neagra Premium”-  Feteasca Neagra - 2016 - Budureasca
 “Feteasca Neagra Selection” Feteasca Neagra - 2015 - Villa Vinea 
“DOMAINE CEPTURA ROUGE” - Cabernet Sauvignon & Merlot & Feteasca Neagra  2015 - Davino
 “Castel Bolovanu Cabernet Franc” - Cabernet Sauvignon & Cabernet Franc 2017 - Vinarte “Domeniile Samburesti - Cabernet Sauvignon” 2017 - Domeniile Samburesti
“Castel Sofia Suiram” 2016 - MaxiMarc
 “Alira Feteasca Neagra” - Feteasca Neagra 2014 - Alira/Winero
“STONEWINE - CABERNET FRANC “ - CABERNET FRANC 2016 - Balla Geza
 “ Crama Trantu- Cabernet Sauvignon” 2017 - Trantu         
 “Siel” - Fetească Neagră, Pinot Noir, Shiraz, Merlot, Cabernet Sauvignon 2016 - Domeniile Tohani
 “Negru de Ceptura” - Merlot, Cabernet Sauvignon, Feteasca Neagra 2017 - Crama Ceptura
 “Basileus”  Merlot 2016 - Crama Zoresti
 “SAAC “- Cabernet Sauvignon & Pinot Noir & Shiraz & Feteasca Neagra 2018 - Domeniile Urlati
 “Trantu - Feteasca Neagra” 2017 - Trantu
 
Vinuri rose cu Medalii de AUR:
 “Colocviu La Paris - Rose – Sec” - Busuioaca de Bohotin 2018 - Casa de Vinuri Cotnari
“Domeniile Samburesti Rose” - 2018 - Domeniile Samburesti
“Caii de la Letea – Rose” - Merlot, Syrah ,Pinot Noir 2018 - ViaViticola Sarica Niculitel
“SEMPRE ROSE Pinot Noir”  2018 - Vincon
 
Vinuri roșii cu Medalii de Argint:
 “Epiphanié” Feteasca Neagra  2017 - ViaViticola Sarica Niculitel
 “Nedeea” Feteasca Neagra & Negru de Dragasani & Novac 2017 - Vinarte          
 “Gama Prince Vlad Merlot” 2015 - Crama Vie Vin Vînju Mare
 “BALLA GEZA - FETEASCA NEAGRA”  - FETEASCA NEAGRA 2017 - Balla Geza 
 “Cuvee Experience roșu” - Feteasca Neagra, Merlot, Syrah 2017 - Domeniul Bogdan 
 “SERVE - Terra Romana Millenium Rosu”  - Merlot, Cabernet Sauv, Feteasca Neagra 2016 - SERVE
 “Diamond Junior - Feteasca Neagra de Averesti” Feteasca Neagra 2016 - Domeniile Averesti
 “Merlot Premium” – Merlot 2016 - Budureasca
 
Vinuri albe cu Medalii de Argint:
 “Feteasca Alba Selection” Feteasca Alba 2018 - Villa Vinea
“ MONOGRAM FETEASCA ALBA          “ Feteasca alba 2018 - Davino
 “Moșia de la Tohani Fetească Albă”     2018 - Domeniile Tohani 
 “BALLA GEZA - MUSTOASA DE MADERAT” MUSTOASA DE MADERAT 2018 - Balla Geza
 “Cuvee Celest” Riesling de Rin 2015 - Villa Vinea 
 “Bacanta” Sauvignon Blanc 2018 - Crama Gîrboiu   
 “Domenii - Tamaioasa Romaneasca – Demisec” Tamaioasa Romaneasca        2018 - Casa de Vinuri Cotnari
 “SAAC” Feteasca Alba &Sauvignon Blanc 2018 - Domeniile Urlati 
 “ Domeniile Samburesti Chardonnay” 2018 - Domeniile Samburesti
 “SAAC” Sauvignon Blanc 2018 - Domeniile Urlati 
 
Vinuri rose cu Medalii de Argint:
“Livia Rose” 2018 - Crama Gîrboiu
“SEMPRE ROSE” Busuioaca de Bohotin 2018 - Vincon

Sursă foto: Vinul.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii