Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:00 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Doiniței Radu, Șef administrație la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați (DOCUMENTE)

ro

15 Dec, 2023 20:23 1230 Marime text
Foto: PexelsCotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Doiniței Radu, Șef administrație la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați.

În cea mai nouă declarație de avere, completată pe 29 mai 2023, doinița Radu a menționat că deține ½ dintr-un teren intravilan de 1500 mp în Amzacea, județul Constanța.   

De asemenea deține două autoturisme Mercedes, an de fabricație 2019.

În anul 2018 a contractat un credit de la Banca Transilvania scadent în anul 2023, în valoare de 50.000 de lei.

La secțiunea Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro a menționat suma de 17.500 de euro primită de fiica sa la Majorat.

La secțiunea „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Doinița Radu a menționat salariul primit fde la DGRPF Galați de 112.492 lei, un venit asimilat salariului de la AJOFM de 5810 lei, salariul soțului angajat la RAJA de 47.855 lei, un venit de 30.000 de lei obținut de soșul său din cultivarea cerealelor, un venit obținut de la AJPIS de 885 lei și alocația copilului de 2887 lei.

În declarația de interese completată în mai 2023 a menționat calitatea de membru al SINDFISC  .
 

PRECIZĂRI:


 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi cele de interese ale Doiniței Radu.  

Citește și: 

Declarații de avere ConstanțaDan Ignat, șef adjunct administrație la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați are un apartament în Constanța și două mașini (DOCUMENTE)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii