Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:57 30 11 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere Laura Ramona Iliuță, membru permanent în CA al Spitalului Municipal Mangalia, deține două apartamente, un loc de parcare și un autoturism (document)

ro

29 Oct, 2021 00:00 778 Marime text
  • Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Laurei Ramona Iliuță, membru permanent al Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal Mangalia, documente preluate de pe site-ul oficial al Spitalului Municipal Mangalia.

În ultima declarație de avere, depusă pe 27 mai 2021, Laura Ramona Iliuță a menționat două apartamente dobândite în 2013, respectiv 2021 și un loc de parcare dobândit în anul 2021 prin contract de vânzare-cumpărare.

De asemenea, aceasta a declarat și un autoturism marca Mercedes-Benz A150, anul de fabricație 2008, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare în anul 2013.

a categoria „Debite, ipoteci, garanții emise în beneficiul unui terț, bunuri achiziționate în sistem leasing și alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depășește 5.000 euro”, au fost menționate două credite contractate în anul 2020, respectiv 2019, la BRD și Garanti Bank – Bonus Card. Cel contractat la BRD este scadent în anul 2025 și este în valoare de 75.100 lei, iar cel de la Garanti Bank este scadent la 2022 și are o valoare totală de 4.448 lei.

La categoria „venituri ale declarantului și ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Laura Ramona Iliuță a menționat venituri astfel: drepturile sale salariale pentru activitatea desfășurată în cadrul DSPJ Constanța în valoare de 122.471 lei, veniturile soțului său provenite de la SBR Mangalia și SBR Techirghiol în valoare de 881 lei, respectiv -412 lei, precum și veniturile fiului său, în valoare de 2.400 lei în calitate de student bursier, beneficiar de bursă de merit de la Facultatea de Medicină/ Farmacie a Universității „Ovidius” din Constanța.

În declarația de interese depusă pe 27 mai 2021, Laura Ramona Iliuță a declarat calitatea de director adjunct executiv în cadrul DSP Constanța, calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Sanatoriului Balnear Mangalia, calitatea de membru supleant în Consiliul de Administrație al Sanatoriului Balnear Techirghiol, precum și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Mangalia. De asemenea, a menționat calitatea de membru în Corpul Medicilor Constanța.
 
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi cea de interese a Laurei Ramona Iliuță.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii