Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:48 10 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere Eduard Ferencz, arhitect-șef al Județului Constanța (DOCUMENTE)

ro

11 Oct, 2022 00:00 2698 Marime text
  • În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese alelui Eduard Ferencz, arhitectul-șef al Județului Constanța, fost arhitect-șef al Primăriei Cumpăna, dar și arhitect-șef al Primăriei Municipiului Fetești, din județul Ialomița.
  • În Secțiunea Document puteți consulta declarațiile de avere și de interese ale arhitectului-șef al Consiliului Județean Constanța.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese alelui Eduard Ferencz, arhitectul-șef al Județului Constanța, fost arhitect-șef al Primăriei Cumpăna, dar și arhitect-șef al Primăriei Municipiului Fetești, din județul Ialomița.
 
Despre Eduard Ferencz
 
Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, a semnat în luna septembrie 2021 dispoziția privind exercitarea cu caracter temporar a funcției publice de conducere temporar vacantă de arhitect-șef de către Eduard Ferencz.
 
Eduard Ferencz este din Hârșova și a urmat cursurile Institutului de Arhitectură Ion Mincu din București, între anii 1991 – 1998, fiind licențiat ca arhitect diplomat.
 
Acesta este membru al Ordinului Arhitecților din România, Filiala Dobrogea, fiind însă suspendat la cerere începând cu anul 2015, pentru o perioadă nedefinită, după cum se menționează pe site-ul oficial al Ordinului.
 
Ferencz Mirona -Veronica, soția arhitectului județului Constanța, este angajată la aceeași instituție, inițial pe funcția de inspector principal, iar din 2020 a consemnat funcția de inspector superior la Direcția de Dezvoltare Județeană și Coordonarea Instituțiilor de Sănătate, Sport și Învățământ.
 
Prima declarație de avere și interese, completată în anul 2016 , în calitate de inspector principal, menționează un apartament de 54 mp dobândit în anul 2008 , un autoturim Opel și venituri din chirii.

În perioada 2016-2022 , Ferencz Mirona-Veronica a declarat la bunuri imobile autoturismul Opel (2016, 2017), VW Jetta (2018) și un autoturism Mazda declarat a.c. , cu precizarea că nu a menționat înstrăinarea autoturismelor Opel și VW Jetta.
 
Declarațiile completate în anul 2021 menționează înstrăinarea aparatmentului de 54 mp cu suma de 62.000 euro  (care aducea familiei venituri din chirii) dar nu se precizează cumpărătorul, așa cum este indicat în ghidul pentru completarea declarațiilor de avere și interese.
 
De asemenea, declară apartamentul de 74 mp dobândit în anul 2021 împreună cu soțul, Eduard Ferencz .
 
Potrivit profilului de pe rețelele de socializare virtuală, începând cu anul 2016, Eduard Ferencz a lucrat în cadrul Primăriei Cumpăna, ca arhitect-șef, iar în intervalul februarie 2014 – iunie 2016, a fost arhitec-șef al Primăriei Municipiului Fetești, iar din toamna anului 2021 deține aceeași funcție la Consiliul Județean Constanța.
 
Înainte de aceste funcții publice, Eduard Ferencz a fost arhitect în cadrul Biroului Individual de Arhitectură (BIA) Eduard Ferencz, începând cu anul 2003 și până în februarie 2014 (când s-a angajat la Primăria Fetești), între 2001 și 2003 a fost administratorul SC Arhimedia SRL Constanța, iar între februarie 1998 și până în anul 2001 a fost angajat al SC Diverse SRL.
 
Platforma Confidas.ro, consultată pe 10 octombrie 2022, îl menționează pe Eduard Ferencz în societățile radiate Semato Prod Impex București, înființată în 1993 (asociat 50%, administrator), Arhimedia Constanța, înființată în 2001 (asociat 40%, administrator) și Trust Sarra Constanța, înființată în 2007 (asociat 50%, administrator).
 
Avere și interese
 
În declarația de interese completată în iunie 2022, Eduard Ferencz a menționat că este membru OAR – Filiala Dobrogea.
 
În declarația de avere completată în același timp a precizat că deține un apartament de 72 de metri pătrați cumpărat în 2021 împreună cu soția și un autoturism Mazda fabricat în 2004.
 
Datoriile se ridică la un total de 94.000 de lei, fiind vorba despre două credite, unul contractat în 2018 și scadent în 2023 și al doilea contractat în 2021 și scadent în 2027.
 
Venitul anual realizat de Eduard Ferencz s-a ridicat la 95.858 de lei, reprezentând salariul de la Comuna Cumpăna și de la Județul Constanța, iar soția sa, angajat al Consiliului Județean Constanța, de asemenea, a realizat un venit anual de 62.179 de lei, fiind menționate, totodată, și alocațiile celor doi copii.
 
În declarația de interese din 2021 sunt aceleași mențiuni, iar declarația de avere pentru aceeași perioadă cuprinde aceleași bunuri imobile și mobile ca cea din 2022.
 
Totodată, și valoarea creditelor era aceeași ca în 2022, iar venitul anual al lui Eduard Ferencz, în calitate de angajat al Primăriei Cumpăna, s-a ridicat la 66.246 de lei, în timp ce al soției, angajată a CJC, s-a ridicat la 63.290 de lei, fiind, de asemenea, precizate și alocațiile celor doi copii.
 
Pe site-ul Agenției Naționale de Integritate sunt disponibile și declarații din anii anteriori completate de Eduard Ferencz.
 
În declarația de interese din 2018, completată în calitate de arhitect-șef la Primăria Cumpăna, Eduard Ferencz a precizat că era membru în Sindicatul Tomis, dar și în OAR – Filiala Dobrogea.
 
În declarația de avere pentru același interval, arhitectul a precizat că soția sa deținea un apartament de 54 mp, cumpărat în 2008, la bunuri mobile fiind menționat un Volkswagen din 2011.
 
Datoriile menționate se ridicau la 100.000 de lei, fiind vorba despre un credit contractat în 2018, scadent în 2023.
 
Venitul anual realizat ca angajat al Primăriei Cumpăna s-a ridicat la 55.391 de lei, iar al soției, angajat al CJC, la 35.000 de lei, fiind menționate și alocațiile copiilor.
 
În declarația de avere din 2016, completată în calitate de arhitect-șef la Primăria Fetești, nu sunt menționate bunuri imobile, ci doar un autovehicul Opel fabricat în 2007, venitul anual încasat fiind de 15.000 de lei, din activitățile de proiectare desfășurate în cadrul B.I.A. Eduard Ferencz.
 
În declarațiile completate în 2015, ca arhitect-șef al Primăriei Fetești, Eduard Ferencz a menționat calitatea de membru OAR, apartamentul soției, dar și un autoturism Opel fabricat în 2007.
 
Funcția publică i-a asigurat arhitectului un venit anual de 25.632 de lei, la soția sa nefiind menționat niciunul. Au fost trecute alocațiile copiilor.
 
În Secțiunea Document puteți consulta declarațiile de avere și de interese ale arhitectului-șef al Consiliului Județean Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Declarații de avere
Mariana Ciobanu, auditor public intern la Consiliul Județean Constanța, acum la Primăria Năvodari – avere și interese (DOCUMENTE)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii