Doliu la Constanța. Clubul Sportiv Farul transmite condoleanțe după dispariția lui Adrian Manole
Doliu la Constanța. Clubul Sportiv Farul transmite condoleanțe după dispariția lui Adrian Manole

Clubul Sportiv Farul Constanța anunță cu profund regret trecerea la cele veșnice a lui Adrian Manole, fost președinte de onoare al clubului și un sprijin important pentru dezvoltarea sportului constănțean.
„Sunt oameni de care nu-ți dorești să vorbești la trecut. Și totuși azi, cu durere în suflet, trebuie să o facem. Este despre tine, prieten drag Adrian Manole, fost președinte de onoare al CS Farul Constanța, la care ai avut un aport deosebit prin construirea Sălii de Gimnastică Aerobică și nu numai. Ai plecat discret la Domnul, așa cum ai trăit. Noi, prietenii tăi, Ilie Floroiu, Elena Frâncu și Sorin Ștefan Bașturea, cu durere în suflet și multe lacrimi îți spunem: ‘Dormi în pace, suflet drag!’ Nu te vom uita niciodată. Condoleanțe familiei!”, este mesajul transmis de reprezentanții clubului.
Adrian Manole s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani. Fost liberal și o personalitate marcantă a vieții publice și sportive din Constanța, el va rămâne în memoria comunității pentru implicarea și realizările sale.
Citește și
Fostul liberal Adrian Manole a încetat din viaţă la vârsta de 68 de ani
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp