Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:28 24 04 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anunţuri 21 februarie 2013

ro

21 Feb, 2013 11:47 1773 Marime text

cruce.jpgColectivul Grupului Şcolar Cooperatist, colegi de o viaţă cu Cristina şi Ioan Both, se roagă pentru odihna veşnică a fiicei lor Simona şi pentru alinarea sufletească a lor şi a fiicei Emilia în greaua încercare prin care trec în aceste clipe. Dumnezeu s-o odihnească pe Simona şi s-o urce ca un înger la ceruri! 

Un suflet blând şi drag s-a dus în împărăţia Domnului, departe de noi, dar mai aproape de El, lăsând în urmă lacrimi şi suferinţă. Cu adâncă durere în suflet, ne luăm rămas bun de la cea care a fost fiică, soră, cumnată şi mătuşă, Stanciu Gabriela. Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul în pace. Nu te vom uita niciodată! Mama, sora, cumnatul şi nepoţii Andrei şi Ioana.

O inimă a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a ridicat la ceruri, lăsând în urmă durere şi lacrimi, glasul şi privirea ei nu ne va mai mângâia, dar amintirea sa rămâne veşnic în inimile noastre. Cu tristeţe în suflet, anunţăm încetarea din viata a celei ce a fost Stanciu Gabriela. Corpul neînsufleţit este depus la Casa Albastră, iar înmormântarea va avea loc astăzi, ora 11.30, la Cimitirul Central. Soţul Doru şi copiii Alexandru, Eliza şi Sorin. Nu te vom uita niciodată! Lacrimi şi flori pe tristul mormânt.

Colectivul S.C. Telegraf Advertising SRL este alături de Ciobanu Mădălina şi familia sa, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a celei ce a fost soră dragă, Stanciu Gabriela. Sincere condoleanţe familiei îndoliate! Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Nu se poate înţelege cât de grea e despărţirea decât atunci când persoana dragă pleacă de lângă noi. Suntem alături de familia Stanciu şi de familia Ciobanu Ştefan şi Mădălina în clipele grele ale despărţirii de cea care le-a fost mamă, soţie, soră şi cumnată, Stanciu Gabriela. Dumnezeu s-o odihnească în pace şi linişte! Sincere condoleanţe! Laura şi Ion Drăgan, familia Anghelache Alexandru şi Doina.

La ceas de grea încercare, ne alăturăm, cu toată compasiunea, naşilor noştri, Mădălina şi Fane Ciobanu, la marea durere pricinuita de trecerea în nefiinţă a surorii şi cumnatei Gabriela Stanciu. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Finii.

Soţia Bărbulescu Marilena şi copiii Dragoş, Gabriela şi Melania regretă nespus trecerea fulgerătoare la cele veşnice a scumpului lor soţ şi tată, Gheorghe Bărbulescu. Nu te vom uita niciodată! Înmormântarea va avea loc mâine, la ora 11.00, la Biserica Sf. Constantin şi Elena. Dumnezeu să-l odihnească! 

Colectivul de procurori şi grefieri din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa este alături de colegul lor, procuror Zainea Cristinel, în suferinţa cauzată de pierderea tatălui său. Sincere condoleanţe!

Ne-a părăsit pentru totdeauna Simona Both, la numai 21 de ani. Suntem alături de familia îndoliată şi transmitem condoleanţe. Familia Vernic Gheorghe.

Conducerea şi angajaţii Rompetrol Rafinare si Rompetrol Petrochemicals deplâng, cu adâncă tristeţe, dispariţia colegului lor, TUDOR ANDRONACHE, un om extraordinar şi un profesionist desăvârşit. Dumnezeu să-l odihnească!

Ti-a placut articolul?

Comentarii