Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:57 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarație de avere Nicoleta Pîrvuleț, membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Cernavodă, deține un autoturism marca Volkswagen Golf (document)

ro

23 Aug, 2021 00:00 1938 Marime text
  • Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale Nicoletei Pîrvuleț, membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Cernavodă, documente preluate de pe site-ul oficial al Spitalului Orășenesc Cernavodă.

În ultima declarație de avere, depusă pe 25 mai 2021, Nicoleta Pîrvuleț a menționat că deţine un autoturism.  Conform datelor înscrise în document, autoturismul marca  Volkswagen Golf, an de fabricație 2002, a fost dobândit prin cumpărare.

La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Nicoleta Pîrvuleț a declarat venituri din salarii, astfel: 576 lei –  drepturile sale salariale ca membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Cernavodă și 69.239 – drepturile sale salariale ca inspector la Direcția Publică de Sănătate a județului Constanța.

Nicoleta Pîrvuleț nu a declarat interese în anul 2021.

În declarația de avere depusă pe 28 mai 2020, Nicoleta Pîrvuleț a menționat că deține același autoturism marca Volkswagen Golf.

La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Nicoleta Pîrvuleț a decloarat venituri din salarii, astfel: 576 lei –  drepturile sale salariale ca memebru în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Cernavodă și 61.293 lei drepturile sale salariale ca inspector la Direcția Publică de Sănătate a județului Constanța.

În declarația de interese, Nicoleta Pîrvuleț a specificat calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Cernavodă, precum și pe cea de membru în Sindicatul Național al Funcționarilor Publici.

În declarația de avere depusă pe 29 mai 2019, Nicoleta Pîrvuleț a menționat că deține același autoturism marca Volkswagen Golf, dobândit prin cumpărare.

La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Nicoleta Pîrvuleț a declarat venituri din salarii, astfel: 718 lei - drepturile sale salariale ca memebru în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Cernavodă și 46.868 lei, drepturile sale ca salariat în cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Constanța.

În declarația de interese, Nicoleta Pîrvuleț a specificat calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Cernavodă, precum și pe cea de membru în Sindicatul Național al Funcționarilor Publici.
 
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi cea de interese ale Nicoletei Pîrvuleț.

 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii