Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:59 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decese Constanţa 01 noiembrie 2019

ro

01 Nov, 2019 11:23 2812 Marime text

Liga Navală Română anunță o grea pierdere prin trecerea în neființă a prof.Univ.Dr. NICOALE PAPADOPOL, vicepreședinte a LNR, filiala Constanța. Licențiat în biologie, NICOLAE PAPADOPOL și-a dedicat întreaga viață profesională, de peste cinci decenii, cercetării biologiei marine, desfășurată în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” și a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța.
Membrii LNR sunt alături de familia îndoliată și îi transmit sincere condoleanțe.

Colegii din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța deplâng trecerea în neființă a celui care a fost PROF.DR.CS I. NICOLAE C. PAPADOPOL, coleg și Director științific. 
Despre cel care a fost prof.dr. NICOLAE PAPADOPOL  mulți își vor aminti mintea analitică, abilitățile științifice și oratorice, dar noi ne vom aminti de omul cu suflet cald care ne îmdruma pașii și ne sprijinea în proiectele noastre, de cel care întodeauna avea pentru noi un cuvânt bun și un sfat, de atmosfera prietenoasă a biroului său, de amintire din expedițiile realizate, pe care le depăna cu noi la o ceașcă de cafea.
DUMNEZEU SĂ ÎL ODIHNEASCĂ.

Fiul Paul și Geta noră, Paraschiva soră și nepoții Mihaela, Dorin, Alexandrina, cu durere în suflet și lacrimi anunță trecerea în neființă a surorii  SOFIA RĂCEANU, după o lungă suferință. Înmormântarea va avea loc în localitatea Babadag, sâmbătă 2 noiembrie 2019. Dumnezeu să o odihnească în  Împărăția Cerului!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii