Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:34 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averea și interesele Oanei Stancovici-Bianu, consilier la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța (DOCUMENT)

ro

31 May, 2023 00:00 1033 Marime text

 
  • Oana Stancovici-Bianu nu a declarat niciun interes în declarația de interese pe care a completat-o la data de 4 mai 2022
  • Oana Stancovici-Bianu a declarat că are un salariu în valoare de 48.941 de lei încasat la APM Constanța

 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Oanei Stancovici-Bianu, consilier la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța.
 
Oana Stancovici-Bianu nu a declarat niciun interes în declarația de interese pe care a completat-o la data de 4 mai 2022.
 
Potrivit declarației de avere completate la data de 6 mai 2022, consilierul de la APM Constanța deține un apartament în Constanța, în suprafață de 33,50 mp. Acesta a fost dobândit în anul 2006, prin contract de vânzare cumpărare.
 

De asemenea, ea este posesoarea unui autoturism Volkswagen Golf, fabricat în anul 2017, cumpărat prin contract de vânzare cumpărare.
 

Oana Stancovici-Bianu a declarat că are un salariu în valoare de 48.941 de lei încasat la APM Constanța. În plus, de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Constanța, prin participare la comisie preluare – distrugere, ea a încasat suma de 72 de lei.
 

În Secțiunea Document pot fi consultate declarațiile de avere și interese ale Oanei Stancovici-Bianu, consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Citește și:

Simona Sima, consilier la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, avere și interese (DOCUMENTE)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii