Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:24 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce avere are Daniela Frățilă, șef sector la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța (DOCUMENTE)

ro

30 Apr, 2022 08:44 1287 Marime text


Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Danielei Frățilă, șef sector în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța – Secția de Drumuri Naționale Constanța.
 
Conform ultimei declarații de avere, depusă la data de 21 februarie 2022, are în posesie un apartament de 50 mp, în municipiul Constanța, cumpărat în anul 2000. Totodată, deține un autoturism marca Matiz, fabricat în 2004.
 
Ca datorii, are un credit contractat în 2020, scadent în 2025, în valoare de 35.200 lei, la Raiffeisen Bank.
 
Pe anul financiar anterior, Daniela Frățilă a declarat un salariu de 69.009 lei obținut de la DRDP Constanța.
 
Conform declarației de interese, este membru în cadrul sindicatului SNPDR.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi cea de interese Danielei Frățilă.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Ce avere are Victor Emilian Dumitrescu, șef district în DRDP Constanța (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii