Divorturi 2011
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:01 16 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zilnic, zeci de dosare de divorţ sunt înregistrate pe rolul Judecătoriei Constanţa. În contextul în care citaţiile emise de instanţă fie se pierd pe drum, fie nu mai sunt găsite în cutia poştală sau nu ajung la destinatar din diverse motive obiective, ZIUA de Constanţa doreşte să vină în sprijinul cetăţenilor şi, pentru o bună informare a acestora, vă prezentăm lista proceselor de divorţ deschise la Judecătoria Constanţa. Menţionăm de la bun început că dosarele sunt redate pe site-ul www.ziuaconstanta.ro întocmai cum apar ele înregistrate pe Portalul instanţelor de judecată, fără a suferi niciun fel de prelucrare sau modificare, adresa web de unde au fost acestea publicate iniţial putând fi accesată prin link-ul. Nu în ultimul rând, subliniem faptul că acesta este un demers legal, protejat de Constituţia României şi de legislaţia europeană, care au consfinţit dreptul cetăţeanului la o corectă informare. În acest context, menţionăm încă o dată că nu urmărim să aducem atingere reputaţiei niciuneia dintre părţile implicate în dosarele de divorţ prezentate pe site, motiv pentru care informaţiile apar, aşa cum am menţionat, exact cum sunt ele afişate pe Portalul instanţelor de judecată din România.

Selecteaza anul: 2013 | 2012 | 2011 Citiri (41322)

Ultima actualizare s-a făcut - Vineri, 30.12.2011 ora 00:00

  • nr. 16250-212-2011
    nr. 16250-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VLAD NECULAI, la Fam. Dragan Constantin : Petent VLAD LENUTA : Intimat

    Mai multe detalii
  • nr. 16249-212-2011
    nr. 16249-212-2011

    Obiect dosar: divort partaj

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CIUCIULEACA NICOLETA LARINA : Reclamant CIUCIULEACA VASILE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16248-212-2011
    nr. 16248-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord cu minori / incredintare minori / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: AMET AYDAN GIANER : Reclamant AMET BIANCA ELENA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16247-212-2011
    nr. 16247-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VINARS ANGELICA SORINA : Reclamant VINARS ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16246-212-2011
    nr. 16246-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord cu minori / incredintare minori / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CALIN BEATRIS GABRIELA : Reclamant CALIN VALENTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16245-212-2011
    nr. 16245-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord cu minori / incredintare minori / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GOSPODIN ROSANA : Reclamant GOSPODIN LUCIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16244-212-2011
    nr. 16244-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MIRON ILEANA LUMINITA : Reclamant MIRON OCTAVIAN, la U.M.02020 CONSTANTA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16243-212-2011
    nr. 16243-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TUTEA IULIANA : Reclamant TUTEA ANDREI COSMIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16242-212-2011
    nr. 16242-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COMAN AURELIA : Reclamant COMAN NICOLAE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16241-212-2011
    nr. 16241-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori / stabilire program vizita minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CHIRILA MARIANA : Reclamant CHIRILA IONUT : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16240-212-2011
    nr. 16240-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / pensie intretinere /partaj

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: IONITA GETA : Reclamant IONITA ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16239-212-2011
    nr. 16239-212-2011

    Obiect dosar: partaj bunuri comune

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STEFAN ALEXANDRU FANEL : Reclamant STEFAN MIHAELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16238-212-2011
    nr. 16238-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord cu minori / incredintare minori / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CHIRU ROXANA : Reclamant CHIRU LUCIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16237-212-2011
    nr. 16237-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CLINCIU DUMITRITA CLAUDIA : Reclamant MEZA JAUREGUI : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16236-212-2011
    nr. 16236-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PRODAN LOREDANA MIHAELA : Reclamant PRODAN VALENTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16234-212-2011
    nr. 16234-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord cu minori / incredintare minori / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BERNAT MARIA : Reclamant BERNAT STEFAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16233-212-2011
    nr. 16233-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord cu minori / incredintare minori / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: IVANESCU MIRELA RODICA : Reclamant IVANESCU MARIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16232-212-2011
    nr. 16232-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BACIU ILIE DANIEL : Reclamant BACIU MIHAELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16231-212-2011
    nr. 16231-212-2011

    Obiect dosar: partaj bunuri comune

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CATRUNA EUGENIA : Reclamant CATRUNA ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16230-212-2011
    nr. 16230-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DUMITRESCU FLORENTINA : Reclamant DUMITRESCU DANIEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16228-212-2011
    nr. 16228-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BLEBEA ALINA IOANA : Reclamant BLEBEA GEORGE COSMIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16227-212-2011
    nr. 16227-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / pensie intretinere / partaj

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: FLOAREA ION : Reclamant FLOAREA ADINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16226-212-2011
    nr. 16226-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CORLAT VIOLETA : Reclamant CORLAT MIHAI : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16225-212-2011
    nr. 16225-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ION VASILE, la av. : Reclamant ION IULIANA, la Fam. Necsu Niculaie : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16224-212-2011
    nr. 16224-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PROTOPOPESCU MIHAELA : Reclamant PROTOPOPESCU MARIUS STEFAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16223-212-2011
    nr. 16223-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord cu minori / incredintare minori / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MAER ANTONIA CARMINA, dom. ales : Reclamant MAER MIRCEA CRISTIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16222-212-2011
    nr. 16222-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord cu minori - incredintare minori / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DRAGAN EUGENIA MIHAELA : Reclamant DRAGAN CRISTIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15764-212-2011
    nr. 15764-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VOICU CONSTANTIN : Reclamant VOICU CAMELIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15717-212-2011
    nr. 15717-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VOICULESCU IOLANDA : Reclamant VOICULESCU CONSTANTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15565-212-2011
    nr. 15565-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TURNAGIU CRISTINA : Reclamant TURNAGIU NARCIS SORIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15564-212-2011
    nr. 15564-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: OPRISAN LAURA : Reclamant OPRISAN BOGDAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15563-212-2011
    nr. 15563-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BUMBARU DUMITRU : Reclamant BUMBARU EMANUELA MIRELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15562-212-2011
    nr. 15562-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COBZARU MARICICA : Reclamant COBZARU MARIN IONEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15561-212-2011
    nr. 15561-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PARUSCHI CHITA : Reclamant PARUSCHI DORIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15560-212-2011
    nr. 15560-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BOLDESCU IRINA : Reclamant BOLDESCU MARIAN DANIEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15559-212-2011
    nr. 15559-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ALIM ILMAZ : Reclamant ALIM AISEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15558-212-2011
    nr. 15558-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ENESCU LUIZA CRISTI : Reclamant ENESCU LIVIU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15557-212-2011
    nr. 15557-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LUPU GHEORGHE : Reclamant LUPU ILEANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15556-212-2011
    nr. 15556-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SUCIU FANICA : Reclamant SUCIU DRAGOS COSMIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15555-212-2011
    nr. 15555-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PATRASCU AURELIAN : Reclamant PATRASCU DANIELA

    Mai multe detalii
  • nr. 15554-212-2011
    nr. 15554-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SISCU MARIA : Reclamant SISCU DUMITRU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15553-212-2011
    nr. 15553-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CONSTANTIN GABRIELA : Reclamant CONSTANTIN TEODOR : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15552-212-2011
    nr. 15552-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NEACSU ZINA : Reclamant NEACSU GHEORGHE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15551-212-2011
    nr. 15551-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BOERU ION : Reclamant BOERU LILIANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15550-212-2011
    nr. 15550-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PATRASCU ADINA FLORINA : Reclamant PATRASCU OCTAVIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15549-212-2011
    nr. 15549-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CIOCEA IONUT : Reclamant CIOCEA MIHAELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15548-212-2011
    nr. 15548-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: HANTAR IOAN : Reclamant HANTAR ECATERINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15547-212-2011
    nr. 15547-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BUCOVANU DANIELA GEORGETA : Reclamant BATTISTA GIUSEPPE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15546-212-2011
    nr. 15546-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TOI MUCADIS : Reclamant TOI BIADIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15545-212-2011
    nr. 15545-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NAUM NICOLETA : Reclamant NAUM DANIEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15544-212-2011
    nr. 15544-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CIORTAN ILIE : Reclamant CIORTAN ELENA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15543-212-2011
    nr. 15543-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TEODORESCU GEANINA MIHAELA : Reclamant TEODORESCU MIHAI CATALIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15542-212-2011
    nr. 15542-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TUDOR SORIN : Reclamant TUDOR ANCA GEORGETA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15541-212-2011
    nr. 15541-212-2011

    Obiect dosar: divort acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BUMBU VIRGIL ION : Reclamant BUMBU CORINA ELENA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15540-212-2011
    nr. 15540-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CAPAC NICOLETA : Reclamant CAPAC ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 15002-212-2011
    nr. 15002-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MOROIANU GRIGORE : Parat MOROIANU CLAUDIA MARIANA VICTORIA : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 14990-212-2011
    nr. 14990-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PRISACARIU LUMINITA : Reclamant PRISECARIU NICOLAE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14989-212-2011
    nr. 14989-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MAICAN DANUT : Reclamant MAICAN TUDORITA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14988-212-2011
    nr. 14988-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COSTACHE ANA MARIA : Reclamant COSTACHE CONSTANTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14987-212-2011
    nr. 14987-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LUNGU LILIANA MONICA : Reclamant LUNGU DORU GHEORGHE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14986-212-2011
    nr. 14986-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ELLIS TIMOTHY JAMES : Reclamant ELLIS MANUELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14985-212-2011
    nr. 14985-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DAMOC DUMITRU : Reclamant DAMOC ELENA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14984-212-2011
    nr. 14984-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ENACHE ELISABETA CLAUDIA : Reclamant ENACHE CRISTAIN NINEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14983-212-2011
    nr. 14983-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MELINCU ALEXANDRU PRIN MANDATAR MELINCU MARIA : Reclamant MELINCU MIMI : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14982-212-2011
    nr. 14982-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VACARCIUC ALINA : Reclamant VACARCIUC EUGEN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14981-212-2011
    nr. 14981-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TUGLUI NICULINA : Reclamant TUGLUI IONEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14980-212-2011
    nr. 14980-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: IVANCIU EUGENIA : Reclamant IVANCIU GHEORGHE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14979-212-2011
    nr. 14979-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CALIN AMINA CRISTINA : Reclamant CALIN GABRIEL NARCIS : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14978-212-2011
    nr. 14978-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COMANITA ADRIAN : Reclamant COMANITA CAMELIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14725-212-2011
    nr. 14725-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MARINACHE MARIUS : Reclamant MARINACHE MARCELA MARILENA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14332-212-2011
    nr. 14332-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CHIVESCU RAMONA : Reclamant CHIVESCU ADRIAN BOGDAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14331-212-2011
    nr. 14331-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MEMET GHIULTEN : Reclamant MEMET ASAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14330-212-2011
    nr. 14330-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ONEA CORINA : Reclamant ONEA FANEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14329-212-2011
    nr. 14329-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MARIANA CLIMOV : Reclamant ION CLIMOV : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14328-212-2011
    nr. 14328-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LUPU IANCU : Reclamant LUPU IULIANA CRISTINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14327-212-2011
    nr. 14327-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DURAC LICA : Reclamant DURAC ADRIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14326-212-2011
    nr. 14326-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DRAGNE PAUL : Reclamant DRAGNE LENUTA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14325-212-2011
    nr. 14325-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BEREGULEA STEFAN : Reclamant BEREGULEA MARILENA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14324-212-2011
    nr. 14324-212-2011

    Obiect dosar: divort PRESCHIMBARE TERMEN

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TIMIRCAN CLAUDIA : Reclamant TIMIRCAN CRISTIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14323-212-2011
    nr. 14323-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GEORGESCU LAURA : Reclamant GEORGESCU MARIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14322-212-2011
    nr. 14322-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PETROSANU MIHAELA : Reclamant PETROSANU CIPRIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14321-212-2011
    nr. 14321-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COPACEANU CALIOPI CRISTINA : Reclamant COPACEANU MUGUR CRISTIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14320-212-2011
    nr. 14320-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: RACOVITAN FLORICA : Reclamant RACOVITAN ADRIAN MIRCEA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14319-212-2011
    nr. 14319-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STAN IULIAN : Reclamant STAN MARIANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14318-212-2011
    nr. 14318-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STANCULESCU VLAD : Reclamant STANCULESCU RUXANDRA MARIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14317-212-2011
    nr. 14317-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: URSULEANU MARIANA : Reclamant URSULEANU GICA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14316-212-2011
    nr. 14316-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NANIU CRISTINA : Reclamant NANIU COSTEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14315-212-2011
    nr. 14315-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PETREANU MONICA LUMINITA : Reclamant PETREANU FLORIAN GEORGE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14314-212-2011
    nr. 14314-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: IORGA ANCA LACRAMIOARA : Reclamant IORGA LIVIU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14313-212-2011
    nr. 14313-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VLASCEANU ELENA MADALINA : Reclamant VLASCEANU STEFAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14312-212-2011
    nr. 14312-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MUSAT PETRUTA : Reclamant MUSAT RAZVAN ADRIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14311-212-2011
    nr. 14311-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: POPESCU IONELA : Reclamant POPESCU DRAGOS STEFAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14310-212-2011
    nr. 14310-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SANDULESCU FLORENTINA VICTORITA : Reclamant SANDULESCU FLORIN IONUT : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14309-212-2011
    nr. 14309-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PREDA MADALINA GEORGIANA : Reclamant PREDA MARIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 14308-212-2011
    nr. 14308-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GRIGORAS MIHAELA : Reclamant GRIGORAS TEODOR STELU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13694-212-2011
    nr. 13694-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: POPA GABRIELA ANAMARIA : Reclamant POPA IOAN : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 13692-212-2011
    nr. 13692-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DOSOFTEI MARCEL : Reclamant DOSOFTEI NICOLETA : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 13691-212-2011
    nr. 13691-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LAZAR ADRIANA : Reclamant LAZAR CONSTANTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13690-212-2011
    nr. 13690-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ANDRONIC MARIANA : Reclamant ANDRONIC FLORIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13689-212-2011
    nr. 13689-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: HEMES NESRIN : Reclamant HEMES MIHAI VALENTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13688-212-2011
    nr. 13688-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: POPESCU IONUT AUREL : Reclamant POPESCU FLORINA MIHAELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13687-212-2011
    nr. 13687-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CORENDEA MADALINA : Reclamant CORENDEA CLAUDIU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13686-212-2011
    nr. 13686-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BONTESCU MADALINA LORELEI : Reclamant BONTESCU VALENTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13685-212-2011
    nr. 13685-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MARINESCU DORINA : Reclamant MARINESCU GEORGE : Parat PRIMARIA MUN. CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 13684-212-2011
    nr. 13684-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LAZAR SORINA LILI : Reclamant LAZAR GELU GABRIEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13683-212-2011
    nr. 13683-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CONSTANTINESCU NELIA LUMINITA : Reclamant CONSTANTINESCU VIRGIL NICOLAE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13682-212-2011
    nr. 13682-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CIUBOTARU MARIOARA : Reclamant CIUBOTARU GHEORGHE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13681-212-2011
    nr. 13681-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NAHORNI NICOLETA : Reclamant NAHORNI FLORIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13680-212-2011
    nr. 13680-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PALOTAI ELENA : Reclamant PALOTAI ISTVAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13679-212-2011
    nr. 13679-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MOISE DORIN : Reclamant MOISE VIORICA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13678-212-2011
    nr. 13678-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BALASA GENICA MIHAELA : Reclamant BALASA LIVIU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13677-212-2011
    nr. 13677-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: IRIMIA MARIOARA : Reclamant IRIMIA VASILICA : Parat CONSILIUL LOCAL MURFATLAR : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 13676-212-2011
    nr. 13676-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MANEA CONSTANTIN ZANFIR : Reclamant MANEA ANA MARIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13675-212-2011
    nr. 13675-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BUSEGEANU DECEBAL : Reclamant BUSEGEANU LUMINITA ELENA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13674-212-2011
    nr. 13674-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VOICU ALEXANDRA OCTAVIA : Reclamant VOICU AUREL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13673-212-2011
    nr. 13673-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: AZAMFIREI FLOAREA LUCIA : Reclamant AZAMFIREI CRISTIAN VASILE : Lichidator

    Mai multe detalii
  • nr. 13672-212-2011
    nr. 13672-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PUIU ALINA MARIANA : Reclamant PUIU GHEORGHITA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13671-212-2011
    nr. 13671-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: FLOREA FLORENTINA GEORGIANA : Reclamant FLOREA ALEXANDRU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13670-212-2011
    nr. 13670-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MANEA ZAHARIA : Reclamant MANEA CEZARINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13669-212-2011
    nr. 13669-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CORBU CONSTANTIN : Reclamant CORBU GABRIELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13668-212-2011
    nr. 13668-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ARENDT ADRIAN EMIL : Reclamant ARENDT MANUELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13636-212-2011
    nr. 13636-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BADEA ADRIAN : Reclamant BADEA MIHAELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13364-212-2011
    nr. 13364-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MIHAI STERICA : Reclamant MIHAI SPANIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13215-212-2011
    nr. 13215-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SULIMAN AGER : Reclamant SULIMAN ALI : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 13116-212-2011
    nr. 13116-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BAGCHI IOANA : Reclamant BAGCHI SAUGATA : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 12940-212-2011
    nr. 12940-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: FATTAL LUISA MADLAIN : Reclamant FATTAL SABAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12939-212-2011
    nr. 12939-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NICOLAE RADU : Reclamant NICOLAE MARINELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12938-212-2011
    nr. 12938-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ILAS ANGELICA : Reclamant ILAS VASILE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12937-212-2011
    nr. 12937-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NICOLAESCU VICTOR : Reclamant NICOLAESCU MANUELA FLORENTINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12936-212-2011
    nr. 12936-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PETROVICI MALINA ISABELA : Creditor PETROVICI CLAUDIU : Creditor

    Mai multe detalii
  • nr. 12935-212-2011
    nr. 12935-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SALI AMELIA : Reclamant SALI TAIFUN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12934-212-2011
    nr. 12934-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CHIRU LOREDANA MIHAELA : Reclamant CHIRU ANDREI : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12933-212-2011
    nr. 12933-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori -

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BAGCHI IOANA : Reclamant BAGCHI SAUGATA : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 12932-212-2011
    nr. 12932-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GRIGORAS TEODOR STELU : Reclamant GRIGORAS MIHAELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12931-212-2011
    nr. 12931-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VASILOIU GHEORGHE : Reclamant VASILOIU NICOLETA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12930-212-2011
    nr. 12930-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STOICA ANA MARIA. : Reclamant STOICA DOREL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12929-212-2011
    nr. 12929-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LOZNEANU ALEXANDRA : Reclamant CUEVAS APONTE PABLO YGNACIO : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12928-212-2011
    nr. 12928-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GALANTON LUMINITA MARINELA : Reclamant GALANTON PETRU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12927-212-2011
    nr. 12927-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ANARAKI BARDEH CAMELIA LOREDANA : Reclamant ANARAKI BARDEH MOHAMMAD : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12926-212-2011
    nr. 12926-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TATU TUDOR CRISTIAN : Reclamant TATU CRISTINA : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 12925-212-2011
    nr. 12925-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: IGNAT VASILACHE AUREL : Reclamant IGNAT VASILACHE PIPILINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12924-212-2011
    nr. 12924-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: POLIRLEANU TEOFIL DORU : Reclamant POLIRLEANU NICOLETA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12923-212-2011
    nr. 12923-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SALOMIA SEBASTIAN EMANUEL : Reclamant SALOMIA SILVIA ANNE MARIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12922-212-2011
    nr. 12922-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LUT DOMINICA CAMELIA : Reclamant LUT PETRICA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12205-212-2011
    nr. 12205-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: IANA DORINA : Reclamant IANA DUMITRU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12204-212-2011
    nr. 12204-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TARANU GHEORGHITA CIPRIAN : Reclamant TARANU FLORENTINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12203-212-2011
    nr. 12203-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MARIN TEODOR : Reclamant MARIN ANAMARIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12202-212-2011
    nr. 12202-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VASILE ROXANA : Reclamant VASILE CLAUDIU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12201-212-2011
    nr. 12201-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GRIGORE ELENA : Reclamant GRIGORE CRISTIAN NICOLAE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12200-212-2011
    nr. 12200-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CURCU FLOREA : Reclamant CURCU CARMEN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12199-212-2011
    nr. 12199-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SAVA ANA : Reclamant SAVA ANA : Reclamant SAVA GHEORGHE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12198-212-2011
    nr. 12198-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LACHE VIRGINIA : Reclamant LACHE ADRIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12197-212-2011
    nr. 12197-212-2011

    Obiect dosar: divort PRESCHIMBARE TERMEN

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: AXINTE MARIETA : Reclamant AXINTE GHEORGHE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12196-212-2011
    nr. 12196-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NEAGU CORNELIA : Reclamant NEAGU LAURENTIU COSMIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12195-212-2011
    nr. 12195-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MURTAZA CAMER : Reclamant MURTAZA ENIS : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12194-212-2011
    nr. 12194-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NECHITA IONELA ALINA : Reclamant NECHITA ION CLAUDIU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12193-212-2011
    nr. 12193-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VLAD ANA MARIA : Reclamant VLAD ANA MARIA : Reclamant VLAD CRISTIAN GEORGE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12192-212-2011
    nr. 12192-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STANGACIU ANA MARIA : Reclamant STANGACIU MARIUS : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12191-212-2011
    nr. 12191-212-2011

    Obiect dosar: divort PRESCHIMBARE TERMEN

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ICHIM LAURENTIU : Reclamant ICHIM LAURENTIU : Reclamant ICHIM MARIA EMANUELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 12190-212-2011
    nr. 12190-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ISACOV MIHAELA : Reclamant ISACOV MIRCEA DORINEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 11700-212-2011
    nr. 11700-212-2011

    Obiect dosar: divort PRESCHIMBARE TERMEN

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ENE DANIEL ROBERT : Reclamant ENE CAMELIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 11532-212-2011
    nr. 11532-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BALTAG ALINA : Reclamant BALTAG IONEL VERGIL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 11531-212-2011
    nr. 11531-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TRANDAFIR VERONICA : Reclamant TRANDAFIR ILIE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 11530-212-2011
    nr. 11530-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ZAHARIA CATALIN : Reclamant ZAHARIA CRISTINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 11529-212-2011
    nr. 11529-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PLESOIANU RALUCA ELENA : Reclamant PLESOIANU SORIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 11528-212-2011
    nr. 11528-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BARLADEANU TUDORA : Reclamant BARLADEANU ALEXANDRU VITALI : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 11527-212-2011
    nr. 11527-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ANTOHI ANAMARIA : Reclamant ANTOHI MARIAN ADRIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 11526-212-2011
    nr. 11526-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: OLARU ADRIANA : Reclamant OLARU FLORIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 11525-212-2011
    nr. 11525-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SIMONESCU LARISA : Reclamant SIMONESCU VASILE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 11524-212-2011
    nr. 11524-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PANA ERNA DANIELA : Reclamant PANA VASILE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 11523-212-2011
    nr. 11523-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VASILACHE CARMEN : Reclamant VASILACHE MIRCEA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 11522-212-2011
    nr. 11522-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MUSTATA LUMINITA : Reclamant MUSTATA VALENTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 11521-212-2011
    nr. 11521-212-2011

    Obiect dosar: divort PRESCHIMBARE TERMEN

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STROE LAURA ELENA : Reclamant STROE DANIEL VALERIU : Parat STROE DANIEL VALERIU- LA FAM STROE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 11172-212-2011
    nr. 11172-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SAVA VIORICA : Reclamant CHICIUDEANU MARIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 11102-212-2011
    nr. 11102-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ISPIR ALIN : Reclamant ISPIR CLAUDIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 1161-254-2011
    nr. 1161-254-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GALCA MIHAELA-RAMONA : Petent GALCA CONSTANTIN : Petent PRIMARUL COMUNEI TUZLA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 10936-212-2011
    nr. 10936-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: IONESCU LUMINITA : Reclamant IONESCU IULIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 10935-212-2011
    nr. 10935-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere - stabilire program vizitare minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CRETU DANIEL : Reclamant CRETU GHIULNAR : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 10934-212-2011
    nr. 10934-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BALAN SIMONA MIHAELA : Reclamant BALAN PETRE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 10933-212-2011
    nr. 10933-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere - - Preschimbare termen

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PINTA CRISTIAN : Reclamant PINTA LILIANA OANA : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 10932-212-2011
    nr. 10932-212-2011

    Obiect dosar: divort - Preschimbare termen

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ARDELEANU FILITA : Reclamant ARDELEANU MIRCEA : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 10931-212-2011
    nr. 10931-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NICUT ELENA : Reclamant NICUT VALENTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 10930-212-2011
    nr. 10930-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ANDREI CLAUDIA : Reclamant ANDREI MIHAI : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 10929-212-2011
    nr. 10929-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CHIRIAC VENERA : Reclamant MAZILU CLEMENT : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 10812-212-2011
    nr. 10812-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: RADU VASILE : Reclamant RADU MIRELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 530-257-2011
    nr. 530-257-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BALABAN ANCA : Reclamant BALABAN IONUT PETRUT : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 10454-212-2011
    nr. 10454-212-2011

    Obiect dosar: divort PRECSHIMBARE TERMEN

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DRAGOMIR LILIANA : Reclamant DRAGOMIR GHEORGHE MARIUS : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 10453-212-2011
    nr. 10453-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor PRESCH TERMEN

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ZLATCU VASILE : Reclamant ZLATCU MARIANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 10452-212-2011
    nr. 10452-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BRAGA BOGDAN : Reclamant BRAGA MADALINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 10451-212-2011
    nr. 10451-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ILIE CRISTINELA NICOLETA : Reclamant ILIE CRISTIAN VALENTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 10450-212-2011
    nr. 10450-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MOTI SILVIU : Reclamant MOTI LAVINIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 10449-212-2011
    nr. 10449-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: RUSU IONUT : Reclamant RUSU MARIA MAGDALENA : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 10447-212-2011
    nr. 10447-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MARINESCU MUSAT ANA : Reclamant MARINESCU MUSAT ANA- PRIN AV., : Reclamant MARINESCU MUSAT PETRE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 10345-212-2011
    nr. 10345-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CIMPOESU DIANA ANDREEA : Reclamant CIMPOESU DIANA ANDREEA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 10306-212-2011
    nr. 10306-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: HODOROGEA MONICA STEFANIA : Reclamant HODOROGEA IONUT : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 10077-212-2011
    nr. 10077-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere PRESCHIMBARE TERMEN

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GHILEZAN MARIANA : Reclamant GHILEZAN ADRIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9742-212-2011
    nr. 9742-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ODICA LILIANA : Reclamant ODICA GHEORGHE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9741-212-2011
    nr. 9741-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CRISTEA GHEORGHE : Reclamant CRISTEA DOINA NASTICA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9740-212-2011
    nr. 9740-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COCA GEORGE : Reclamant COCA ADRIANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9739-212-2011
    nr. 9739-212-2011

    Obiect dosar: divort PRESCHIMBARE TERMEN

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PATRASCU NICOLETA : Reclamant PATRASCU EDY CONSTANTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9738-212-2011
    nr. 9738-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: JOLDESCU TAMARA : Reclamant JOLDESCU TAMARA, la av. : Reclamant AL-HOMSI MUHAMMED : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9737-212-2011
    nr. 9737-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ANTON LUCIAN TRAIAN : Reclamant ANTON COSTINA BIANCA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9736-212-2011
    nr. 9736-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DRAGU LACRAMIOARA OANA : Reclamant DRAGU MIRCEA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9735-212-2011
    nr. 9735-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PASCU LACRAMIOARA ANTOANETA : Reclamant PASCU JEAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9734-212-2011
    nr. 9734-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CALIN SOMNA : Reclamant CALIN MIHAI : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9733-212-2011
    nr. 9733-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ISAROIU IONELA : Reclamant ISAROIU LUCIAN MARIUS : Reclamant CONSILIUL LOCAL : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 9732-212-2011
    nr. 9732-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CRISTEA CONSTANTIN : Reclamant CRISTEA GHEORGHITA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9731-212-2011
    nr. 9731-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BECUT LACRAMIOARA : Reclamant BECUT IONEL CATALIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9730-212-2011
    nr. 9730-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - cerere preschimbare termen

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GRIGORE CRISTINA ALEXANDRA, la.av. : Reclamant GRIGORE RADU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9461-212-2011
    nr. 9461-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GHINUTA GEORGE : Reclamant GHINUTA DIANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9094-212-2011
    nr. 9094-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BABII DANIEL MARIUS : Reclamant BABII ADRIANA FLORENTINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9026-212-2011
    nr. 9026-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ANDREI CIULICA : Reclamant ANDREI SULTANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9015-212-2011
    nr. 9015-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CIOBANU GABRIELA : Reclamant CIOBANU ALEXANDRU : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 9014-212-2011
    nr. 9014-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ANDREI MIHAELA : Reclamant ANDREI EUGEN BOGDAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9013-212-2011
    nr. 9013-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LUPEA DUMITRU : Reclamant LUPEA MARIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9012-212-2011
    nr. 9012-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: OLTEANU OANA : Reclamant OLTEANU IULIAN MARIUS : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9011-212-2011
    nr. 9011-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere - partaj bunuri comune

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GAICU VIORICA LAURA : Reclamant BUJOREANU DANIEL : Parat PRIMARIA OVIDIU : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 9010-212-2011
    nr. 9010-212-2011

    Obiect dosar: divort CERERE PRESCHIMBARE TERMEN

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SOPON IONUT : Reclamant SOPON CAMELIA : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 9009-212-2011
    nr. 9009-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: OANCEA MIHAELA COSTINELA : Reclamant OANCEA ADRIANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9008-212-2011
    nr. 9008-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - stabilire program vizitare minor - partaj bunuri comune

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BARGAOANU-VASILIU ALINA IOANA : Reclamant BARGAOANU-VASILIU IULIS DRAGOS : Reclamant CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 9006-212-2011
    nr. 9006-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LEPADATU ANISOARA : Reclamant LEPADATU COSTEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9005-212-2011
    nr. 9005-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COSTINESCU ILIE : Reclamant COSTINESCU GELA : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 9004-212-2011
    nr. 9004-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CIOBANU MADALINA VIOLETA : Reclamant CIOBANU IONUT : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9003-212-2011
    nr. 9003-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BRANZEA GRATIELA : Reclamant BRANZEA SILVIU LAURENTIU : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 9002-212-2011
    nr. 9002-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NEACSA NEACSA : Reclamant NEACSA ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 9001-212-2011
    nr. 9001-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere - stabilire program vizitare minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CAZACIOC FLORINA : Reclamant CAZACIOC MUGUREL : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 9000-212-2011
    nr. 9000-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere - partaj

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SEMSEDIN MINEVER : Reclamant SEMSEDIN IALCIN : Parat PRIMARIA VALU LUI TRAIAN : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 8999-212-2011
    nr. 8999-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LUNGU ALINA : Reclamant LUNGU OCTAVIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 8998-212-2011
    nr. 8998-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ROSCULET CODRUT : Reclamant ROSCULET MIHAELA CRENGUTA : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 8939-212-2011
    nr. 8939-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CRISTEA CIPRIAN CONSTANTIN : Reclamant CRISTEA LIDIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 8766-212-2011
    nr. 8766-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GHIATA ELENA : Reclamant GHIATA DANUT : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 8486-212-2011
    nr. 8486-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PAUN IOAN : Reclamant PAUN PAULINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 8242-212-2011
    nr. 8242-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STAMATE MARIAN : Reclamant STAMATE ELENA- LA FAM TURCITU : Parat CONSILIUL LOCAL NAVODARI : Autoritate tutelara CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 8241-212-2011
    nr. 8241-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CRUDU CRISTINA : Reclamant CRUDU DANIEL SORIN : Parat CONSILIUL LOCAL COMUNA AGIGEA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 8240-212-2011
    nr. 8240-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CRUDU CRISTINA : Parat CRUDU DANIEL SORIN : Reclamant PRIMARIA AGIGEA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 8239-212-2011
    nr. 8239-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BACIU ELA : Reclamant BACIU ANTON : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 8238-212-2011
    nr. 8238-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ION IRIS FLORENTA : Reclamant ION AURELIAN : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 8237-212-2011
    nr. 8237-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TAPALAGA MILICA CARMEN : Reclamant TAPALAGA MILICA CARMEN : Reclamant TAPALAGA IONEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 8236-212-2011
    nr. 8236-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CHERCIU CULITA : Reclamant CHERCIU GABRIELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 8235-212-2011
    nr. 8235-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ATANASOF DANIELA : Reclamant ATANASOF MARIUS DANIEL : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 8234-212-2011
    nr. 8234-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: FURCOI CRISTINA MARIANA : Reclamant FURCOI MARIAN MIHAI : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 8233-212-2011
    nr. 8233-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ARNAUTU MARIUS : Reclamant ARNAUTU MIRELA RODICA : Parat ARNAUTU MIRELA RODICA- LA NEACSU CRISTINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 8232-212-2011
    nr. 8232-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NEGOITA ANA MARIA : Reclamant NEGOITA GHEORGHE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 8231-212-2011
    nr. 8231-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NEACSA ION : Reclamant NEACSA NEACSA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 8230-212-2011
    nr. 8230-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PETRICHEI CONSTANTIN LAURENTIU : Reclamant PETRICHEI ANA : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 8220-212-2011
    nr. 8220-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minori , pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ARHIRE PETRUTA : Reclamant ARHIRE DOREL : Parat PRIMARIA CORBU : Autoritate tutelara PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 8743-256-2010
    nr. 8743-256-2010

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: POPESCU NICOLETA GERMINA : Reclamant POPESCU MINODOR ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 8743-256-2010
    nr. 8743-256-2010

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: POPESCU NICOLETA GERMINA : Reclamant POPESCU MINODOR ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 7533-212-2011
    nr. 7533-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor pensie intretinere - partaj bunuri comune

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GHEORGHITA LUMINITA : Reclamant GHEORGHITA PETRU : Reclamant CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 7532-212-2011
    nr. 7532-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DOBRIN LIDIA : Reclamant DOBRIN VASILE : Parat PRIMARIA CUMPANA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 7531-212-2011
    nr. 7531-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: RUSU CATALINA : Reclamant RUSU VASILE : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 7495-212-2011
    nr. 7495-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MARCOVICI PAULA SINZIANA : Reclamant MARCOVICI CRISTIAN MARIUS : Parat PRIMARIA NAVODARI : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 7494-212-2011
    nr. 7494-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BUDUI COSTEL : Reclamant BUDUI MANUELA : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 7493-212-2011
    nr. 7493-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GOREA GEORGETA : Reclamant GOREA CATALIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 7492-212-2011
    nr. 7492-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intratinere - stabilire program vizitare minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COROESCU IONELAS : Reclamant COROESCU IRINA : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara CONSILIUL LOCAL BARLAD : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 7491-212-2011
    nr. 7491-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - stabilire program vizitare minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BODEA TUDORA : Reclamant BODEA MIHAI : Parat PRIMARIA CORBU : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 7490-212-2011
    nr. 7490-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BONTAS NARCIZA IULIANA : Reclamant BONTAS CONSTANTIN CRISTIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 7489-212-2011
    nr. 7489-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TATARU MARIA MAGDALENA : Reclamant TATARU PAUL DOREL : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara CONSILIUL LOCAL NICOLAE BALCESCU : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 7488-212-2011
    nr. 7488-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - CERERE DE PRESCHIMBARE TERMEN

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PETRESCU DAN GABRIEL : Reclamant PETRESCU MARIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 7487-212-2011
    nr. 7487-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MILIAN COSTEL : Reclamant MILIAN NICOLETA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 7486-212-2011
    nr. 7486-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PALAGHIA ION : Reclamant PALAGHIA ELENA ALINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 7485-212-2011
    nr. 7485-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MOHAMED JAWAHIR FIVI : Reclamant MOHAMED JAWAHIR MOHAMED IMITIYAS : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 7484-212-2011
    nr. 7484-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ROSCA FLORICA : Reclamant ROSCA VLAD : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 7483-212-2011
    nr. 7483-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GRAMATICU MARCELA NICOLETA : Reclamant GRAMATICU ADRIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 7482-212-2011
    nr. 7482-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ZAMFIR VIORICA : Reclamant ZAMFIR FLORIN : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 7481-212-2011
    nr. 7481-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere - stabilire program vizitare minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VELEA IOAN : Reclamant VELEA LENUTA : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 7480-212-2011
    nr. 7480-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ROTARU REMUS EDUARD : Reclamant ROTARU GABRIELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 7479-212-2011
    nr. 7479-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ALEXE ADRIAN GHEORGHE : Petent ALEXE VIORICA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 7478-212-2011
    nr. 7478-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CORNEA ION : Reclamant CORNEA MARIANA : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 7477-212-2011
    nr. 7477-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BORODAC FLORENTINA : Reclamant BORODAC NICOLAE : Parat CONSILIUL LOCAL NICOLAE BALCESCU : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 7476-212-2011
    nr. 7476-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: EFTEMIE MARIAN : Reclamant EFTEMIE MARIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 7244-212-2011
    nr. 7244-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MILIAN NICOLETA : Reclamant MILIAN NICOLETA- PRIN AV. : Reclamant MILIAN COSTEL : Parat AUTORITATEA TUTELARA PRIMARIA SECT. 3 : Autoritate tutelara AUTORITATEA TUTELARA ORAS PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 6856-212-2011
    nr. 6856-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VADINEANU NICOLETA : Reclamant VADINEANU IULIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6855-212-2011
    nr. 6855-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DUMITRACHE DENISA : Reclamant DUMITRACHE ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6854-212-2011
    nr. 6854-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BUNEA FLORINEL : Reclamant BUNEA CRISTINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6853-212-2011
    nr. 6853-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: RIMBU NELI LILIANA : Reclamant RIMBU ROMICA : Parat PRIMARIA AGIGEA : Autoritate tutelara PRIMARUA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 6852-212-2011
    nr. 6852-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PALOSANU VIOLETA : Reclamant PALOSANU PETRE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6851-212-2011
    nr. 6851-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DOBRIN ELENA : Reclamant DOBRIN ADRIAN MARCEL : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 6850-212-2011
    nr. 6850-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LAZARICA SABRIE : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 6849-212-2011
    nr. 6849-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: OLARIU FLORIN MARIAN : Reclamant OLARIU ELENA MARINELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6848-212-2011
    nr. 6848-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CONDURACHE ELENA : Reclamant CONDURACHE VIOREL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6847-212-2011
    nr. 6847-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MIRON CRISTEA : Reclamant MIRON AURELIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6846-212-2011
    nr. 6846-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BALAN NICOLETA : Reclamant BALAN GABRIEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6845-212-2011
    nr. 6845-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: POPESCU ELENA : Reclamant POPESCU ION : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 6844-212-2011
    nr. 6844-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DAVID VERONICA LAURA : Reclamant DAVID DANIEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6843-212-2011
    nr. 6843-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COLESEA NICULAE : Reclamant COLESEA EUGENIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6842-212-2011
    nr. 6842-212-2011

    Obiect dosar: divort PRESCHIMBARE TERMEN

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PLACINTARU RADITA : Reclamant PLACINTARU GHEORGHE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6841-212-2011
    nr. 6841-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ZAMFIRACHE MARIN : Reclamant ZAMFIRACHE VASILICA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6840-212-2011
    nr. 6840-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BONTEA NICOLETA- LA FAM GURGUTA NECULAI : Reclamant BONTEA COSTEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6839-212-2011
    nr. 6839-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MENISA NEGIDET : Reclamant MENISA GULMAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6838-212-2011
    nr. 6838-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BERECHET DUMITRA : Reclamant BERECHET DUMITRA- PRIN AV. : Reclamant BERECHET PETRICA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6837-212-2011
    nr. 6837-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TRUFEA NICUSOR : Reclamant TRUFEA ALINA PARASCHIVA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6836-212-2011
    nr. 6836-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MATACHE NICOLETA : Reclamant MATACHE LEONARD ADRIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6835-212-2011
    nr. 6835-212-2011

    Obiect dosar: divort partaj bunuri comune

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VACEAN ALEXANDRA : Reclamant VACEAN PETRU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6834-212-2011
    nr. 6834-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PARPALUTA GABRIELA : Reclamant PARPALUTA VIOREL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6833-212-2011
    nr. 6833-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GRADINARU ANTOANETA DANIELA : Reclamant GRADINARU DANUT : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6832-212-2011
    nr. 6832-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PLOP IONUT : Reclamant PLOP IONUT- PRIN AV. : Reclamant PLOP GABRIELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6425-212-2011
    nr. 6425-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NEMETH ANCA : Reclamant NEMETH FRANCISC : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 12991-200-2010
    nr. 12991-200-2010

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COJOCARU SEVASTIAN : Reclamant COJOCARU ELENA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6202-212-2011
    nr. 6202-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori -pensie intretinere - stabilire program vizita minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: JINGA ROXANA : Reclamant JINGA IONEL : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 6201-212-2011
    nr. 6201-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori -pensie intretinere - stabilire program vizita minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: EPURE MONICA : Reclamant EPURE OVIDIU : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 6200-212-2011
    nr. 6200-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori -

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: IGNAT MIHAELA FLORENTINA : Reclamant IGNAT GABRIEL : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 6199-212-2011
    nr. 6199-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori -pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: REICHARDT IOAN : Reclamant REICHARDT DANIELA : Parat PRIMARIA EFORIE : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 6198-212-2011
    nr. 6198-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BURA VANDA IULIANA : Reclamant BURA MIHAIL ATTILA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6197-212-2011
    nr. 6197-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MIHAIL ADRIANA : Reclamant MIHAIL LUCIAN MARIUS : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6196-212-2011
    nr. 6196-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere PRESCHIMBARE TERMEN

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MUSTAFA LAURA CRISTINA : Reclamant MUSTAFA LAURA CRISTINA- PRIN AV. : Reclamant MUSTAFA ERVIN : Reclamant PRIMARIA COMUNEI LUMINA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 6195-212-2011
    nr. 6195-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GIRLACU VIOREL : Reclamant PLATON ECATERINA : Parat GIRLACU VIOREL- PRIN AV. : Reclamant PLATON ECATERINA- PRIN AV. : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6194-212-2011
    nr. 6194-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere - partaj bunuri comune

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LUNGOCI GABRIELA- PRIN AV. : Reclamant LUNGOCI MARIAN JOFREY : Reclamant CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 6193-212-2011
    nr. 6193-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STROIE MIRABELA : Reclamant STROIE FLORIAN GIGI : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara CONSILIUL LOCAL NAVODARI : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 6191-212-2011
    nr. 6191-212-2011

    Obiect dosar: divort PRESCHIMBARE TERMEN incredintare minori - pensie intretinere- stabilire program vizita minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: IPISTATU GHEORGHE SILVIU : Reclamant LASCU ALEXANDRA GEORGIANA : Parat CONSILIUL LOCAL : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 6190-212-2011
    nr. 6190-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TARALUNGA ELENA : Reclamant TARALUNGA VASILE : Parat CONSILIUL LOCAL CORBU : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 6189-212-2011
    nr. 6189-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PAMFILE GABRIELA : Reclamant PAMFILE VIOREL : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 6188-212-2011
    nr. 6188-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COLEV VASILICA : Reclamant COLEV IULIA : Parat PRIMARIA NAVODARI : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 6187-212-2011
    nr. 6187-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: AGAPIE CRISTINA : Reclamant AGAPIE ADRIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 6186-212-2011
    nr. 6186-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DAVID GHEORGHITA : Reclamant DAVID MARIAN : Parat PRIMARIA NAVODARI : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 5838-212-2011
    nr. 5838-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VISINOAE LUCRETIA la av : Reclamant VISINOAE ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 5565-212-2011
    nr. 5565-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GRIGORE LUCIA IONELA : Reclamant GRIGORE ALEXANDRU STELICA : Parat CONSILIUL LOCAL NAVODARI : Autoritate tutelara CONSILIUL LOCAL ADUNATII COPACENI : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 5564-212-2011
    nr. 5564-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PINTILIE DANIELA ELISABETA : Reclamant PINTILIE PETRU ADRIAN : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 5563-212-2011
    nr. 5563-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: OVEZEA FLORENTINA CATALINA : Reclamant OVEZEA CRISTIAN : Reclamant CONSILIUL LOCAL NAVODARI : Autoritate tutelara CONSILIUL LOCAL OVIDIU : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 5562-212-2011
    nr. 5562-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DIMOFTE ANA LAKME : Reclamant DIMOFTE GEORGE : Petent

    Mai multe detalii
  • nr. 5561-212-2011
    nr. 5561-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SOTIR ANCA : Reclamant SOTIR DANIEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 5560-212-2011
    nr. 5560-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CIOBANU CATALIN : Reclamant CIOBANU IONELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 5559-212-2011
    nr. 5559-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TUDORITA VASILE : Reclamant TUDORITA RADITA : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 5558-212-2011
    nr. 5558-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord partaj bunuri comune

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ACHIM MARIUS IULIAN : Reclamant ACHIM CRISTINA FLORICA : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 5557-212-2011
    nr. 5557-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CALABACHE AGORA : Reclamant CALABACHE STERE : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 5556-212-2011
    nr. 5556-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CONSTANTINESCU ALEXANDRA : Reclamant CONSTANTINESCU MARIAN : Reclamant CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 5555-212-2011
    nr. 5555-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CRAIU MIRELA ANDREEA : Reclamant CRAIU COSMIN : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 5554-212-2011
    nr. 5554-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MENZAT MAMUT : Reclamant MENZAT VANDANA : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 5553-212-2011
    nr. 5553-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STRUTINSKY ADRIANA : Reclamant STRUTINSKY SORIN GABRIEL : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 5552-212-2011
    nr. 5552-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MORIN GABRIELA : Reclamant MORIN FLORIN ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 5551-212-2011
    nr. 5551-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BOLDAS ALINA MIHAELA : Reclamant BOLDAS VASILICA : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 5550-212-2011
    nr. 5550-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STOICA STEFAN : Reclamant STOICA CARLA GEANINA : Reclamant CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 5549-212-2011
    nr. 5549-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: AFLOAREI DORIN : Reclamant AFLOAREI LILIANA : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 5548-212-2011
    nr. 5548-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere - preschimbare termen

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MIRON ANA MARIA : Reclamant MIRON PETRICA : Reclamant CONSILIUL LOCAL NAVODARI : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 5547-212-2011
    nr. 5547-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DOBROGEANU IONELA ISABELA : Petent DOBROGEANU MARIAN : Petent CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara CONSILIUL LOCAL TULCEA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 5347-212-2011
    nr. 5347-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord incredintare minor - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DIMA CARMEN : Reclamant DIMA GHEORGHE : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 5279-212-2011
    nr. 5279-212-2011

    Obiect dosar: ordonanta presedintiala divort - incredintare minor - pensie de intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: IORGA ELENA : Reclamant IORGA MARIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 5221-212-2011
    nr. 5221-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MOLAN VASILE : Reclamant MOLAN NICOLETA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4965-212-2011
    nr. 4965-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: FILIMON AURELIA ADRIANA : Reclamant FILIMON VALENTIN MIHAI : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4964-212-2011
    nr. 4964-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STAN DANIELA EUGENIA : Reclamant STAN CRISTIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4963-212-2011
    nr. 4963-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NICULESCU LEONARD : Reclamant NICULESCU MIHAELA LAURA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4962-212-2011
    nr. 4962-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STANCIU ALINA : Reclamant STANCIU RAZVAN : Parat STANCIU RAZVAN, dom. ales : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4961-212-2011
    nr. 4961-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NISTOR ANA MARIA : Reclamant NISTOR FLORIN : Parat PRIMARIA OVIDIU : Autoritate tutelara PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4960-212-2011
    nr. 4960-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BRAVU PAUL GABRIEL : Reclamant BRAVU CATALINA : Parat PRIMARIA NAVODARI : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4959-212-2011
    nr. 4959-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: IGNAT IOANA : Reclamant IGNAT IONEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4958-212-2011
    nr. 4958-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BUCEA MIRELA LUMINITA : Reclamant BUCEA CONSTANTIN : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4957-212-2011
    nr. 4957-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MARINESCU DANIELA : Reclamant MARINESCU DANUT : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4956-212-2011
    nr. 4956-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DEMIR LAMIA : Reclamant DEMIR SENOL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4955-212-2011
    nr. 4955-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BALAMACE HARALAMBIE : Reclamant BALAMACE MARIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4954-212-2011
    nr. 4954-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VISAN NICOLETA : Reclamant VISAN DANIEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4953-212-2011
    nr. 4953-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DIONISIE GEORGETA : Reclamant DIONISIE DUMITRU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4952-212-2011
    nr. 4952-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COSTEA PETRUSA : Reclamant COSTEA FLORIAN : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4950-212-2011
    nr. 4950-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STANACHE MARIA : Reclamant STANACHE ADRIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4949-212-2011
    nr. 4949-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CHIRESCU DUMITRU : Reclamant CHIRESCU CLAUDIA MARIOARA : Parat PRIMARIA COMUNEI NICOLAE BALCESCU : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4948-212-2011
    nr. 4948-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ILASCU JENICA : Reclamant ILASCU JENICA, dom. ales : Reclamant ILASCU VICA : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4947-212-2011
    nr. 4947-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori PRESCHIMBARE TERMEN

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GHITA MIHAELA : Reclamant GHITA FLORIN : Parat CONSILIUL LOCAL : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4946-212-2011
    nr. 4946-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori -tagada paternitate PRESCHIMBARE TERMEN

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TORICA EMIL : Reclamant TORICA PETRONELA : Parat CONSILIUL LOCAL : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4945-212-2011
    nr. 4945-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MOHAMED JAWAHIR FIVI : Reclamant JAWAHIR MOHAMED IMITIYAS : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4944-212-2011
    nr. 4944-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PRICOPE DANIEL : Reclamant PRICOPE DANIEL, la av. : Reclamant VOINEAGU IOANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4943-212-2011
    nr. 4943-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TUDOR ADRIANA : Reclamant TUDOR FLORIAN DRAGOS : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4742-212-2011
    nr. 4742-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MITCU LUMINITA : Reclamant MITCU COSTEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4695-212-2011
    nr. 4695-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CRETU IOANA MARIA : Reclamant CRETU CONSTANTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4411-212-2011
    nr. 4411-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BIRGUAN GABRIEL : Reclamant PADURARU LENUTA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4259-212-2011
    nr. 4259-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ISTRATE CORNELIA : Reclamant ISTRATE MIRCEA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4258-212-2011
    nr. 4258-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BRASOVEANU DOINA MADALINA : Reclamant BRASOVEANU DAN : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4257-212-2011
    nr. 4257-212-2011

    Obiect dosar: divort acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DUMA ANTONELA MIHAELA : Reclamant DUMA CORNEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4255-212-2011
    nr. 4255-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BUCIU GABRIELA MIHAELA : Reclamant BUCIU COSTEL : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4254-212-2011
    nr. 4254-212-2011

    Obiect dosar: divort partaj bunuri comune

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TIRIS MONICA MIOARA : Reclamant TIRIS SANDE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4253-212-2011
    nr. 4253-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GEAMBULAT MAMER- PRIN AV. : Reclamant GEAMBULAT ERCHIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4252-212-2011
    nr. 4252-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / partaj bunuri comune

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MUNTEANU VIOREL ADRIAN : Reclamant MUNTEANU SIMONA ELENA : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4251-212-2011
    nr. 4251-212-2011

    Obiect dosar: divort partaj bunuri comune

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: OLTEANU NICOLAE : Reclamant OLTEANU LUCRETIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4250-212-2011
    nr. 4250-212-2011

    Obiect dosar: divort acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VASILE DORINA : Reclamant VASILE DORINA : Reclamant VASILE NECULAE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4249-212-2011
    nr. 4249-212-2011

    Obiect dosar: divort acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COSTINEANU VIRGINIA CEZARIA : Reclamant COSTINEANU DUMITRU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 4248-212-2011
    nr. 4248-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere / program vizitare minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ANDREI CONSTANTIN CATALIN : Reclamant ANDREI IRINA : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4247-212-2011
    nr. 4247-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MIREA CLAUDIU ADRIAN : Reclamant MIREA AURA AURELIA (la Cabinet Avocat Ioan Neamtu) : Parat CONSILIUL LOCAL NAVODARI : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4246-212-2011
    nr. 4246-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BOERESCU VERONICA- LA FAM SOLCAN DUM ITRU : Reclamant BOERESCU LUCIAN : Parat PRIMARIA INSURATEI : Autoritate tutelara CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4245-212-2011
    nr. 4245-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere /partaj bunuri comune

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BATU ORANIA : Reclamant BATU LAMBRUS SORIN : Parat PRIMARIA OVIDIU : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4244-212-2011
    nr. 4244-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MICLAUS ANDREEA NICOLETA : Reclamant MICLAUS CATALIN : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4243-212-2011
    nr. 4243-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STERPU TRAIAN : Reclamant STERPU ELENA : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4242-212-2011
    nr. 4242-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PADURARIU FLORIN : Reclamant PADURARIU DANIELA : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4241-212-2011
    nr. 4241-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CHIRITA VILIAN CRISTIAN : Reclamant CHIRITA DANIELA : Parat PRIMARIA CORBU : Autoritate tutelara PRIMARIA PESTERA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4240-212-2011
    nr. 4240-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BRISC ANCA GRATZIELA : Reclamant BRISC SERGIU CRISTIAN : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 4239-212-2011
    nr. 4239-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DONISEI DANIEL : Reclamant DONISEI ANA NADIA : Parat PRIMARIA ORASULUI TECHIRGHIOL : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 3946-212-2011
    nr. 3946-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: AFANASE NATALIA : Reclamant AFANASE NATALIA- PRIN AV. : Reclamant AFANASE IVAN : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 3815-212-2011
    nr. 3815-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie de intretinere/ stabilire program vizitare minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ALI ERDINCI : Reclamant ALI ERDINCI : Reclamant ALI SEVDA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 3747-212-2011
    nr. 3747-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CEAUS SEILA -LA FAM MAZIS : Reclamant CEAUS SEILA : Reclamant CEAUS ICSAN : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 3641-212-2011
    nr. 3641-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TUDORACHE MIRABELA : Reclamant TUDORACHE IONUT PAUL : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 3640-212-2011
    nr. 3640-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NEACSU VASILE : Reclamant NEACSU CRISTINA : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 3639-212-2011
    nr. 3639-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NEAGU MARIANA : Reclamant NEAGU MARIANA- PRIN AV. : Reclamant NEAGU NICOLAI : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 3638-212-2011
    nr. 3638-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: POTOP ANGELA : Reclamant POTOP ANGELA -ELENA- PRIN AV. : Reclamant POTOP DUMITRU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 3637-212-2011
    nr. 3637-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STUPU IULIANA : Reclamant STUPU IULIANA - PRIN AV. : Reclamant STUPU IONUT ALEXANDRU : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 3636-212-2011
    nr. 3636-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CHITIC MARIUS DANIEL : Reclamant CHITIC MARIANA : Parat PRIMARIA NAVODARI : Autoritate tutelara PRIMARIA TOPALU : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 3635-212-2011
    nr. 3635-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BARAS SIMEL : Reclamant BARAS GEORGE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 3634-212-2011
    nr. 3634-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: POGONARU ANTOANELA MIHAELA : Reclamant POGONARU CRISTIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 3633-212-2011
    nr. 3633-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere / partaj bunuri comune

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DOBRIN MIHAI : Reclamant DOBRIN NUTI : Parat PRIMARIA COMUNEI CORBU : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 3632-212-2011
    nr. 3632-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: IONITA DANIEL : Reclamant IONITA ELENA : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara CONSILIUL LOCAL NAVODARI : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 3631-212-2011
    nr. 3631-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MUNTEANU MARIA - PRIN AV. : Reclamant MUNTEANU CONSTANTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 3629-212-2011
    nr. 3629-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TUDOR MARIANA : Reclamant TUDOR ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 3628-212-2011
    nr. 3628-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LUNGU AURELIA LUANA : Reclamant LUNGU AURELIA LUANA : Reclamant LUNGU DANIEL MARIAN : Parat LUNGU DANIEL MARIAN ffl : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 3627-212-2011
    nr. 3627-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere /program vizitare minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SOLOMON ANAMARIA : Reclamant SOLOMON ANAMARIA- PRIN AV. : Reclamant SOLOMON SORIN IONUT : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 3626-212-2011
    nr. 3626-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: HARATAU MIHAELA MARIANA : Reclamant HARATAU MARINEL (la Cabinet Avocat Doina Becut) : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara CONSILIUL LOCAL MURFATLAR : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 3625-212-2011
    nr. 3625-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DOBRA ELENA : Reclamant DOBRA ROBERT FLORIAN : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 3624-212-2011
    nr. 3624-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ION MARIUS : Reclamant ION DANIELA : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 3623-212-2011
    nr. 3623-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere / program vizitare minor / partaj- COMPLETARE HOTARARE

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GALANI VERONICA IULIANA : Reclamant GALANI CIPRIAN STEFAN : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 3622-212-2011
    nr. 3622-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CARTALE OANA-LAURA : Reclamant CARTALE NICOLAE : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 3621-212-2011
    nr. 3621-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CONDURACHI ALEXANDRU- LUCIAN : Reclamant CONDURACHI SILVIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 3620-212-2011
    nr. 3620-212-2011

    Obiect dosar: divort incredintare minor / pensie de intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: POPESCU CRISTIAN MIRCEA : Reclamant POPESCU MIHAELA : Parat PRIMARIA EFORIE : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2947-212-2011
    nr. 2947-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TALAPAN MIHAELA : Reclamant TALAPAN VALENTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2946-212-2011
    nr. 2946-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TARA-LUNGA GEORGE : Reclamant TARA-LUNGA CAROLINA : Parat CONSILIUL LOCAL TIRGUSOR : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2945-212-2011
    nr. 2945-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DARCO IOANA : Reclamant DARCO IOAN NICOLAE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2944-212-2011
    nr. 2944-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MANDACHE DOINA GABRIELA- PRIN AV. : Reclamant MANDACHE OCTAVIAN -REMY : Parat PRIMARIA EFORIE : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2943-212-2011
    nr. 2943-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ISMAIL ALI : Reclamant ISMAIL CIDEM : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2942-212-2011
    nr. 2942-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: IANCA TRAIAN CATALIN : Reclamant IANCA STELUTA : Parat CONSILIUL LOCAL : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2941-212-2011
    nr. 2941-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COMANESCU GINA : Reclamant COMANESCU MADALIN : Parat PRIMARIA CUMPANA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2940-212-2011
    nr. 2940-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GHEORGHE ANCA : Reclamant GHEORGHE OCTAVIAN : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2939-212-2011
    nr. 2939-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VOINEA CATIMONA- PRIN AV. : Reclamant VOINEA CAMELIAN IONUT : Parat CONSILIUL LOCAL : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2938-212-2011
    nr. 2938-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MIHAI GEORGE : Reclamant MIHAI NICOLETA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2937-212-2011
    nr. 2937-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CIUREA ALEXANDRA : Reclamant CIUREA GHEORGHE : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2936-212-2011
    nr. 2936-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ZARU MICHI : Reclamant ZARU MIHAELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2935-212-2011
    nr. 2935-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PERSINARU GHEORGHE : Reclamant PERSINARU VETA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2934-212-2011
    nr. 2934-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: POPOVICI IOAN : Reclamant POPOVICI STEFANIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2933-212-2011
    nr. 2933-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STANCIU CRENGUTA MIHAELA : Reclamant STANCIU ADRIAN : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2932-212-2011
    nr. 2932-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TUTUIANU ION : Reclamant ANTONESCU GHERGHINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2931-212-2011
    nr. 2931-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori -

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CRACIUN DIANA : Reclamant CRACIUN EUGEN : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2930-212-2011
    nr. 2930-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COCEA ATHANASE : Reclamant COCEA LUMINITA : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2929-212-2011
    nr. 2929-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STINGA ANA SIMONA : Reclamant STINGA STINGA IONEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2928-212-2011
    nr. 2928-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COMAN PETRACHE : Reclamant COMAN RADA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2834-212-2011
    nr. 2834-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ANDRONACHE CARMEN ELENA : Reclamant ANDRONACHE TUDOR MARIUS : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 12866-180-2010
    nr. 12866-180-2010

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CUTOVA CELINA-PETRONELA : Reclamant CUTOVA FLORIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2336-212-2011
    nr. 2336-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DUMITRASCIUC GEORGE : Reclamant DUMITRASCIUC FLORENTINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2335-212-2011
    nr. 2335-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GORAS FLORENTA-PRIN AV. : Reclamant GORAS STEFAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2334-212-2011
    nr. 2334-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BRATU GEORGETA : Reclamant BRATU VALENTIN (la Cabinet Avocat Doina Becut) : Parat CONSILIUL LOCAL OVIDIU : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2333-212-2011
    nr. 2333-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CIUBOTARIU IOANA- PRIN MANDATAR DUMITRASCU IULIANA FLORINA : Reclamant CIUBOTARIU CONSTANBTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2332-212-2011
    nr. 2332-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CALISTRU MARIANA : Reclamant CALISTRU NICOLAE : Parat PRIMARIA CUMPANA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2331-212-2011
    nr. 2331-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MICU NICOLETA OANA : Reclamant MICU CRISTIAN CONSTANTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2330-212-2011
    nr. 2330-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SISU MONICA : Reclamant SISU RAZVAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2329-212-2011
    nr. 2329-212-2011

    Obiect dosar: divort atribuire beneficiu contract

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GRAUR VARTOPEANU HARIETA SIDONIA IRINA : Reclamant GRAUR VARTOPEANU FLAVIUS RADU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2328-212-2011
    nr. 2328-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LEGENY ALINA STELIANA : Reclamant LEGENY MARIUS : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2327-212-2011
    nr. 2327-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: JARNEA LUDMILA : Reclamant JARNEA LUDMILA- PRIN REPR. GROGORAS MATRONICA : Reclamant JARNEA DUMITRU : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2326-212-2011
    nr. 2326-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: OLARU JANICA : Parat OLARU MIOARA : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 2325-212-2011
    nr. 2325-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DOBRIN ROBERTINO LEONARD : Reclamant DOBRIN ALINA : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2324-212-2011
    nr. 2324-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PARFENE VIORICA LILIANA : Reclamant PARFENE ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2323-212-2011
    nr. 2323-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: IORGA ELENA : Reclamant IORGA MARIAN : Parat CONSILIUL LOCAL : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2322-212-2011
    nr. 2322-212-2011

    Obiect dosar: divort cerere preschimbare termen

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DINU CATALIN, la Av. : Reclamant DINU LUMINITA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2321-212-2011
    nr. 2321-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: FATU ANETA, cu dom. ales : Reclamant FATU ANTON, cu dom. ales : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2320-212-2011
    nr. 2320-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: POENALTE ANCA : Reclamant POENALTE ANCA, dom. ales : Reclamant POENALTE gabriel dumitru : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2319-212-2011
    nr. 2319-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NEDELCU MIHAELA : Reclamant NEDELCU VIOREL : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 2318-212-2011
    nr. 2318-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CATRUNA EUGENIA : Reclamant CATRUNA ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2286-212-2011
    nr. 2286-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BIRGVAN GABRIEL (fiul lui Constantin si Ana, nascut la 11.04.1975) : Reclamant PADURARU LENUTA (fiica lui Constantin si Georgeta, nascuta la 10.0 : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2184-212-2011
    nr. 2184-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GRIGORE LILIANA : Reclamant MANFREDINI GIAN BATTISTA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 1602-212-2011
    nr. 1602-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: RUSU ANCA : Reclamant RUSU FLORIN GEORGE : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara CONSILIUL LOCAL MEDGIDIA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 1601-212-2011
    nr. 1601-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: POVARA STEFAN IULIANA GABRIELA : Reclamant POVARA STEFAN ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 1600-212-2011
    nr. 1600-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: JIPA RAMONA CRENGUTA : Reclamant JIPA NICOLAE : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 1598-212-2011
    nr. 1598-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ILICA CONSTANTIN : Reclamant ILICA LAURA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 1597-212-2011
    nr. 1597-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: REVAN RADU CONSTANTIN : Reclamant REVAN ILEANA CLAUDIA : Parat CONSILIUL LOCAL NAVODARI : Autoritate tutelara CONSILIUL LOCAL CRAIOVA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 1596-212-2011
    nr. 1596-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BADEA AURICA : Reclamant BADEA CONSTANTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 1595-212-2011
    nr. 1595-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GAIDARGIU FERENTINO NARCIS : Reclamant GAIDARGIU IULIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 1594-212-2011
    nr. 1594-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MARCUS DANA : Reclamant MARCUS CRISTIAN MARIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 1593-212-2011
    nr. 1593-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ORNEA NICOLAE ROMULUS : Reclamant ORNEA CLAUDIA : Parat PRIMARIA ONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 1592-212-2011
    nr. 1592-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: OLARIU DUMITRU : Reclamant OLARIU TONICA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 1591-212-2011
    nr. 1591-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NEGRILA LUCIA : Reclamant NEGRILA CONSTANTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 1590-212-2011
    nr. 1590-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STOICA MIRELA STELUTA : Reclamant STOICA CRISTIAN : Parat PRIMARIA NAVODARI : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 1589-212-2011
    nr. 1589-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: POTINTEU DORINA : Reclamant POTINTEU MARIAN : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara CONSILIUL LOCAL ION CORVIN : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 1588-212-2011
    nr. 1588-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DICU MIHAELA : Reclamant DICU PETRICA : Parat CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI CORBU : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 1587-212-2011
    nr. 1587-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NECHITA MIREL : Reclamant NECHITA MIHAELA : Parat PRIMARIA ZAVOAIA : Autoritate tutelara PRIMARIA MIHAI VITEAZU : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 1586-212-2011
    nr. 1586-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DUNA CONSTANTIN : Reclamant DUNA ANDREEA MARIA : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 1585-212-2011
    nr. 1585-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PUIU MIHAI : Reclamant PUIU CRISTINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 1584-212-2011
    nr. 1584-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: RAICOVICI DUMITRU : Reclamant RAICOVICI SANDA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 1583-212-2011
    nr. 1583-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COTAN VALENTINA : Reclamant COTAN MIHAI : Parat COTAN MIHAI : Parat PRIMARIA MUNICIPIULUI CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 1582-212-2011
    nr. 1582-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MITRI ANCA MARIA : Reclamant MITRI SEBASTIAN ALEXANDRU : Parat PRIMARIA NAVODARI : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 1581-212-2011
    nr. 1581-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DOGARU ELENA CARMEN : Petent DOGARU MIRCEA : Intimat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 1580-212-2011
    nr. 1580-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DUMITRELE MIHAIELA : Reclamant DUMITRELE NICOLAE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 1495-212-2011
    nr. 1495-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BUTNARIU SORIN : Reclamant BUTNARU MIHAELA : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 1373-212-2011
    nr. 1373-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BORTA GEORGE ADRIAN : Reclamant BORTA LILIANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 970-212-2011
    nr. 970-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PURCEA LAURA ANCUTA : Reclamant PURCEA CONSTANTIN LAURENTIU : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 969-212-2011
    nr. 969-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori -incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: RIFAT ACAN : Reclamant RIFAT SEMIA : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 968-212-2011
    nr. 968-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori -incredintare minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DUMITRACHE IONUT ION : Reclamant DUMITRACHE ELENA, la Fam. Chiper : Parat CONSILIUL LOCAL CORBU : Autoritate tutelara CONSILIUL LOCAL LIPNITA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 967-212-2011
    nr. 967-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori -incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MOISOIU ANISOARA : Reclamant MOISOIU MARIAN : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 966-212-2011
    nr. 966-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NADRAG FLORENTINA, dom. ales : Reclamant NADRAG NELU WILLI : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 965-212-2011
    nr. 965-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BER VLAD : Reclamant BER GABRIELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 964-212-2011
    nr. 964-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori -incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ALDEA AURA : Reclamant ALDEA MIHAI : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 963-212-2011
    nr. 963-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori -incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MIHUI MARCELA : Reclamant MIHUI LIVIU- ALEXANDRU : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 962-212-2011
    nr. 962-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori -incredintare minori -

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DOROFTEI -POPESCU MIHAELA -LIUZA : Reclamant DOROFTEI -POPESCU VASILICA : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 961-212-2011
    nr. 961-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SABAU GRIGORE -ION : Reclamant SABAU MARIANA -VIOLETA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 960-212-2011
    nr. 960-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori -incredintare minori - pensie intretinere - partaj

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GALBENUSA CLAUDIU : Reclamant GALBENUSA CORNELIA : Parat PRIMARIA VALU LUI TRAIAN : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 959-212-2011
    nr. 959-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DINU ANCA : Reclamant DINU LIVIU -CONSTANTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 958-212-2011
    nr. 958-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GEANA TEODORA- MADALINA : Reclamant GEANA MARIAN -NICUSOR : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 957-212-2011
    nr. 957-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DRAGAN ANA- MARIA : Reclamant DRAGAN CONSTANTIN -EMIL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 956-212-2011
    nr. 956-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: UNGUREANU VALERIA : Reclamant UNGUREANU GEORGE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 955-212-2011
    nr. 955-212-2011

    Obiect dosar: divort pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TROFIN MARINELA : Reclamant TROFIN ADRIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 954-212-2011
    nr. 954-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VALCICA ANA : Reclamant VALCICA ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 953-212-2011
    nr. 953-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori -incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: AFANASE IVAN : Reclamant AFANASE NATALIA : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 952-212-2011
    nr. 952-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori -incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BANICA MARIETA-GABRIELA : Reclamant BANICA MUGUREL -NICUSOR : Parat CONSILIUL LOCAL NAVODARI : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 951-212-2011
    nr. 951-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LADAN RADU -ALEXANDRU : Reclamant LADAN MARILENA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 950-212-2011
    nr. 950-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori -incredintare minori - pensie intretinere -

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SOPRON FLORENTINA : Reclamant SOPRON ION : Parat PRIMARIA VALU LUI TRAIAN : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 949-212-2011
    nr. 949-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori -incredintare minori - pensie intretinere - stabilire program vizita minor - partaj

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GEROSANU LUCIAN -CORIOLAN : Reclamant GEROSANU ANGELICA -ADRIANA : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 948-212-2011
    nr. 948-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TOMULI MARIA CU DOM ALES : Reclamant TOMULI DORIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 947-212-2011
    nr. 947-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ENUSCA VIRGIL : Reclamant ENUSCA VIRGIL CU DOM ALES : Reclamant ENUSCA LUCRETIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 946-212-2011
    nr. 946-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori -incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STASENCU MIHAEL -STEJAREL : Reclamant STASENCU MIHAEL -STEJAREL CU DOM ALES : Reclamant STASENCU LILIANA -MIHAELA : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 945-212-2011
    nr. 945-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori -incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VINTEANU VASILICA : Reclamant VINTEANU VASILICA CU DOM ALES : Reclamant VINTEANU CRISTIAN : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 944-212-2011
    nr. 944-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PETRE OANA -ELENA : Reclamant PETRE LUCIAN -IONUT : Parat PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 489-212-2011
    nr. 489-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - CERERE PRESCHIMBARE TERMEN

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MICU TUDOR : Reclamant MICU EMANUELA MARCELA : Parat MICU TUDOR : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 375-212-2011
    nr. 375-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ROMAN ALEXANDRU : Reclamant ROMAN ALEXANDRU : Reclamant ROMAN EMANUELA : Parat PRIMARIA ORASULUI TECHIRGHIOL : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 374-212-2011
    nr. 374-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STEFAN ALEXANDRU FANEL : Reclamant STEFAN MIHAELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 373-212-2011
    nr. 373-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ALIXEI SERGHE : Reclamant ALIXEI ELENA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 371-212-2011
    nr. 371-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CUSU MARIANA : Reclamant CUSU GHEORGHE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 370-212-2011
    nr. 370-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: OLARU FLORIN GABRIEL : Reclamant OLARU ELENA MIHAELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 369-212-2011
    nr. 369-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GANESCU SILVIA : Reclamant GANESCU MARIUS : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 368-212-2011
    nr. 368-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BUZEA GHEORGHE : Reclamant BUZEA IOANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 367-212-2011
    nr. 367-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GRIGORE NICOLAE : Reclamant GRIGORE NICOLAE : Reclamant GRIGORE MIHAELA IOANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 366-212-2011
    nr. 366-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VLASE MARIANA : Reclamant VLASE MARIANA CU DOM ALES : Reclamant VLASE NELU : Parat PRIMARIA NAVODARI : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 365-212-2011
    nr. 365-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COICEA CODRUT : Reclamant COICEA MARCELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 364-212-2011
    nr. 364-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: OLTEANU VALENTIN CU DOM ALES : Reclamant OLTEANU ANCUTA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 363-212-2011
    nr. 363-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: FARCAS ADRIANA -LUIZA : Reclamant FARCAS ADRIANA -LUIZA CU DOM ALES : Reclamant FARCAS TEODOR -MARIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 362-212-2011
    nr. 362-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BUTNARIU MIHAELA : Reclamant BUTNARIU SORIN : Parat CONSLIUL LOCAL : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 361-212-2011
    nr. 361-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DUMITRIU CRISTINA : Reclamant DUMITRIU COSMIN : Parat PRIMARIA NAVODARI : Autoritate tutelara PRIMARIA CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 360-212-2011
    nr. 360-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BOTEZATU ELENA CU DOM ALES : Reclamant BOTEZATU DAN : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 359-212-2011
    nr. 359-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GORUN LENUTA -DANIELA : Reclamant GORUN ZOLTAN - GABRIEL : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 358-212-2011
    nr. 358-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CALMIC CAMELIA -FLORI : Reclamant CALMIC LUCIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 243-212-2011
    nr. 243-212-2011

    Obiect dosar: divort pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ALEXANDRU CRISTINA MONICA : Reclamant ALEXANDRU ADRIAN DANIEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 211-212-2011
    nr. 211-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori -

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NICOLAE VIORICA : Parat NICOLAE LUCIAN : Reclamant NICOLAE VIORICA la Cabinet AVOCAT BECUT DOINA : Parat CONSILIUL LOCAL CONSTANTA : Autoritate tutelara

    Mai multe detalii
  • nr. 16960-212-2011
    nr. 16960-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: RASID TURCHIAN : Reclamant RASID ZAMETIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16959-212-2011
    nr. 16959-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: POSA ION : Reclamant POSA AURORA VIOLETA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16958-212-2011
    nr. 16958-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VOINEA DORINA : Reclamant VOINEA DANIEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16957-212-2011
    nr. 16957-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TUDOR VASILICA : Reclamant TUDOR ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16956-212-2011
    nr. 16956-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CARUNTU MARIA : Reclamant CARUNTU DUMITRU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16955-212-2011
    nr. 16955-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ALBINA VERONICA : Reclamant ALBINA GEORGE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16954-212-2011
    nr. 16954-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CHIREA DIANA : Reclamant CHIREA GELU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16953-212-2011
    nr. 16953-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TROFIM CORNELIA : Reclamant TROFIM VALENTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16952-212-2011
    nr. 16952-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COSTACHE ELENA : Reclamant COSTACHE SORIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16951-212-2011
    nr. 16951-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MIHAILA MANUELA : Reclamant MIHAILA BOGDANEL IONUT : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16950-212-2011
    nr. 16950-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CRETU SIMONA TANTA : Reclamant CRETU GHEORGHE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16949-212-2011
    nr. 16949-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ANGHELESCU MARIANA ANA : Reclamant ANGHELESCU PETRICA VASILE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16948-212-2011
    nr. 16948-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STRAMBEANU NICULAE : Reclamant STRAMBEANU GEORGETA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16947-212-2011
    nr. 16947-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DOBRE VASILICA : Reclamant DOBRE ELENA GABRIELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16946-212-2011
    nr. 16946-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ALMASANU IONELA GRATIELA : Reclamant ALMASANU CRISTIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16855-212-2011
    nr. 16855-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COJOCARU MARIAN : Reclamant COJOCARU SILVIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 16344-212-2011
    nr. 16344-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VANDALAC LOREDANA FLORENTINA cu dom. ales : Reclamant VANDALAC MARIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17418-212-2011
    nr. 17418-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BADELITA GHEORGHE : Reclamant BADELITA ECATERINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 2024-256-2011
    nr. 2024-256-2011

    Obiect dosar: divort FARA MINORI

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ANDREI CIULICA : Reclamant ANDREI SULTANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17737-212-2011
    nr. 17737-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MOCANU FANICA : Reclamant MOCANU VALERICA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17736-212-2011
    nr. 17736-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: HUMA NICU : Reclamant HUMA VASILICA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17735-212-2011
    nr. 17735-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DANILA MARCEL la av. : Reclamant DANILA ELENA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17734-212-2011
    nr. 17734-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SAVELI LIDIA : Reclamant SAVELI ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17733-212-2011
    nr. 17733-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BANU COSMIN : Reclamant BANU CARMEN MARIANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17732-212-2011
    nr. 17732-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COCEAS SIMONA MARIANA : Reclamant COCEAS VASILICA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17731-212-2011
    nr. 17731-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SAUGET JEAN ANDRE la av. : Reclamant SAUGET CERASELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17730-212-2011
    nr. 17730-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CALOTA ADRIAN RAZVAN : Reclamant CALOTA NICOLETA DANIELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17729-212-2011
    nr. 17729-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SINGURAN GABRIELA la av. : Reclamant SINGURAN DANIEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17728-212-2011
    nr. 17728-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SMEU NICOLAEIE la av. : Reclamant SMEU ROXANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17727-212-2011
    nr. 17727-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BIRSAN VIOLETA : Reclamant BIRSAN ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17726-212-2011
    nr. 17726-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NICULESCU DANA EUGENIA : Reclamant NICULESCU MARIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17725-212-2011
    nr. 17725-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MANEA MARIA : Reclamant MANEA CONSTANTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17724-212-2011
    nr. 17724-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LAZAR NICOLETA : Reclamant LAZAR MIHAI : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17723-212-2011
    nr. 17723-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CRUDU MARIANA : Reclamant CRUDU NICOLAE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17722-212-2011
    nr. 17722-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CRACIUN CRISTIAN : Reclamant CRACIUN DANIELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17721-212-2011
    nr. 17721-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BRATU FELIX : Reclamant BRATU CARMEN SIMONA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17642-212-2011
    nr. 17642-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STOLERU ECATERINA MIHAELA : Reclamant STOLERU MARIUS MIHAI : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17737-212-2011
    nr. 17737-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MOCANU FANICA : Reclamant MOCANU VALERICA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17736-212-2011
    nr. 17736-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: HUMA NICU : Reclamant HUMA VASILICA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17735-212-2011
    nr. 17735-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DANILA MARCEL la av. : Reclamant DANILA ELENA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17734-212-2011
    nr. 17734-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SAVELI LIDIA : Reclamant SAVELI ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17733-212-2011
    nr. 17733-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BANU COSMIN : Reclamant BANU CARMEN MARIANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17732-212-2011
    nr. 17732-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COCEAS SIMONA MARIANA : Reclamant COCEAS VASILICA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17731-212-2011
    nr. 17731-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SAUGET JEAN ANDRE la av. : Reclamant SAUGET CERASELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17730-212-2011
    nr. 17730-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CALOTA ADRIAN RAZVAN : Reclamant CALOTA NICOLETA DANIELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17729-212-2011
    nr. 17729-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SINGURAN GABRIELA la av. : Reclamant SINGURAN DANIEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17728-212-2011
    nr. 17728-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SMEU NICOLAEIE la av. : Reclamant SMEU ROXANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17727-212-2011
    nr. 17727-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BIRSAN VIOLETA : Reclamant BIRSAN ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17726-212-2011
    nr. 17726-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NICULESCU DANA EUGENIA : Reclamant NICULESCU MARIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17725-212-2011
    nr. 17725-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MANEA MARIA : Reclamant MANEA CONSTANTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17724-212-2011
    nr. 17724-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LAZAR NICOLETA : Reclamant LAZAR MIHAI : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17723-212-2011
    nr. 17723-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CRUDU MARIANA : Reclamant CRUDU NICOLAE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17722-212-2011
    nr. 17722-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CRACIUN CRISTIAN : Reclamant CRACIUN DANIELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17721-212-2011
    nr. 17721-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BRATU FELIX : Reclamant BRATU CARMEN SIMONA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 17642-212-2011
    nr. 17642-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STOLERU ECATERINA MIHAELA : Reclamant STOLERU MARIUS MIHAI : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 18044/212/2011
    nr. 18044/212/2011

    Inregistrat în data de: 11.07.2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: REICHARDT DANIELA : Reclamant REICHARDT IOAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 18237/212/2011
    nr. 18237/212/2011

    Numar unic dosar: 18237/212/2011

    Inregistrat in data de: 13.07.2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NEGRARU ALEXANDRU : Reclamant NEGRARU MIHAELA ADINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 18433-212-2011
    nr. 18433-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: FURDULEA EMILIA : Reclamant FURDULEA VALENTIN IONUT : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 18432-212-2011
    nr. 18432-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STANCU ADRIANA MIHAELA : Reclamant STANCU DOREL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 18431-212-2011
    nr. 18431-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ARDELEANU ROBERT : Reclamant ARDELEANU LALE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 18430-212-2011
    nr. 18430-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LANT NICOLETA : Reclamant MUGGIANU IRENEO : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 18429-212-2011
    nr. 18429-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BUCUR FLORENTA MIHAELA : Reclamant BUCUR MARIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 18428-212-2011
    nr. 18428-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SUCIU DRAGOS COSMIN : Reclamant SUCIU FANICA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 18427-212-2011
    nr. 18427-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PASCU CARMEN EMMA : Reclamant PASCU TRAIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 18426-212-2011
    nr. 18426-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SIRBU GEORGIANA XENIA : Reclamant SIRBU CATALIN RAUL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 18425-212-2011
    nr. 18425-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CALIMAN IONUT : Reclamant CALIMAN CRINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 18424-212-2011
    nr. 18424-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DUTU MARIANA : Reclamant DUTU CRISTIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 18423-212-2011
    nr. 18423-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: RUS CLAUDIU CRISTIAN : Reclamant RUS CARMEN ADRIANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 18422-212-2011
    nr. 18422-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MARINESCU ANA CRISTINA : Reclamant MARINESCU DANIEL IONUT : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 18421-212-2011
    nr. 18421-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: RADU DANIEL STEFAN : Reclamant RADU NICULINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 18420-212-2011
    nr. 18420-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MASTROMARINO DANIELA FLORENTINA : Reclamant MASTROMARINO ALEX RAZVAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 18419-212-2011
    nr. 18419-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GHERMAN LUDMILA : Reclamant GHERMAN CATALIN MIHAI : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19129-212-2011
    nr. 19129-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: IUSEIN RODICA : Reclamant IUSEIN ANIS : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19128-212-2011
    nr. 19128-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ARCHIR DRAGOS, la av : Reclamant ARCHIR DANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19127-212-2011
    nr. 19127-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DIMIROV NICOLETA LOREDANA, la av : Reclamant DIMIROV ADRIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19125-212-2011
    nr. 19125-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: FOTEA DOINITA : Reclamant FOTEA CHIRICA : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 19124-212-2011
    nr. 19124-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CODREANU ALEXANDRU CORNELIU, la av : Reclamant CODREANU ANDREEA : Lichidator

    Mai multe detalii
  • nr. 19122-212-2011
    nr. 19122-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SUDITU ALINA, la av : Reclamant SUDITU TEODOR GABRIEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19121-212-2011
    nr. 19121-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: AVADANEI VALENTINA GEORGIANA, la av : Petent AVADANEI GABRIEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19120-212-2011
    nr. 19120-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: POPA NICOLETA : Reclamant POPA CONSTANTIN ILIE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19119-212-2011
    nr. 19119-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: KIVU ROMEO : Reclamant KIVU FLORENTINA : Lichidator

    Mai multe detalii
  • nr. 19118-212-2011
    nr. 19118-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CIULIN MARIAN : Reclamant CIULIN MIHAELA : Lichidator

    Mai multe detalii
  • nr. 19117-212-2011
    nr. 19117-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GANDAC FLORICA ANISOARA : Reclamant GANDAC MARIUS : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19116-212-2011
    nr. 19116-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TEODORESCU RODICA : Reclamant TEODORESCU ALEXANDRU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19115-212-2011
    nr. 19115-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PRODAN VASILE MARCEL, la av : Reclamant PRODAN ADINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19114-212-2011
    nr. 19114-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MORARU BAESCU ANA MARIA : Reclamant MORARU BAESCU MARIAN : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 19113-212-2011
    nr. 19113-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MANEA ANTOANETA : Reclamant MANEA SORIN : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 19112-212-2011
    nr. 19112-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: RUDISTEANU MIHAI : Reclamant RUDISTEANU EUGENIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19111-212-2011
    nr. 19111-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GOMOI IONELA : Reclamant GOMOI EMILIAN : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 19110-212-2011
    nr. 19110-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MISINCA HRISTIAN : Reclamant MISINCA TANIA : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 19109-212-2011
    nr. 19109-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PRICOP FLORENTINA CRISTINA : Reclamant PRICOP CLAUDIU : Reclamant, PRICOP CLAUDIU : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 19108-212-2011
    nr. 19108-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GHEOJDEANU CODRUT OVIDIU : Reclamant GHEOJDEANU MIHAELA ANGELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19107-212-2011
    nr. 19107-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BOLOHAN IOANA : Reclamant BOLOHAN NISTOR : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19074-212-2011
    nr. 19074-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: HODOROGEA MONICA STEFANIA : Reclamant HODOROGEA IONUT : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19135-212-2011
    nr. 19135-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ROMASCU GABRIELA, cu dom ales : Reclamant ROMASCU EUGEN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19133-212-2011
    nr. 19133-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TOADER CONSTANTA : Reclamant TOADER ADRIAN : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 19132-212-2011
    nr. 19132-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MIRCESCU COSMIN MARGARIT : Reclamant MIRCESCU ANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19131-212-2011
    nr. 19131-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TITA MARIAN : Reclamant TITA NICOLETA : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 19130-212-2011
    nr. 19130-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: IVANCIU EMIL MARIUS, la av : Reclamant IVANCIU DANIELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19399-212-2011
    nr. 19399-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BIRGUAN GABRIEL : Reclamant PADURARU LENUTA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19398-212-2011
    nr. 19398-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VLAD GEORGE CONSTANTIN : Reclamant VLAD GHERGHINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 5397-182-2011
    nr. 5397-182-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CSEPREGHI MADALINA : Reclamant CSEPREGHI IULIU ALEXANDRU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19868-212-2011
    nr. 19868-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GEORGESCU ALINA MARIA : Reclamant GEORGESCU MARIUS : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19736-212-2011
    nr. 19736-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STINGA NUTA, la av : Reclamant STINGA VIOREL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19735-212-2011
    nr. 19735-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NECHITA STEFAN : Reclamant NECHITA VIOLETA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19734-212-2011
    nr. 19734-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CRETU PETRICA : Reclamant CRETU MIHAELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19733-212-2011
    nr. 19733-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: IORDAN SEBASTIAN : Reclamant IORDAN GEMILE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19732-212-2011
    nr. 19732-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STERE VICTOR IULIAN : Reclamant BALAESH RODICA AURA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19731-212-2011
    nr. 19731-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PERETEANU ELENA, la av : Reclamant PERETEANU LAURENTIU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19730-212-2011
    nr. 19730-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: POPA LACRAMIOARA ODETTA : Reclamant POPA ADRIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19729-212-2011
    nr. 19729-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BRAILEANU CORNEL, la av : Reclamant BRAILEANU GEORGETA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19728-212-2011
    nr. 19728-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MITROFAN RAMONA MIHAELA : Reclamant MITROFAN EMIL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19727-212-2011
    nr. 19727-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BECHIR ERGEAN : Reclamant BECHIR FILIZ : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19726-212-2011
    nr. 19726-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ANITA CATINCA : Reclamant ANITA CONSTANTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19725-212-2011
    nr. 19725-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BELU DANIELA IULIA : Reclamant BELU DANIEL GEORGE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19724-212-2011
    nr. 19724-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BACU VASILE : Reclamant BACU MIOARA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19723-212-2011
    nr. 19723-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PLACINTA MARIAN, la av : Reclamant PLACINTA IULIANA LACRAMIOARA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19722-212-2011
    nr. 19722-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DRAGOMIR COSMIN : Reclamant DRAGOMIR ELENA ANDREEA : Parat DRAGOMIR ELENA ANDREEA, cu resedinta la fam Berechet Adrian : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19721-212-2011
    nr. 19721-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DUMITRESCU MIRCEA CRISTIAN : Reclamant DUMITRESCU MIHAELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19720-212-2011
    nr. 19720-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ORBOCEA MONICA ANGELICA, la fam Lazar : Reclamant ORBOCEA TUDOR DAVID : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19719-212-2011
    nr. 19719-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BALASOIU DOINA, la av : Reclamant BALASOIU MARIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19718-212-2011
    nr. 19718-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SVAB VICTOR : Reclamant SVAB VERONICA, la fam Georgescu Esofia : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 19717-212-2011
    nr. 19717-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TUDOR NICOLETA, la av : Reclamant TUDOR NEAGU : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20438-212-2011
    nr. 20438-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: URSOI DANIEL, la av : Reclamant URSOI VOICA PAULA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20293-212-2011
    nr. 20293-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BAKIA CRISTINA : Reclamant BAKIA KLAJDI : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20292-212-2011
    nr. 20292-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord partaj

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STOIAN MIRELA LUOANA : Reclamant STOIAN TEODOR LUCIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20291-212-2011
    nr. 20291-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: URSU LILI : Reclamant URSU CONSTANTA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20290-212-2011
    nr. 20290-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori -incredintare minori - pensie intretienere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MILITARU VASILE : Reclamant MILITARU IONELA ECATERINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20266-212-2011
    nr. 20266-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LUNGU ELENA : Reclamant LUNGU GABRIEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20265-212-2011
    nr. 20265-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MARIN CONTANTIN : Reclamant MARIN IONELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20264-212-2011
    nr. 20264-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NICOLAE BOGDAN : Reclamant NICOLAE ELENA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20263-212-2011
    nr. 20263-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LUPU CRISTIAN : Reclamant LUPU NICOLETA CLAUDIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20262-212-2011
    nr. 20262-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - partaj

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ALBU JANE : Reclamant ALBU FLORENTINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20261-212-2011
    nr. 20261-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LOPOSARU ANCA : Reclamant LOPOSARU ADRIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20260-212-2011
    nr. 20260-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MARZAVAN GABRIELA : Reclamant MARZAVAN MITICA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20259-212-2011
    nr. 20259-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LARIE DIANA BIANCA : Reclamant LARIE PETRE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20258-212-2011
    nr. 20258-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VIERU GEORGIANA : Reclamant VIERU CATALIN VALENTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20257-212-2011
    nr. 20257-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: NEDELCU GABRIELA ELENA : Reclamant NEDELCU IULIAN VALENTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20256-212-2011
    nr. 20256-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ILIUTA RAMONA LAURA : Reclamant ILIUTA GHEORGHE DAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20255-212-2011
    nr. 20255-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere - partaj

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LIVADARIU MARIANA DOINA : Reclamant LIVADARIU ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20254-212-2011
    nr. 20254-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere - partaj

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LIVADARIU TRANDAFIRA : Reclamant LIVADARIU STELIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20253-212-2011
    nr. 20253-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DONE MARIA, la av : Reclamant DONE VIOREL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20252-212-2011
    nr. 20252-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BURTEA ION, la av : Reclamant BURTEA ELENA CRISTINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20251-212-2011
    nr. 20251-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CIUREA ROBERT VALENTIN, la av : Reclamant TASSOU ZAFERA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20250-212-2011
    nr. 20250-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ORZA EMIL : Reclamant ORZA AURELIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20249-212-2011
    nr. 20249-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere -partaj

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SELIM ELIS - la fam GEACAI : Reclamant SELIM GEMIL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20248-212-2011
    nr. 20248-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DUMITRA NICOLETA, la av : Reclamant DUMITRA ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20247-212-2011
    nr. 20247-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BUTUC MIRELA NICOLETA : Reclamant BUTUC COSTICA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20246-212-2011
    nr. 20246-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: VLADAREANU DIANA, la av : Reclamant VLADAREANU CATALIN DANIEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20245-212-2011
    nr. 20245-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ANISIA ALINA IONELA : Reclamant ANISIA CONSTANTIN CATALIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20244-212-2011
    nr. 20244-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BUSEGEANU MIHAELA : Reclamant BUSEGEANU NICOLAE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20216-212-2011
    nr. 20216-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CIOBANU IOAN : Reclamant CIOBANU NICULICA : Reclamant

    Mai multe detalii
  • nr. 20964-212-2011
    nr. 20964-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DADACI ELENA : Reclamant DADACI STELIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20963-212-2011
    nr. 20963-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BIVOL NICANOR : Reclamant EVSEI FLORICA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20962-212-2011
    nr. 20962-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BORTA ELENA : Reclamant DRAXINEANU VASILE EMIL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20961-212-2011
    nr. 20961-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere - stabilire program vizita minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CARATAS MIHAI : Reclamant CARATAS ANA MARIA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20960-212-2011
    nr. 20960-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere - partaj

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MIHAI VASILICA : Reclamant MIHAI DOREL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20959-212-2011
    nr. 20959-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: EUMEN ALEXE, la av : Reclamant EUMEN MARIANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20958-212-2011
    nr. 20958-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere - stabilire program vizita minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: RADU TEODOR : Reclamant RADU MIRELA FLORINA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20957-212-2011
    nr. 20957-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DRAGOI ANA MARIA : Reclamant DRAGOI NICOLAE VALENTIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20956-212-2011
    nr. 20956-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MANESCU MIHAELA , la av : Reclamant MANESCU GHEORGHITA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20955-212-2011
    nr. 20955-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ZAMFIR NICOLAE, la av : Reclamant ZAMFIR GHEORGHITA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20954-212-2011
    nr. 20954-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PENA DANIELA : Reclamant PENA ALIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20953-212-2011
    nr. 20953-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori -

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: CARAMATRAC GABRIELA, la av : Reclamant CARAMATRAC CRISTIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20952-212-2011
    nr. 20952-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord cu minori - incredintare minori -

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SCORTANU LUMINITA MARIANA - la fam scortanu Ioana : Reclamant SCORTANU IOAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20951-212-2011
    nr. 20951-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: BURGHINA GHIULER, la av : Reclamant BURGHINA MITRUT : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20950-212-2011
    nr. 20950-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: URSU ANA MARIA, la av : Reclamant URSU GHEORGHITA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20949-212-2011
    nr. 20949-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: LASCU ELENA GEORGIANA,la av : Reclamant LASCU DAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20948-212-2011
    nr. 20948-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Par?i: DRAGHICI MIRELA, la av : Reclamant DRAGHICI VASILE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20947-212-2011
    nr. 20947-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: MUSCHEI ANCA : Reclamant MUSCHEI EMILIAN VASILE : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20979-212-2011
    nr. 20979-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: COSMICI IONELA, la av : Reclamant COSMICI ANDY GABRIEL: Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20978-212-2011
    nr. 20978-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: PARASCHIVOIU CARMEN : Reclamant PARASCHIVOIU IULIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20977-212-2011
    nr. 20977-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: DRAGHICI VASILE, la av : Reclamant DRAGHICI ELENA - la familia Calin Dumitru : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20975-212-2011
    nr. 20975-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SAIZU OANA : Reclamant SAIZU CONSTANTI : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20976-212-2011
    nr. 20976-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: OLARIU LUCIAN : Reclamant OLARIU MARIANA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20974-212-2011
    nr. 20974-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ANGHEL OVIDIU : Reclamant ANGHEL MARINELA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20973-212-2011
    nr. 20973-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere - stabilire program vizita minor

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: HOMRAT REMUS : Reclamant HOMRAT CARMEN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20972-212-2011
    nr. 20972-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: TODIRASCU AURELIA : Reclamant TODIRASCU IULIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20971-212-2011
    nr. 20971-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: GUBAUCEANU DANIELA, la av : Reclamant GUBAUCEANU IONUT MIHAIL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20970-212-2011
    nr. 20970-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - partaj

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STOIAN DANIELA : Reclamant STOIAN COSTEL : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20969-212-2011
    nr. 20969-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: RIPICIUC MINODORA MARIA, la av : Reclamant RIPICIUC CIPRIAN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20968-212-2011
    nr. 20968-212-2011

    Obiect dosar: divort

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: SALI TURKIAN : Reclamant SALI ERDIN : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20967-212-2011
    nr. 20967-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori - pensie intretinere

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ALBINA LINA- cu dom ales la sediul Asociatiei de proprie : Reclamant ALBINA ION : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20966-212-2011
    nr. 20966-212-2011

    Obiect dosar: divort prin acord

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: ANGHEL CIPRIAN OVIDIU, la av : Reclamant ANGHEL RAMONA ANDREEA : Parat

    Mai multe detalii
  • nr. 20965-212-2011
    nr. 20965-212-2011

    Obiect dosar: divort cu minori - incredintare minori -

    Materia juridica: Minori si familie

    Stadiu procesual: Fond

    Parti: STOICA ANA MARIA : Reclamant STOICA DANIEL : Parat

    Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 20965/212/2011
    Numãr unic dosar: 20965/212/2011Înregistrat în data de: 11.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori -
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: STOICA ANA MARIA : Reclamant STOICA DANIEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 20966/212/2011
    Numãr unic dosar: 20966/212/2011Înregistrat în data de: 11.08.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ANGHEL CIPRIAN OVIDIU, la av : Reclamant ANGHEL RAMONA ANDREEA : Pârât Mai multe detalii
  • Număr unic dosar: 20967/212/2011
    Număr unic dosar: 20967/212/2011Înregistrat în data de: 11.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ALBINA LINA- cu dom ales la sediul Asociatiei de proprie : Reclamant ALBINA ION : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 20968/212/2011
    Numãr unic dosar: 20968/212/2011Înregistrat în data de: 11.08.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SALI TURKIAN : Reclamant SALI ERDIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 20969/212/2011
    Numãr unic dosar: 20969/212/2011Înregistrat în data de: 11.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: RIPICIUC MINODORA MARIA, la av : Reclamant RIPICIUC CIPRIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 20970/212/2011
    Numãr unic dosar: 20970/212/2011Înregistrat în data de: 11.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - partaj
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: STOIAN DANIELA : Reclamant STOIAN COSTEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 20971/212/2011
    Numãr unic dosar: 20971/212/2011

    Înregistrat în data de: 11.08.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord cu minori - incredintare minori - pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GUBAUCEANU DANIELA, la av : Reclamant GUBAUCEANU IONUT MIHAIL : Pârât

    Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 20972/212/2011
    Numãr unic dosar: 20972/212/2011Înregistrat în data de: 11.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TODIRASCU AURELIA : Reclamant TODIRASCU IULIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 20973/212/2011
    Numãr unic dosar: 20973/212/2011

    Înregistrat în data de: 11.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere - stabilire program vizita minor
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond

    Părţi: HOMRAT REMUS : Reclamant HOMRAT CARMEN : Pârât

    Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 20977/212/2011
    Numãr unic dosar: 20977/212/2011Înregistrat în data de: 11.08.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DRAGHICI VASILE, la av : Reclamant DRAGHICI ELENA - la familia Calin Dumitru : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 20978/212/2011
    Numãr unic dosar: 20978/212/2011Înregistrat în data de: 11.08.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: PARASCHIVOIU CARMEN : Reclamant PARASCHIVOIU IULIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 20979/212/2011
    Numãr unic dosar: 20979/212/2011Înregistrat în data de: 11.08.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord cu minori - incredintare minori - pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: COSMICI IONELA, la av : Reclamant COSMICI ANDY GABRIEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 21530/212/2011
    Numãr unic dosar: 21530/212/2011Înregistrat în data de: 18.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: PAVALOAIA CRISTINA : Reclamant PAVALOAIA AUREL GEORGE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 21531/212/2011
    Numãr unic dosar: 21531/212/2011Înregistrat în data de: 18.08.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: PAVEL DAN : Reclamant PAVEL ILEANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 21532/212/2011
    Numãr unic dosar: 21532/212/2011Înregistrat în data de: 18.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BURLACU STELIAN : Reclamant BURLACU NICOLETA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 21533/212/2011
    Numãr unic dosar: 21533/212/2011Înregistrat în data de: 18.08.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TETISOR MAGDALENA : Reclamant TETISOR COSTEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 21535/212/2011
    Numãr unic dosar: 21535/212/2011Înregistrat în data de: 18.08.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CRAVCENCO IRINA, cu dom ales : Reclamant CAZACIOC LAWRENCE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 21536/212/2011
    Numãr unic dosar: 21536/212/2011Înregistrat în data de: 18.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CRACIUN ANAMARIA : Reclamant CRACIUN MIHAI : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 21537/212/2011
    Numãr unic dosar: 21537/212/2011Înregistrat în data de: 18.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori -
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: COJANU OCTAVIAN : Reclamant COJANU ANDREEA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 21538/212/2011
    Numãr unic dosar: 21538/212/2011Înregistrat în data de: 18.08.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: RADUCANU TEODORU : Reclamant RADUCANU BOGDANA ELEONORA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 21539/212/2011
    Numãr unic dosar: 21539/212/2011Înregistrat în data de: 18.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ASAFTEI VASILE : Reclamant BADINOIU GENICA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 21540/212/2011
    Numãr unic dosar: 21540/212/2011Înregistrat în data de: 18.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: PETREACA LAURA IUSTINA, cu dom proc ales : Reclamant PETREACA CONSTANTIN ONORIUS : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 21541/212/2011
    Numãr unic dosar: 21541/212/2011Înregistrat în data de: 18.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BRADU CORNELIA : Reclamant BRADU CRISTINEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 21542/212/2011
    Numãr unic dosar: 21542/212/2011Înregistrat în data de: 18.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere - stabilire program vizita minor
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GLAMAN ION MARIUS : Reclamant GLAMAN ROXANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 21543/212/2011
    Numãr unic dosar: 21543/212/2011Înregistrat în data de: 18.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BAJENARU IOANA, la av : Reclamant BAJENARU MIHAI CIPRIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 21544/212/2011
    Numãr unic dosar: 21544/212/2011Înregistrat în data de: 18.08.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CINARU PETRICA : Reclamant CINARU ANDREEA MIHAELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 21545/212/2011
    Numãr unic dosar: 21545/212/2011Înregistrat în data de: 18.08.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ION MARIANA : Reclamant ION ADRIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 21546/212/2011
    Numãr unic dosar: 21546/212/2011Înregistrat în data de: 18.08.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DOBRE GHEORGHE, la av : Reclamant DOBRE PAULA MARIANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 21547/212/2011
    Numãr unic dosar: 21547/212/2011Înregistrat în data de: 18.08.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GELETU STELIANA : Reclamant GELETU GHEORGHE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 21807/212/2011
    Numãr unic dosar: 21807/212/2011 Înregistrat în data de: 23.08.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: HOLEA VASILE : Reclamant HOLEA CLAUDITA VALERICA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22029/212/2011
    Numãr unic dosar: 22029/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BELBE VASILE : Reclamant BELBE MIRELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22031/212/2011
    Numãr unic dosar: 22031/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ partaj
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: IONASCU GABRIELA : Reclamant IONASCU IONEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22032/212/2011
    Numãr unic dosar: 22032/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord cu minori - incredintare minori - pensie intretinere - stabilire program vizita minor
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CARAUSU SORIN, la av : Reclamant CARAUSU MARIANA RAMONA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22033/212/2011
    Numãr unic dosar: 22033/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord cu minori - incredintare minori - pensie intretinere -
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: OSMAN ANAMARIA, la av : Reclamant OSMAN SUCURAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22034/212/2011
    Numãr unic dosar: 22034/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere -
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: PETREA ALINA LOREDANA : Reclamant PETREA EMIL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22035/212/2011
    Numãr unic dosar: 22035/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere - stabilire program vizita minor
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ANGHEL SORIN : Reclamant ANGHEL SORINA ILEANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22036/212/2011
    Numãr unic dosar: 22036/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere -
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ROSCA ALINA ELENA : Reclamant ROSCA FLORIN MARIUS : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22037/212/2011
    Numãr unic dosar: 22037/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere -
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MOTOC CANCIULESCU MARIAN ADRIAN : Reclamant MOTOC CANCIULESCU LIDIA IOANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22038/212/2011
    Numãr unic dosar: 22038/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GHERGHIN IOANA,la av : Reclamant GHERGHIN A.DUMITRU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22039/212/2011
    Numãr unic dosar: 22039/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere -atribuire contract
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SULIMAN VILDAN : Reclamant SULIMAN ECREM : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22040/212/2011
    Numãr unic dosar: 22040/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: NICULAIE LILIANA : Reclamant NICULAIE GEORGE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22041/212/2011
    Numãr unic dosar: 22041/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TEODORESCU MARIUS : Reclamant TEODORESCU GHERGHINA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22043/212/2011
    Numãr unic dosar: 22043/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori -
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: FURDULEA VALENTIN IONUT : Reclamant FURDULEA EMILIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22044/212/2011
    Numãr unic dosar: 22044/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DANAILA MARIA MAGDOLNA : Reclamant DANAILA GICU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22045/212/2011
    Numãr unic dosar: 22045/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere -
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: REZEQ OANA RODICA : Reclamant REZEQ MUSTAFA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22046/212/2011
    Numãr unic dosar: 22046/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CINARU ANDREEA MIHAELA prin procurist JITARAS ELENA, la : Reclamant CINARU PETRICA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22047/212/2011
    Numãr unic dosar: 22047/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CHIREZ ALI NERGHIUS : Reclamant GELIL SEBASTIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22048/212/2011
    Numãr unic dosar: 22048/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord cu minori - incredintare minori - pensie intretinere -
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: VELICU CATALIN AURELIAN : Reclamant VELICU ANA MARIA : Lichidator Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22049/212/2011
    Numãr unic dosar: 22049/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere - stabilire program vizita minor
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BACIU LEONARD GABRIEL : Reclamant BACIU NICOLETA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22050/212/2011
    Numãr unic dosar: 22050/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ partaj bunuri comune
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: PETRE CORNELIA, la av : Reclamant PETRE GHEORGHE : Lichidator Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22051/212/2011
    Numãr unic dosar: 22051/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - stabilire program vizita minor
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: HUIBAN VELU : Reclamant HUIBAN MARIANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22052/212/2011
    Numãr unic dosar: 22052/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: OPREA VIROANA : Reclamant OPREA AUREL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22053/212/2011
    Numãr unic dosar: 22053/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: PISLARU ALINA, la av : Reclamant PISLARU MIHAI : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22054/212/2011
    Numãr unic dosar: 22054/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: IROAIA MIHAELA : Reclamant IROAIA VASILE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22059/212/2011
    Numãr unic dosar: 22059/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: HUIBAN MARIANA : Reclamant HUIBAN VELU : Pârât
    Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22060/212/2011
    Numãr unic dosar: 22060/212/2011 Înregistrat în data de: 25.08.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BLENDEA TITA DOMNITA, la av : Reclamant BLENDEA IONEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22711/212/2011
    Numãr unic dosar: 22711/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere - stabilire program vizita minor
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MUNTEANU ONUT CRISTIAN, la av : Reclamant MUNTEANU LOREDANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22712/212/2011
    Numãr unic dosar: 22712/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord cu minori - incredintare minori - stabilire program vizita minor
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BUBURUZ IULIAN STEFAN : Reclamant BUBURUZ MARIA CONSUELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22713/212/2011
    Numãr unic dosar: 22713/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere -
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DOBRIN PAULA ISABELA : Reclamant DOBRIN CRISTIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22714/212/2011
    Numãr unic dosar: 22714/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: IUREA M. IONUT : Reclamant IUREA ELENA MIHAELA : Pârât
    Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22715/212/2011
    Numãr unic dosar: 22715/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord cu minori - incredintare minori - pensie intretinere -
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: VLAD LENUTA, la av : Reclamant VLAD DANIEL DANUT : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22716/212/2011
    Numãr unic dosar: 22716/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere -
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ALTINDIS ISMAIL : Reclamant ALTINDIS ANAMARIA MAGDALENA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22717/212/2011
    Numãr unic dosar: 22717/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere -
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: PICIOIU IONELA, la av : Reclamant PICIOIU CRISTIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22718/212/2011
    Numãr unic dosar: 22718/212/2011 Înregistrat în data de: 01.09.2011 Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere - Materia juridicã: Minori şi familie Stadiu procesual: Fond Părţi: GAVRIL IONEL : Reclamant GAVRIL GEORGETA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22719/212/2011
    Numãr unic dosar: 22719/212/2011 Înregistrat în data de: 01.09.2011 Obiect dosar: divorţ prin acord Materia juridicã: Minori şi familie Stadiu procesual: Fond Părţi: NEAGU ION : Reclamant NEAGU MARIA MARIKA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22720/212/2011
    Numãr unic dosar: 22720/212/2011 Înregistrat în data de: 01.09.2011 Obiect dosar: divorţ prin acord cu minori - incredintare minori - pensie intretinere -partaj Materia juridicã: Minori şi familie Stadiu procesual: Fond Părţi: TRASCAU IONAS PETRU : Reclamant TRASCAU IRINA VOICHITA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22721/212/2011
    Numãr unic dosar: 22721/212/2011 Înregistrat în data de: 01.09.2011 Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere - stabilire program vizita minor Materia juridicã: Minori şi familie Stadiu procesual: Fond Părţi: CRETU CLAUDIU : Reclamant CRETU IONELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22722/212/2011
    Numãr unic dosar: 22722/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MACSIM GEORGETA : Reclamant MACSIM ION : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22723/212/2011
    Numãr unic dosar: 22723/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere - stabilire program vizita minor
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TUDORICI NICOLAE : Reclamant TUDORICI ALINA CORINA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22724/212/2011
    Numãr unic dosar: 22724/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ANISIA GHEORGHE : Reclamant SERBAN IOANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22725/212/2011
    Numãr unic dosar: 22725/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere -
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: NEGRISAN NICOLETA : Pârât NEGRISAN GHEORGHE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22726/212/2011
    Numãr unic dosar: 22726/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere -
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SANDU ANGELICA MADALINA : Reclamant SANDU SILVIU CRISTIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22727/212/2011
    Numãr unic dosar: 22727/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere - partaj
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ALBU FLORENTINA : Reclamant ALBU JEAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22728/212/2011
    Numãr unic dosar: 22728/212/2011 Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere -
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TOPIRCEANU ELENA ALINA : Reclamant TOPIRCEANU ION : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22745/212/2011
    Numãr unic dosar: 22745/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ANAGNOSTE STERE : Reclamant ANAGNOSTE AURORA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22746/212/2011
    Numãr unic dosar: 22746/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MUNTEANU GHEORGHE : Reclamant MUNTEANU LACRAMIOARA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22747/212/2011
    Numãr unic dosar: 22747/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori -stabilire program vizita minor
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BORDEANU SEBASTIAN : Reclamant BORDEANU MARIANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22748/212/2011
    Numãr unic dosar: 22748/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord cu minori - incredintare minori - pensie intretinere - stabilire program vizita minor
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ALEXE ELISS, la av : Reclamant ALEXE AURELIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22749/212/2011
    Numãr unic dosar: 22749/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: AXENTE LAURA : Reclamant AXENTE CRISTINEL EDUARD : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 22753/212/2011
    Numãr unic dosar: 22753/212/2011Înregistrat în data de: 01.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori - incredintare minori - pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MAFTEI CRISTINA MONICA : Reclamant MAFTEI COSTEL PUIU : Pârât
    Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 23022/212/2011
    Numãr unic dosar: 23022/212/2011 Înregistrat în data de: 05.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: NEGRU LUCICA : Reclamant NEGRU DUMITRU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 23342/212/2011
    Numãr unic dosar: 23342/212/2011Înregistrat în data de: 08.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GHENIU STEFAN DRAGOS : Reclamant GHENIU IONELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 23343/212/2011
    Numãr unic dosar: 23343/212/2011Înregistrat în data de: 08.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MAXIM ALINA : Reclamant MAXIM IOAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 23344/212/2011
    Numãr unic dosar: 23344/212/2011Înregistrat în data de: 08.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SAVA ANDREI CIPRIAN, la av : Reclamant SAVA RUXANDRA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 23345/212/2011
    Numãr unic dosar: 23345/212/2011Înregistrat în data de: 08.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TUDOSA ANDREEA : Reclamant TUDOSA NICOLAE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 23346/212/2011
    Numãr unic dosar: 23346/212/2011Înregistrat în data de: 08.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MUNTEANU LENUTA SIMONA, la av : Reclamant MUNTEANU MARIAN BOGDAN : Pârâ Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 23347/212/2011
    Numãr unic dosar: 23347/212/2011Înregistrat în data de: 08.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GAVRILA LAVINIA, la av : Reclamant GAVRILA SORIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 23348/212/2011
    Numãr unic dosar: 23348/212/2011Înregistrat în data de: 08.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SAVA RUXANDRA, la av : Reclamant SAVA ANDREI CIPRIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 23349/212/2011
    Numãr unic dosar: 23349/212/2011Înregistrat în data de: 08.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ION LOREDANA, la av : Reclamant ION ROMEO COSMIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 23350/212/2011
    Numãr unic dosar: 23350/212/2011Înregistrat în data de: 08.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: FILIP CRISTINA, la av : Reclamant FILIP LAURENTIU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 23351/212/2011
    Numãr unic dosar: 23351/212/2011Înregistrat în data de: 08.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CIUTA TANTA : Reclamant CIUTA DANIEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 23352/212/2011
    Numãr unic dosar: 23352/212/2011Înregistrat în data de: 08.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: POPA MIHAELA ANCA : Reclamant POPA MANUEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 23353/212/2011
    Numãr unic dosar: 23353/212/2011Înregistrat în data de: 08.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MOTOI ELENA : Reclamant MOTOI FLORIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 23354/212/2011
    Numãr unic dosar: 23354/212/2011Înregistrat în data de: 08.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: POENARU STEFAN : Reclamant POENARU VIRGINIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 23355/212/2011
    Numãr unic dosar: 23355/212/2011Înregistrat în data de: 08.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CARAPANCEA IULIANA VASILICA : Reclamant CARAPANCEA NICU CATALIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 23356/212/2011
    Numãr unic dosar: 23356/212/2011Înregistrat în data de: 08.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: NICHITA ALINA : Reclamant MOUSELLI ABDULRAZZAK : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 23357/212/2011
    Numãr unic dosar: 23357/212/2011Înregistrat în data de: 08.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SPINOCHE RALUCA FLORENTINA, la av : Reclamant SPINOCHE MITICA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 23775/212/2011
    Numãr unic dosar: 23775/212/2011Înregistrat în data de: 13.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MOSTEANU PETRISOR CRISTIAN : Reclamant MOSTEANU LUMINITA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24069/212/2011
    Numãr unic dosar: 24069/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CORDUNEANU ELENA : Reclamant CORDUNEANU GRIGORE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24070/212/2011
    Numãr unic dosar: 24070/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DOBRESCU LILIANA : Reclamant DOBRESCU FLORIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24071/212/2011
    Numãr unic dosar: 24071/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SEIDALI EMILIA LAVINIA : Reclamant SEIDALI GIVAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24072/212/2011
    Numãr unic dosar: 24072/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MIRON BOGDAN EUGEN : Reclamant MIRON CRINA LILIANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24073/212/2011
    Numãr unic dosar: 24073/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: RADU DANIELA, la av : Reclamant RADU STELIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24074/212/2011
    Numãr unic dosar: 24074/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SAUCA CONSTANTINA, la av : Reclamant SAUCA FLORIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24075/212/2011
    Numãr unic dosar: 24075/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SERBAN ELENA : Reclamant SERBAN DANIEL VASILE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24076/212/2011
    Numãr unic dosar: 24076/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BUGA ELARIA , la av : Reclamant BUGA CORNELIU ELVIR : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24077/212/2011
    Numãr unic dosar: 24077/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: INAN HASAN AVNI : Reclamant INAN EMILIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24078/212/2011
    Numãr unic dosar: 24078/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ANTOSICA LILIANA : Reclamant ANTOSICA VALENTIN CATALIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24079/212/2011
    Numãr unic dosar: 24079/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BANU MARIUS : Reclamant BANU DANIELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24080/212/2011
    Numãr unic dosar: 24080/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: IDRIS SEVIM : Reclamant IDRIS GEMALDIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24081/212/2011
    Numãr unic dosar: 24081/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ANTONESCU AURELIA : Reclamant ANTONESCU VIOREL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24082/212/2011
    Numãr unic dosar: 24082/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DUTU MARGARETA PRIN MANDATAR NASTA MARIA : Reclamant DUTU GHEORGHE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24083/212/2011
    Numãr unic dosar: 24083/212/2011

    Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MARCU FLORIN , la av : Reclamant MARCU MARIA : Pârât

    Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24084/212/2011
    Numãr unic dosar: 24084/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: VATAMANU MIRELA, la av : Reclamant VATAMANU MIHAI : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24085/212/2011
    Numãr unic dosar: 24085/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: STANCULET VIORICA : Reclamant STANCULET FLORIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24086/212/2011
    Numãr unic dosar: 24086/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: STROE LILIANA : Reclamant STROE CONSTANTIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24087/212/2011
    Numãr unic dosar: 24087/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: FUSTANELA EUGENIA : Reclamant FUSTANELA IONEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24088/212/2011
    Numãr unic dosar: 24088/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SERBAN GEORGETA : Reclamant SERBAN DORIN PETRISOR : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24089/212/2011
    Numãr unic dosar: 24089/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: OANCEA MIHAELA : Reclamant OANCEA MARIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24090/212/2011
    Numãr unic dosar: 24090/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TASI VERONICA : Reclamant TASI DANUT : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24091/212/2011
    Numãr unic dosar: 24091/212/2011Înregistrat în data de: 15.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DRACULET STEFAN : Reclamant DRACULET MIRELA EUGENIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24438/212/2011
    Numãr unic dosar: 24438/212/2011Înregistrat în data de: 20.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: PADURARU DANIEL PRIN MANDATAR AVOCAT RADU TIBERIU EMIL, la : Reclamant PADURARU RALUCA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24849/212/2011
    Numãr unic dosar: 24849/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SLAVITESCU NICULAE : Reclamant SLAVITESCU AXENIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24850/212/2011
    Numãr unic dosar: 24850/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori / pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: HAINARU MIRCEA : Reclamant HAINARU ESTERA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24851/212/2011
    Numãr unic dosar: 24851/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori / pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: LUCA ELENA : Reclamant LUCA IONEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24852/212/2011
    Numãr unic dosar: 24852/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori / pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BORAN GABRIELA : Reclamant BORAN ANTONIO VICENTIU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24853/212/2011
    Numãr unic dosar: 24853/212/2011 Înregistrat în data de: 22.09.2011 Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori / pensie intretinere Materia juridicã: Minori şi familie Stadiu procesual: Fond Părţi: STAN ILIE ROBERT : Reclamant STAN IULIA LAVINIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24854/212/2011
    Numãr unic dosar: 24854/212/2011 Înregistrat în data de: 22.09.2011 Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori Materia juridicã: Minori şi familie Stadiu procesual: Fond Părţi: RIPEANU DANIELA : Reclamant RIPEANU GHEORGHE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24855/212/2011
    Numãr unic dosar: 24855/212/2011 Înregistrat în data de: 22.09.2011 Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori Materia juridicã: Minori şi familie Stadiu procesual: Fond Părţi: CHIRILA IOLANDA : Reclamant CHIRILA DORU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24856/212/2011
    Numãr unic dosar: 24856/212/2011 Înregistrat în data de: 22.09.2011 Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori / pensie intretinere Materia juridicã: Minori şi familie Stadiu procesual: Fond Părţi: STAN GABRIELA STELUTA : Reclamant STAN IONEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24857/212/2011
    Numãr unic dosar: 24857/212/2011 Înregistrat în data de: 22.09.2011 Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori / pensie intretinere Materia juridicã: Minori şi familie Stadiu procesual: Fond Părţi: GABAR ANDREEA LORENA : Reclamant GABAR STEFAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24858/212/2011
    Numãr unic dosar: 24858/212/2011 Înregistrat în data de: 22.09.2011 Obiect dosar: divorţ Materia juridicã: Minori şi familie Stadiu procesual: Fond Părţi: TARCUTA EMIL : Reclamant TARCUTA LILIOARA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24859/212/2011
    Numãr unic dosar: 24859/212/2011 Înregistrat în data de: 22.09.2011 Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori / pensie intretinere Materia juridicã: Minori şi familie Stadiu procesual: Fond Părţi: MUNTEANU LOREDANA : Reclamant MUNTEANU ONUT CRISTIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24860/212/2011
    Numãr unic dosar: 24860/212/2011 Înregistrat în data de: 22.09.2011 Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori/partaj Materia juridicã: Minori şi familie Stadiu procesual: Fond Părţi: ANGHEL MIHAELA : Reclamant ANGHEL VALENTIN SORINEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24861/212/2011
    Numãr unic dosar: 24861/212/2011 Înregistrat în data de: 22.09.2011 Obiect dosar: divorţ prin acord Materia juridicã: Minori şi familie Stadiu procesual: Fond Părţi: PREDA GEORGIANA IULIANA : Reclamant PREDA IULIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24862/212/2011
    Numãr unic dosar: 24862/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: MARDARE CORNEL, cu dom ales : Reclamant MARDARE MELINDA LARISA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24863/212/2011
    Numãr unic dosar: 24863/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: BORCANEA SIMONA FLORENTINA : Reclamant BORCANEA VASILE FLORIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24864/212/2011
    Numãr unic dosar: 24864/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: GURITA TANIA : Reclamant GURITA HRISTU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24865/212/2011
    Numãr unic dosar: 24865/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / stabilire program vizita minor
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: STOICA MIHAI : Reclamant STOICA GINA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24866/212/2011
    Numãr unic dosar: 24866/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort prin acord
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: NICOLAU MARCEL LIVIU : Reclamant NICOLAU DIANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24867/212/2011
    Numãr unic dosar: 24867/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort prin acord
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: CORNEA GHEORGHITA CRISTINEL : Reclamant CORNEA MONICA FLORI : Pârât
    Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24868/212/2011
    Numãr unic dosar: 24868/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: PANA VASILICA SIMONA : Reclamant PANA AUREL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24869/212/2011
    Numãr unic dosar: 24869/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: MACEAC STELUTA : Reclamant MACEAC PETRE : Pârât  Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24870/212/2011
    Numãr unic dosar: 24870/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: RADU IONEL : Reclamant RADU NATALIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24871/212/2011
    Numãr unic dosar: 24871/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: BRICEAG CLAUDIA IOANA : Reclamant BRICEAG TUDOREL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24872/212/2011
    Numãr unic dosar: 24872/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: NICULAE RODICA : Reclamant NICULAE GEORGICA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24873/212/2011
    Numãr unic dosar: 24873/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: VIERIU CRISTINA : Reclamant VIERIU MARIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24874/212/2011
    Numãr unic dosar: 24874/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: BARBU ADRIANA LILIANA : Reclamant BARBU GHEORGHE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24876/212/2011
    Numãr unic dosar: 24876/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: ION DANIELA EMMA : Reclamant EFTHYMIOS TTOKOS : Pârâ Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24877/212/2011
    Numãr unic dosar: 24877/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: IORDACHE ADRIANA PTIN PROC. IONITA MARIN : Reclamant IORDACHE NICOLAE REMUS : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24878/212/2011
    Numãr unic dosar: 24878/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: HOROBET GHEORGHE : Reclamant HOROBET DOINITA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24879/212/2011
    Numãr unic dosar: 24879/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort cu minori / incredintare minori / pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: PADURARIU DORIN : Reclamant PADURARIU IULIANA CLAUDIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24880/212/2011
    Numãr unic dosar: 24880/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: POPOVICI IOAN : Reclamant POPOVICI STEFANIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24881/212/2011
    Numãr unic dosar: 24881/212/2011Înregistrat în data de: 22.09.2011
    Obiect dosar: divort
    Materia juridicã: Minori si familie
    Stadiu procesual: Fond
    Parti: ZUB LOREDANA GABRIELA : Reclamant ZUB CRISTIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 24958/212/2011
    Numãr unic dosar: 24958/212/2011Înregistrat în data de: 23.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CIOCIRLAN IONEL : Reclamant CIOCIRLAN DANIELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25233/212/2011
    Numãr unic dosar: 25233/212/2011Înregistrat în data de: 27.09.2011
    Obiect dosar: divorţ incredintare minor / stabilire program vizita minor / pensie
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BUDA MARIAN : Reclamant BUDA SIMONA EUGENIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25237/212/2011
    Numãr unic dosar: 25237/212/2011Înregistrat în data de: 27.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BALAN MIRCEA NICOLAE : Reclamant BALAN NICOLETA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25516/212/2011
    Numãr unic dosar: 25516/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TODICA LIVIU : Reclamant TODICA AURELIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25639/212/2011
    Numãr unic dosar: 25639/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: HRISCU GEORGIANA LUMINITA, la av : Reclamant HRISCU MARIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25640/212/2011
    Numãr unic dosar: 25640/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MUSTATA CONSTANTIN , la av : Reclamant MUSTATA NICOLETA FLORENTINA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25641/212/2011
    Numãr unic dosar: 25641/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SAHIN IONELA CAMELIA : Reclamant SAHIN MUHANNED ALI : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25642/212/2011
    Numãr unic dosar: 25642/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DASCALU IONUT ALEXANDRU : Reclamant DASCALU DANIELA NICOLETA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25643/212/2011
    Numãr unic dosar: 25643/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MARIN DORINITA : Reclamant MARIN IOAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25644/212/2011
    Numãr unic dosar: 25644/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: PASE ION CORNELIU, la av : Reclamant PASE GEORGIANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25645/212/2011
    Numãr unic dosar: 25645/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord cu minori / incredintare minori
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ANGHEL IULIAN : Reclamant ANGHEL NICOLETA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25646/212/2011
    Numãr unic dosar: 25646/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MANICA GABRIELA LUDMILA : Reclamant MANICA VALENTIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25647/212/2011
    Numãr unic dosar: 25647/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: IOSIF ADRIANA : Reclamant IOSIF ION : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25648/212/2011
    Numãr unic dosar: 25648/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DIMA FLORICA GABRIELA : Reclamant DIMA MARIUS CRISTINEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25649/212/2011
    Numãr unic dosar: 25649/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SULER VALENTINA : Reclamant SABEUR OULED JABALLAH : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25650/212/2011
    Numãr unic dosar: 25650/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: RADU MARIN : Reclamant RADU MARILENA MARIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25651/212/2011
    Numãr unic dosar: 25651/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /stabilire program vizita minor
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: PANA AUREL : Reclamant PANA VASILICA SIMONA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25652/212/2011
    Numãr unic dosar: 25652/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere
    /stabilire program vizita minor/partaj
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BECU BOGDAN : Reclamant BECU MONICA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25653/212/2011
    Numãr unic dosar: 25653/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: LEONTE LELIA : Reclamant LEONTE ALEXANDRU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25654/212/2011
    Numãr unic dosar: 25654/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere
    /stabilire program vizita minor /partaj
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BANCIU COSTIN TEODOR : Reclamant BANCIU VERONICA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25655/212/2011
    Numãr unic dosar: 25655/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TOMESCU VICTOR ANDREI , la av : Reclamant TOMESCU MONICA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25656/212/2011
    Numãr unic dosar: 25656/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere
    /stabilire program vizita minor
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: AGAFITEI AURELIA : Reclamant AGAFITEI CATALIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25657/212/2011
    Numãr unic dosar: 25657/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DIMA GABRIEL SORIN : Reclamant DIMA CRISTINA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25658/212/2011
    Numãr unic dosar: 25658/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MATARA GHEORGHE, la av : Reclamant MATARA PAULA ROXANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25659/212/2011
    Numãr unic dosar: 25659/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BUIUCA CORNELIA, la av : Reclamant BUIUCA ION : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25660/212/2011
    Numãr unic dosar: 25660/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere
    /partaj
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GAVRILA LAVINIA, la av : Reclamant GAVRILA SORIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25661/212/2011
    Numãr unic dosar: 25661/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ACAI SEILA : Reclamant ACAI SEILA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25662/212/2011
    Numãr unic dosar: 25662/212/2011 Înregistrat în data de: 29.09.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TARABOANTA ILEANA : Reclamant TARABOANTA PAVAL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 25812/212/2011
    Numãr unic dosar: 25812/212/2011 Înregistrat în data de: 30.09.2011
    Obiect dosar: divorţ disjuns din 969/212/2011
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: RIFAT ACAN : Pârât RIFAT SEMIA : Reclamant Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26222/212/2011
    Numãr unic dosar: 26222/212/2011Înregistrat în data de: 05.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CHIVU DUMITRU : Reclamant CHIVU ALINA MARIANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26262/212/2011
    Numãr unic dosar: 26262/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori / pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MIHAI LAURA ELENA, LA AV : Reclamant MIHAI DUMITRU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26291/212/2011
    Numãr unic dosar: 26291/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord cu minori /pensie intretinere / incredintare minori
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GIAPONU IONELA : Reclamant GIAPONU PETRICA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26319/212/2011
    Numãr unic dosar: 26319/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ZAHARIA LAVINIA FLORINA : Reclamant ZAHARIA LUCIAN BOGDAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26320/212/2011
    Numãr unic dosar: 26320/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: UNGUREANU ANUCA, LA AV : Reclamant UNGUREANU DUMITRU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26321/212/2011
    Numãr unic dosar: 26321/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori / pensie intretinere
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TEODORESCU IULIANA PRIN MANDATAR NEJLOVEANU EFTENIE : Reclamant TEODORESCU VICTOR : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26322/212/2011
    Numãr unic dosar: 26322/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere / stabilire program vizita minor
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MARTIN DUMITRU, LA AV : Reclamant MARTIN CORINA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26323/212/2011
    Numãr unic dosar: 26323/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere /
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: PRISECARU CORNEL : Reclamant PRISECARU GEANINA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26324/212/2011
    Numãr unic dosar: 26324/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MOLDOVEANU ADRIAN, LA AV : Reclamant MOLDOVEANU MARIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26325/212/2011
    Numãr unic dosar: 26325/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord cu minori / incredintare minori /pensie intretinere /
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TANASE DUMITRU CRISTIAN, LA AV : Reclamant TANASE VASILICA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26326/212/2011
    Numãr unic dosar: 26326/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord cu minori / incredintare minori /pensie intretinere /
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MOISOI RADU : Reclamant MOISOI MIHAELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26327/212/2011
    Numãr unic dosar: 26327/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ZAHARIA MARIA : Reclamant HOFILENA RAFAEL ANGELO PENULIAR : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26328/212/2011
    Numãr unic dosar: 26328/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere /
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ILIE ELENA : Reclamant ILIE LAURENTIU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26329/212/2011
    Numãr unic dosar: 26329/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere /
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MIHAI GINA : Reclamant MIHAI OVIDIU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26330/212/2011
    Numãr unic dosar: 26330/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere / partaj
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: STOICA MIRELA : Reclamant STOICA PETRE LUCIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26331/212/2011
    Numãr unic dosar: 26331/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere / pretentii
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GHEOCA ZAMBILA : Reclamant GHEOCA VALENTIN VASILE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26332/212/2011
    Numãr unic dosar: 26332/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord cu minori / incredintare minori /pensie intretinere /
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MILEA MONICA , LA AV : Reclamant MILEA STEFAN BUJOR : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26333/212/2011
    Numãr unic dosar: 26333/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere /
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ALEXA CAMELIA : Reclamant ALEXA MARIUS : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26334/212/2011
    Numãr unic dosar: 26334/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere /
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ANDREI V VASILICA : Reclamant ANDREI FLORIN CRISTIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26335/212/2011
    Numãr unic dosar: 26335/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: POPESCU NICULAE : Reclamant POPESCU GEORGETA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26336/212/2011
    Numãr unic dosar: 26336/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere /
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SEITAN LUCIA, LA AV : Reclamant SEITAN IANCU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26336/212/2011
    Numãr unic dosar: 26336/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretinere /
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SEITAN LUCIA, LA AV : Reclamant SEITAN IANCU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26354/212/2011
    Numãr unic dosar: 26354/212/2011Înregistrat în data de: 06.10.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori / incredintare minori /pensie intretienre
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: RONCEA EMILIAN : Reclamant RONCEA GEORGETA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26391/212/2011
    Numãr unic dosar: 26391/212/2011Înregistrat în data de: 07.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MIHALACHE PAUL : Reclamant MIHALACHE ANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26503/212/2011
    Numãr unic dosar: 26503/212/2011Înregistrat în data de: 10.10.2011
    Obiect dosar: divorţ cu minori /pensie intretinere /incredintare minori
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CONSTANTINESCU LUCIAN : Reclamant CONSTANTINESCU VIOLETA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 26938/212/2011
    Numãr unic dosar: 26938/212/2011 Înregistrat în data de: 13.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ENAN REIHAN : Reclamant ENAN GIHAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27012/212/2011
    Numãr unic dosar: 27012/212/2011 Înregistrat în data de: 13.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MARIN LOREDANA : Reclamant MARIN ADRIAN IONEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27013/212/2011
    Numãr unic dosar: 27013/212/2011 Înregistrat în data de: 13.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MIHAI ELENA : Reclamant MIHAI VASILE RAZVAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27014/212/2011
    Numãr unic dosar: 27014/212/2011 Înregistrat în data de: 13.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BORDEA OANA : Reclamant BORDEA SORIN OVIDIU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27015/212/2011
    Numãr unic dosar: 27015/212/2011 Înregistrat în data de: 13.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: COSTAN IULIANA : Reclamant COSTAN VASILE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27016/212/2011
    Numãr unic dosar: 27016/212/2011 Înregistrat în data de: 13.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CORATU LARISA RALUCA : Reclamant CORATU VALENTIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27017/212/2011
    Numãr unic dosar: 27017/212/2011 Înregistrat în data de: 13.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: RUSU MIHAITA : Reclamant RUSU MARIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27018/212/2011
    Numãr unic dosar: 27018/212/2011

    Înregistrat în data de: 13.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ENACHE DANIELA LILIANA : Reclamant ENACHE AURELIAN EUGEN : Pârât

    Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27019/212/2011
    Numãr unic dosar: 27019/212/2011 Înregistrat în data de: 13.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CRACIUNICA VIOREL VASILE : Reclamant CRACIUNICA CRISTINA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27020/212/2011
    Numãr unic dosar: 27020/212/2011 Înregistrat în data de: 13.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: PRICOP MARIUS : Reclamant PRICOP ANA MARIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27021/212/2011
    Numãr unic dosar: 27021/212/2011 Înregistrat în data de: 13.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: NASTRUT AURICA : Reclamant NASTRUT IOAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27022/212/2011
    Numãr unic dosar: 27022/212/2011 Înregistrat în data de: 13.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: IUSUF ILKNUR : Reclamant IUSUF ERGEAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27023/212/2011
    Numãr unic dosar: 27023/212/2011 Înregistrat în data de: 13.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: PAHOMIE LAURENTIU : Reclamant PAHOMIE MARINA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27091/212/2011
    Numãr unic dosar: 27091/212/2011 Înregistrat în data de: 14.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: LOZINSCHI ANETA : Reclamant LOZINSCHI CLAUDIU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27580/212/2011
    Numãr unic dosar: 27580/212/2011Înregistrat în data de: 20.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TURLACU GINA : Reclamant TURLACU SANDU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27581/212/2011
    Numãr unic dosar: 27581/212/2011Înregistrat în data de: 20.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GROS REMUS CRISTIAN : Reclamant GROS VASILICA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27582/212/2011
    Numãr unic dosar: 27582/212/2011Înregistrat în data de: 20.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TUDOR FLORENTINA : Reclamant TUDOR  MUGUREL COSMIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27583/212/2011
    Numãr unic dosar: 27583/212/2011Înregistrat în data de: 20.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TOMA RALUCA ELENA : Reclamant NICULESCU GABRIEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27584/212/2011
    Numãr unic dosar: 27584/212/2011Înregistrat în data de: 20.10.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SPINU DAN MARGARIT : Reclamant SPINU DANIELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27585/212/2011
    Numãr unic dosar: 27585/212/2011Înregistrat în data de: 20.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ENACHE DANA ELENA : Reclamant ENACHE SORIN LUDVIG : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27586/212/2011
    Numãr unic dosar: 27586/212/2011Înregistrat în data de: 20.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GEORGESCU CATALINA LUMINITA : Reclamant GEORGESCU VIOREL MARIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27587/212/2011
    Numãr unic dosar: 27587/212/2011Înregistrat în data de: 20.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ROMAN ROBERT : Reclamant DULUDE CAROLINE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27588/212/2011
    Numãr unic dosar: 27588/212/2011Înregistrat în data de: 20.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ARITON CARMEN : Reclamant ARITON MARIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27589/212/2011
    Numãr unic dosar: 27589/212/2011Înregistrat în data de: 20.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TITOIU LORA ELENA : Reclamant TITOIU TUDOR GEORGE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27590/212/2011
    Numãr unic dosar: 27590/212/2011Înregistrat în data de: 20.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ASAFTEI LILIANA : Reclamant ASAFTEI MIHAI : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27591/212/2011
    Numãr unic dosar: 27591/212/2011Înregistrat în data de: 20.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: NEGOITA MARIOARA ANTONETA : Reclamant NEGOITA MARIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27592/212/2011
    Numãr unic dosar: 27592/212/2011Înregistrat în data de: 20.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ENCICA RADU ALEXANDRU : Reclamant ENCICA FLORENTA : Pârât
    Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27593/212/2011
    Numãr unic dosar: 27593/212/2011Înregistrat în data de: 20.10.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: VIZITEU CATALINA : Reclamant VIZITEU CRISTIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27594/212/2011
    Numãr unic dosar: 27594/212/2011Înregistrat în data de: 20.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: URSU CARMEN : Reclamant URSU NICUSOR : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27595/212/2011
    Numãr unic dosar: 27595/212/2011Înregistrat în data de: 20.10.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DUMITRU LUCIAN : Reclamant DUMITRU OANA MARILYN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27596/212/2011
    Numãr unic dosar: 27596/212/2011Înregistrat în data de: 20.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ANGHEL DIANA CAMELIA : Reclamant ANGHEL OLTSATERLAND : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27597/212/2011
    Numãr unic dosar: 27597/212/2011

    Înregistrat în data de: 20.10.2011
    Obiect dosar: divorţ

    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: AL JBAILI ALEXANDRA FLORINA : Reclamant AL JBAILI MOHAMAD : Pârât

    Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 27686/212/2011
    Numãr unic dosar: 27686/212/2011Înregistrat în data de: 21.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: COSTEA LAURA CORINA : Reclamant COSTEA VASILE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28198/212/2011
    Numãr unic dosar: 28198/212/2011Înregistrat în data de: 27.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: RADULESCU IOANA : Reclamant RADULESCU ALEXANDRU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28199/212/2011
    Numãr unic dosar: 28199/212/2011Înregistrat în data de: 27.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TACHE GEORGETA : Reclamant TACHE LIVIU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28200/212/2011
    Numãr unic dosar: 28200/212/2011Înregistrat în data de: 27.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BOLONI JOHN : Reclamant BOLONI ANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28201/212/2011
    Numãr unic dosar: 28201/212/2011Înregistrat în data de: 27.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MARIN VASILE : Reclamant MARIN MARIEA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28202/212/2011
    Numãr unic dosar: 28202/212/2011Înregistrat în data de: 27.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CERNESCU GABRIELA VASILICA : Reclamant CERNESCU CONSTANTIN MARIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28203/212/2011
    Numãr unic dosar: 28203/212/2011Înregistrat în data de: 27.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MURESANU IOLANDA : Reclamant MURESANU AURELIAN SORIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28204/212/2011
    Numãr unic dosar: 28204/212/2011Înregistrat în data de: 27.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DIMA CRISTIAN : Reclamant DIMA CRISTIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28205/212/2011
    Numãr unic dosar: 28205/212/2011Înregistrat în data de: 27.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: COCHES CATALINA ELENA : Reclamant COCHES SORIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28206/212/2011
    Numãr unic dosar: 28206/212/2011Înregistrat în data de: 27.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CAIR MADALINA : Reclamant CAIR GONUL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28207/212/2011
    Numãr unic dosar: 28207/212/2011Înregistrat în data de: 27.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ALIMGEAN NURSENAI : Reclamant ALIMGEAN BEINUR : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28208/212/2011
    Numãr unic dosar: 28208/212/2011Înregistrat în data de: 27.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: COBAN AURICA : Reclamant COBAN NECATI : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28209/212/2011
    Numãr unic dosar: 28209/212/2011Înregistrat în data de: 27.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DUMITRU NELI : Reclamant DUMITRU VIOREL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28210/212/2011
    Numãr unic dosar: 28210/212/2011Înregistrat în data de: 27.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: NADRAG LIVIANA, LA AV : Reclamant NADRAG AUREL : Pârât SORESCU CATALIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28211/212/2011
    Numãr unic dosar: 28211/212/2011Înregistrat în data de: 27.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DUMITRIU NICOLETA : Reclamant DUMITRIU GEORGE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28212/212/2011
    Numãr unic dosar: 28212/212/2011Înregistrat în data de: 27.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CRISAN MARIANA : Reclamant CRISAN GHEORGHE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28213/212/2011
    Numãr unic dosar: 28213/212/2011Înregistrat în data de: 27.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BASTIC ION, LA AV : Reclamant BASTIC MARIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28259/212/2011
    Numãr unic dosar: 28259/212/2011Înregistrat în data de: 27.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CISMARU NICOLAE : Reclamant CISMARU ALACICA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 2063/254/2011
    Numãr unic dosar: 2063/254/2011Înregistrat în data de: 28.10.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: PARAŞNEAG DANIELA : Reclamant PARAŞNEAG VASILE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28823/212/2011
    Numãr unic dosar: 28823/212/2011Înregistrat în data de: 03.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TIMOFTE IOANA : Reclamant TIMOFTE VIOREL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28824/212/2011
    Numãr unic dosar: 28824/212/2011Înregistrat în data de: 03.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SMEU NICOLAIE : Reclamant SMEU ROXANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28825/212/2011
    Numãr unic dosar: 28825/212/2011Înregistrat în data de: 03.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SAVA RUXANDRA, LA AV : Reclamant SAVA ANDREI CIPRIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28826/212/2011
    Numãr unic dosar: 28826/212/2011Înregistrat în data de: 03.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TUFA CATALINA : Reclamant TUFA IONUT : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28827/212/2011
    Numãr unic dosar: 28827/212/2011Înregistrat în data de: 03.11.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BARNA REGHINA : Reclamant BARNA CIRILA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28828/212/2011
    Numãr unic dosar: 28828/212/2011Înregistrat în data de: 03.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: OLTEAN MIHAELA : Reclamant OLTEAN MIHAI : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28829/212/2011
    Numãr unic dosar: 28829/212/2011Înregistrat în data de: 03.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SIMA MARIOARA : Reclamant SIMA IONEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28830/212/2011
    Numãr unic dosar: 28830/212/2011Înregistrat în data de: 03.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MARIN GEORGELIA : Reclamant MARIN EUGEN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28831/212/2011
    Numãr unic dosar: 28831/212/2011Înregistrat în data de: 03.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MARCIUC MIHAELA : Reclamant MARCIUC MIHAELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28832/212/2011
    Numãr unic dosar: 28832/212/2011Înregistrat în data de: 03.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: AGACHE VALENTINA, LA AV : Reclamant AGACHE MARIUS : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28833/212/2011
    Numãr unic dosar: 28833/212/2011Înregistrat în data de: 03.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GHITA TUDOR : Reclamant GHITA MARIANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28834/212/2011
    Numãr unic dosar: 28834/212/2011Înregistrat în data de: 03.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CIOBANU DOINA : Reclamant CIOBANU MARIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28835/212/2011
    Numãr unic dosar: 28835/212/2011Înregistrat în data de: 03.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MARINESCU FLORIAN : Reclamant MARINESCU ANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 29011/212/2011
    Numãr unic dosar: 29011/212/2011Înregistrat în data de: 04.11.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TOMESCU MARIAN VALERIU : Reclamant DORIN LAURA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 29458/212/2011
    Numãr unic dosar: 29458/212/2011Înregistrat în data de: 10.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BALASA NUTZICA : Reclamant BALASA ION : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 29529/212/2011
    Numãr unic dosar: 29529/212/2011Înregistrat în data de: 10.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BOLIGRAD MIHAELA : Reclamant BOLIGRAD NICOLAE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 29530/212/2011
    Numãr unic dosar: 29530/212/2011Înregistrat în data de: 10.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: AL BATAINEH MOHAMMAD : Reclamant AL BATAINEH DUMITRA : Reclamant Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 29531/212/2011
    Numãr unic dosar: 29531/212/2011Înregistrat în data de: 10.11.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MARTINAS ELENA : Reclamant MARTINAS MIHAI : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 29532/212/2011
    Numãr unic dosar: 29532/212/2011Înregistrat în data de: 10.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MANCIU LIVIU FLORIN : Reclamant MANCIU CARMEN MARIANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 29533/212/2011
    Numãr unic dosar: 29533/212/2011Înregistrat în data de: 10.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ARFIR CORINA : Reclamant ARFIR IOSIF FLORIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 29534/212/2011
    Numãr unic dosar: 29534/212/2011

    Înregistrat în data de: 10.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: NICOLAE ELENA : Reclamant NICOLAE BOGDAN : Pârât

    Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 29535/212/2011
    Numãr unic dosar: 29535/212/2011Înregistrat în data de: 10.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TOMOZEI ELENA DANIELA : Reclamant TOMOZEI ADRIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 29536/212/2011
    Numãr unic dosar: 29536/212/2011Înregistrat în data de: 10.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MANEA PETRE : Reclamant MANEA ELENA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 29537/212/2011
    Numãr unic dosar: 29537/212/2011Înregistrat în data de: 10.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: HOWARD JOHN CLEAVE : Reclamant WIWIN DWIMAWANTI : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 29538/212/2011
    Numãr unic dosar: 29538/212/2011Înregistrat în data de: 10.11.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SIMION DENISA : Reclamant SIMION GABRIEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 29558/212/2011
    Numãr unic dosar: 29558/212/2011Înregistrat în data de: 10.11.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MIHALACHE LILIANA : Reclamant MIHALACHE NICOLAE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 29661/212/2011
    Numãr unic dosar: 29661/212/2011Înregistrat în data de: 11.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: JARNEA CONSTANTIN, LA AV : Reclamant JARNEA CAMELIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30232/212/2011
    Numãr unic dosar: 30232/212/2011 Înregistrat în data de: 17.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GEORGESCU DOREL TEODOR : Reclamant GEORGESCU OLGA NECTARIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30233/212/2011
    Numãr unic dosar: 30233/212/2011 Înregistrat în data de: 17.11.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: NITU TRAIAN : Reclamant NITU VASILICA-MIHAELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30234/212/2011
    Numãr unic dosar: 30234/212/2011 Înregistrat în data de: 17.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BARBU GEORGIANA : Reclamant BARBU OVIDIU-CORNELIU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30235/212/2011
    Numãr unic dosar: 30235/212/2011 Înregistrat în data de: 17.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: FUSTANELA EUGENIA : Reclamant FUSTANELA IONEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30236/212/2011
    Numãr unic dosar: 30236/212/2011 Înregistrat în data de: 17.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MUSAT IONEL : Reclamant MUSAT IZABEL-LUMINITA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30237/212/2011
    Numãr unic dosar: 30237/212/2011 Înregistrat în data de: 17.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MIHAI ENIKO : Reclamant MIHAI DANIEL NICHI : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30238/212/2011
    Numãr unic dosar: 30238/212/2011 Înregistrat în data de: 17.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: NICULAE ADRIANA : Reclamant NICULAE GEORGE-ABRAHAM : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30239/212/2011
    Numãr unic dosar: 30239/212/2011 Înregistrat în data de: 17.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MUSAT STANICA : Reclamant MUSAT IONEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30240/212/2011
    Numãr unic dosar: 30240/212/2011 Înregistrat în data de: 17.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MARIN CRISTINA-BIANCA : Reclamant MARIN MARIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30241/212/2011
    Numãr unic dosar: 30241/212/2011 Înregistrat în data de: 17.11.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: STAMAT ADELUTA ILINCA : Reclamant STAMAT VALENTIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30242/212/2011
    Numãr unic dosar: 30242/212/2011 Înregistrat în data de: 17.11.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: VLAESCU CORINA-LILIANA : Reclamant VLAESCU IONEL : Petent Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30243/212/2011
    Numãr unic dosar: 30243/212/2011 Înregistrat în data de: 17.11.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BALAN MIRCEA LIVIU : Reclamant BALAN VIOLETA LAURA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30244/212/2011
    Numãr unic dosar: 30244/212/2011

    Înregistrat în data de: 17.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: KHAN CARMEN : Reclamant KHAN JAMIL USMAN : Pârât

    Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30245/212/2011
    Numãr unic dosar: 30245/212/2011 Înregistrat în data de: 17.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CARADIMA LAURA : Reclamant CARADIMA DUMITRU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30263/212/2011
    Numãr unic dosar: 30263/212/2011 Înregistrat în data de: 17.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CARJAN CHRISTIAN FLORINEL : Reclamant CARJAN NICOLETA CAROLINA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 45585/212/2010/a1
    Numãr unic dosar: 45585/212/2010/a1 Înregistrat în data de: 18.11.2011
    Obiect dosar: divorţ disjuns din dosarul nr.45585/212/2010
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: STAN IULIA CU DOM ALES : Reclamant STAN DAN : Pârât PRIMĂRIA CONSTANŢA : Autoritate tutelară Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30979/212/2011
    Numãr unic dosar: 30979/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GRADINARU IONEL : Reclamant GRADINARU IONICA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30980/212/2011
    Numãr unic dosar: 30980/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ROSU MARIANA : Reclamant ROSU DUMITRU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30981/212/2011
    Numãr unic dosar: 30981/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CHIRIAC GABRIELA : Reclamant CHIRIAC COSTIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30982/212/2011
    Numãr unic dosar: 30982/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: IORGA ROXANA : Reclamant IORGA MARIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30983/212/2011
    Numãr unic dosar: 30983/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ACORNICESEI MIHAI : Reclamant ACORNICESEI RADITA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30984/212/2011
    Numãr unic dosar: 30984/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: EMIN GHIULSER : Reclamant EMIN BILDAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30985/212/2011
    Numãr unic dosar: 30985/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DRAGAN CRISTIAN LAURENTIU : Reclamant DRAGAN DANIELA ANTOANETA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30986/212/2011
    Numãr unic dosar: 30986/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MIHAI GABRIELA MARIANA : Reclamant MIHAI NICUSOR PAUL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30987/212/2011
    Numãr unic dosar: 30987/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BANDRABUR DIANA LILIA : Reclamant BEJAN MIHAI : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30988/212/2011
    Numãr unic dosar: 30988/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BALANESCU DANIEL : Reclamant BALANESCU SIMONA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30989/212/2011
    Numãr unic dosar: 30989/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CIOBOTARU VALENTINA : Reclamant CIOBOTARU FLORIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30990/212/2011
    Numãr unic dosar: 30990/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GHEORGHITA PETRU : Reclamant GHEORGHITA LUMINITA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30991/212/2011
    Numãr unic dosar: 30991/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: IONESCU NICOLAE : Reclamant IONESCU LUMINITA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30992/212/2011
    Numãr unic dosar: 30992/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MILEA LAURENTIU : Reclamant MILEA MIHAELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30993/212/2011
    Numãr unic dosar: 30993/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: RUTA LAURENTIU : Reclamant RUTA PETRONELA RALUCA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30994/212/2011
    Numãr unic dosar: 30994/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BOBEI ALINA : Reclamant BOBEI GIGEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30995/212/2011
    Numãr unic dosar: 30995/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: LUJAN ANCA MIHAELA : Reclamant LUJAN VICTOR AMERICO : Pârât
    CĂI DE ATAC:  Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30996/212/2011
    Numãr unic dosar: 30996/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: UCIU IRINA CORNELIA : Reclamant UCIU IANCU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 30997/212/2011
    Numãr unic dosar: 30997/212/2011Înregistrat în data de: 24.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: PETRESCU RAUL CRISTIAN : Reclamant PETRESCU ANCA TEODORA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 31019/212/2011
    Numãr unic dosar: 31019/212/2011Înregistrat în data de: 25.11.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MARINACHE ADRIAN : Reclamant MARINACHE ADRIANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 31366/212/2011
    Numãr unic dosar: 31366/212/2011 Înregistrat în data de: 29.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: HAGIU MANUELA : Reclamant HAGIU CRISTIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 31433/212/2011
    Numãr unic dosar: 31433/212/2011 Înregistrat în data de: 30.11.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: NICOLAE CONSTANTIN : Reclamant NICOLAE DANIELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 31578/212/2011
    Numãr unic dosar: 31578/212/2011 Înregistrat în data de: 02.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DIMOFTE VALENTIN : Reclamant DIMOFTE RODICA MARILENA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 31605/212/2011
    Numãr unic dosar: 31605/212/2011 Înregistrat în data de: 02.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: RADULESCU DORICA : Reclamant RADULESCU VALENTIN : Pârât
    Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 31750/212/2011
    Numãr unic dosar: 31750/212/2011 Înregistrat în data de: 05.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: IVANOVICI MIHAELA : Reclamant IVANOVICI FLORIAN : Pârât
    Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32091/212/2011
    Numãr unic dosar: 32091/212/2011Înregistrat în data de: 07.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: OLTEANU CORNELIA : Reclamant OLTEANU GHEORGHE GABRIEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32100/212/2011
    Numãr unic dosar: 32100/212/2011Înregistrat în data de: 07.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ANDRONE DUMITRU : Reclamant ANDRONE TEODORA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32154/212/2011
    Numãr unic dosar: 32154/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BALASA NUTICA : Reclamant BALASA ION : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32233/212/2011
    Numãr unic dosar: 32233/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: LEPADATU MARIAN VIOREL : Reclamant LEPADATU RODICA MIHAELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32234/212/2011
    Numãr unic dosar: 32234/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MUNTEANU MARILENA : Reclamant MUNTEANU LIVIU SORIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32235/212/2011
    Numãr unic dosar: 32235/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ISAI DOINA : Reclamant ISAI GALIBARDI : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32236/212/2011
    Numãr unic dosar: 32236/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: PINTOIU ALEXANDRU : Reclamant PINTOIU MARIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32237/212/2011
    Numãr unic dosar: 32237/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GRECU DANIELA : Reclamant GRECU DAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32238/212/2011
    Numãr unic dosar: 32238/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DRAGOMIR TATIANA : Reclamant DRAGOMIR NECULAI : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32239/212/2011
    Numãr unic dosar: 32239/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CARAPCEA CRISTINA : Reclamant CARAPCEA CORNELIU LUCIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32240/212/2011
    Numãr unic dosar: 32240/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: AIONESEI GEORGIANA REBECA : Reclamant AIONESEI ADRIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32241/212/2011
    Numãr unic dosar: 32241/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: IACOB CRISTINA : Reclamant IACOB GABRIEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32242/212/2011
    Numãr unic dosar: 32242/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: IRIMIA ADRIAN NICULAE : Reclamant IRIMIA MARCELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32243/212/2011
    Numãr unic dosar: 32243/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: IENEA DANIELA : Reclamant IENEA MIHAIL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32244/212/2011
    Numãr unic dosar: 32244/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BADEA NICOLAE : Reclamant BADEA IONELA RAMONA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32245/212/2011
    Numãr unic dosar: 32245/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TINCU MAGDALENA : Reclamant TINCU DANIEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32246/212/2011
    Numãr unic dosar: 32246/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DEDIU CARMEN : Pârât DEDIU TEODORA : Reclamant Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32247/212/2011
    Numãr unic dosar: 32247/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TUTELEA LILIANA : Reclamant TUTELEA BOGDAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32248/212/2011
    Numãr unic dosar: 32248/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: AIONESEI ADRIAN : Reclamant AIONESEI GEORGIANA REBECA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32249/212/2011
    Numãr unic dosar: 32249/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BUIUCA CORNELIA : Reclamant BUIUCA ION : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32250/212/2011
    Numãr unic dosar: 32250/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DUMBRAVA VIORICA : Reclamant DUMBRAVA MARIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32251/212/2011
    Numãr unic dosar: 32251/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CIOBANU JENICA : Reclamant CIOBANU VASILE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32252/212/2011
    Numãr unic dosar: 32252/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GAZI SIMONA : Reclamant GAZI ILIAZ : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32253/212/2011
    Numãr unic dosar: 32253/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BARBU IRINA : Reclamant BARBU VASILE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32254/212/2011
    Numãr unic dosar: 32254/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BUCUR VERGINIA : Reclamant BUCUR IOAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32255/212/2011
    Numãr unic dosar: 32255/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: SCARLAT ANUTA : Reclamant SCARLAT LAURENTIU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32256/212/2011
    Numãr unic dosar: 32256/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: IORGU ELENA : Reclamant IORGU VASILE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32257/212/2011
    Numãr unic dosar: 32257/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: JOIAN MARIAN : Reclamant JOIAN ALEXANDRA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32258/212/2011
    Numãr unic dosar: 32258/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: NASTASE CRISTIAN : Reclamant NASTASE ANGELICA CRISTINA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 32259/212/2011
    Numãr unic dosar: 32259/212/2011Înregistrat în data de: 08.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DUMITRIU LILIANA : Reclamant DUMITRIU LAURENTIU : Pârât
    Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 10284/221/2010
    Numãr unic dosar: 10284/221/2010Înregistrat în data de: 14.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: VREJOIU ŞTEFAN : Reclamant
    VREJOIU RODICA ANGELA : Pârât VREJOIU ŞTEFAN : Reclamant Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33028/212/2011
    Numãr unic dosar: 33028/212/2011Înregistrat în data de: 15.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MILEA MONICA : Reclamant MILEA STEFAN BUJOR : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33029/212/2011
    Numãr unic dosar: 33029/212/2011Înregistrat în data de: 15.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: OPREA ELENA : Reclamant OPREA DUMITRU CIPRIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33030/212/2011
    Numãr unic dosar: 33030/212/2011Înregistrat în data de: 15.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: LATIF CORNELIA : Reclamant LATIF TAMER : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33031/212/2011
    Numãr unic dosar: 33031/212/2011Înregistrat în data de: 15.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ASAFTEI MONICA : Reclamant ASAFTEI VASILICA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33032/212/2011
    Numãr unic dosar: 33032/212/2011Înregistrat în data de: 15.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BABU MARIAN : Reclamant BABU MIHAELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33034/212/2011
    Numãr unic dosar: 33034/212/2011Înregistrat în data de: 15.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CILIOAICA GHEORGHE : Reclamant CILIOAICA RAMONA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33033/212/2011
    Numãr unic dosar: 33033/212/2011Înregistrat în data de: 15.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MUNTEANU CRISTIAN IULIAN : Reclamant MUNTEANU ELENA CORNELIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33035/212/2011
    Numãr unic dosar: 33035/212/2011Înregistrat în data de: 15.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: JUGANARU GEORGETA LAURA : Reclamant JUGANARU ADRIAN ION : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33036/212/2011
    Numãr unic dosar: 33036/212/2011Înregistrat în data de: 15.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ADRIAN CONSTANTIN LIVIU : Reclamant ADRIAN CARMEN MIHAELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33038/212/2011
    Numãr unic dosar: 33038/212/2011Înregistrat în data de: 15.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: FOCA SUZANA : Reclamant FOCA CRISTINEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33039/212/2011
    Numãr unic dosar: 33039/212/2011Înregistrat în data de: 15.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: POTOP DANIELA : Reclamant POTOP MARIUS : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33040/212/2011
    Numãr unic dosar: 33040/212/2011Înregistrat în data de: 15.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: URATU DANIELA : Reclamant URATU SORIN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33041/212/2011
    Numãr unic dosar: 33041/212/2011Înregistrat în data de: 15.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: UNGUREANU MARIANA : Reclamant UNGUREANU PAVELICA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33042/212/2011
    Numãr unic dosar: 33042/212/2011Înregistrat în data de: 15.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DABULEANU MARIN : Reclamant DABULEANU MARIANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33043/212/2011
    Numãr unic dosar: 33043/212/2011Înregistrat în data de: 15.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: POTORAC TATIEANA : Reclamant CIOBANU GHEORGHE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33044/212/2011
    Numãr unic dosar: 33044/212/2011Înregistrat în data de: 15.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BELDIAN MARIAN : Reclamant MEMET FATIMA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33045/212/2011
    Numãr unic dosar: 33045/212/2011Înregistrat în data de: 15.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GHEORGHE IRINA COSTIANA : Reclamant GHEORGHE MARIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33046/212/2011
    Numãr unic dosar: 33046/212/2011Înregistrat în data de: 15.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MANESCU MIHAI ADRIAN : Reclamant MANESCU STELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33154/212/2011
    Numãr unic dosar: 33154/212/2011Înregistrat în data de: 16.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: VASILE ALINA : Reclamant VASILE LIVIU ALEXANDRU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33344/212/2011
    Numãr unic dosar: 33344/212/2011Înregistrat în data de: 20.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GEALMAMBET FETIN : Reclamant GEALMAMBET MELIA MIRELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 37208/212/2010*
    Numãr unic dosar: 37208/212/2010*Înregistrat în data de: 21.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MITU CLAUDIU : Reclamant
    MITU ELENA : Pârât PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANŢA : Autoritate tutelară Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33528/212/2011
    Numãr unic dosar: 33528/212/2011Înregistrat în data de: 22.12.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CUCU PETRONELA : Reclamant CUCU ADRIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33571/212/2011
    Numãr unic dosar: 33571/212/2011Înregistrat în data de: 22.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: NITU ELENA PETRONELA : Reclamant NITU FANICA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33572/212/2011
    Numãr unic dosar: 33572/212/2011Înregistrat în data de: 22.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: VRINCEANU PARASCHIVA CRISTINA : Reclamant VRINCEANU COSTEL IULIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33573/212/2011
    Numãr unic dosar: 33573/212/2011Înregistrat în data de: 22.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GHERASIMESCU NECULAI : Reclamant GHERASIMESCU DOINA GRETI : Pârât
    Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33574/212/2011
    Numãr unic dosar: 33574/212/2011Înregistrat în data de: 22.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ROSU MARIANA : Reclamant ROSU IONUT CLAUDIU : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33575/212/2011
    Numãr unic dosar: 33575/212/2011Înregistrat în data de: 22.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: IOFCEA SABIN : Reclamant IOFCEA VIORICA LAURA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33576/212/2011
    Numãr unic dosar: 33576/212/2011Înregistrat în data de: 22.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: IOSUB GIANINA MIHAELA : Reclamant IOSUB COSTEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33577/212/2011
    Numãr unic dosar: 33577/212/2011Înregistrat în data de: 22.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: GURGUTA VASILE : Reclamant GURGUTA CONSTANTINA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33578/212/2011
    Numãr unic dosar: 33578/212/2011Înregistrat în data de: 22.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DUMBRAVA MARIAN : Reclamant DUMBRAVA VIORICA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33579/212/2011
    Numãr unic dosar: 33579/212/2011Înregistrat în data de: 22.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TUTULAN CRISTIAN : Reclamant TUTULAN LACRAMIOARA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33580/212/2011
    Numãr unic dosar: 33580/212/2011Înregistrat în data de: 22.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: NEAGU SIMONA : Reclamant NEAGU BOGDAN ALEXANDRU : Pârâ Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33581/212/2011
    Numãr unic dosar: 33581/212/2011Înregistrat în data de: 22.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ASAN AIDIN : Reclamant ASAN ANCA MIHAELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33582/212/2011
    Numãr unic dosar: 33582/212/2011Înregistrat în data de: 22.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: ALEXANDRESCU DANIEL FLORIN : Reclamant ALEXANDRESCU VIOLETA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33584/212/2011
    Numãr unic dosar: 33584/212/2011Înregistrat în data de: 22.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BALTATEANU MIOARA VIORELA : Reclamant BALTATEANU IULIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33587/212/2011
    Numãr unic dosar: 33587/212/2011Înregistrat în data de: 22.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CIOPEC MARIAN IULIUS : Reclamant CIOPEC MIHAELA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33589/212/2011
    Numãr unic dosar: 33589/212/2011Înregistrat în data de: 22.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: BORCAN ANISOARA : Reclamant BORCAN IONEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33592/212/2011
    Numãr unic dosar: 33592/212/2011Înregistrat în data de: 22.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: COJOCARU CARMEN LUIZA : Reclamant COJOCARU MARIAN : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33594/212/2011
    Numãr unic dosar: 33594/212/2011Înregistrat în data de: 22.12.2011
    Obiect dosar: divorţ exercitarea autoritatii parintesti
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: CIOBANU AURELIA CARLA : Reclamant CIOBANU NICOLAE : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33907/212/2011
    Numãr unic dosar: 33907/212/2011Înregistrat în data de: 29.12.2011
    Obiect dosar: divorţ prin acord
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: COMAN CRISTIAN : Reclamant COMAN DOINA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33908/212/2011
    Numãr unic dosar: 33908/212/2011Înregistrat în data de: 29.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: DRAMU C. DUMITRU : Reclamant DRAMU ANA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 33909/212/2011
    Numãr unic dosar: 33909/212/2011Înregistrat în data de: 29.12.2011
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: TOMA VASILICA : Reclamant TOMA EMANUEL : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 3289/254/2011
    Numãr unic dosar: 3289/254/2011Înregistrat în data de: 16.02.2012
    Obiect dosar: divorţ
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: HORGA ELENA : Reclamant HORGA NECULAI : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 20261/212/2011/a1
    Numãr unic dosar: 20261/212/2011/a1Înregistrat în data de: 01.03.2012
    Obiect dosar: divorţ cu minori - disjuns din dosarul nr.20261/212/2011
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: LOPOSARU ANCA : Pârât
    LOPOSARU ADRIAN : Reclamant PRIMĂRIA MIHAIL KOGĂLNICEANU : Autoritate tutelară Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 14318/212/2011/a1
    Numãr unic dosar: 14318/212/2011/a1Înregistrat în data de: 01.03.2012
    Obiect dosar: divorţ disjuns din dosarul nr.14318/212/2011
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: STANCULESCU VLAD : Reclamant STANCULESCU RUXANDRA MARIA : Pârât Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 6757/256/2011
    Numãr unic dosar: 6757/256/2011Înregistrat în data de: 19.03.2012
    Obiect dosar: divorţ CU MINORI
    Materia juridicã: Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: MILOŞ GEORGIANA -LA FAM. POPA IOANA : Reclamant
    MILOŞ ION VALENTIN : Pârât
    PRIMĂRIA COMUNEI CUZA VODĂ : Autoritate tutelară PRIMĂRIA COMUNEI MIHAIL KOGĂLNICEANU : Autoritate tutelară Mai multe detalii
  • Numãr unic dosar: 28210/212/2011/a1
    Numãr unic dosar: 28210/212/2011/a1 Înregistrat în data de: 04.04.2012
    Obiect dosar: divorţ disjuns din 28210/212/2011
    Materia juridicã:  Minori şi familie
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: NADRAG LIVIANA, LA AV : Reclamant NADRAG AUREL : Pârât Mai multe detalii