Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:04 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CLASA PREGĂTITOARE 2014 Cum se va face înscrierea anul viitor?

ro

12 Sep, 2013 15:37 2910 Marime text
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a vorbit într-un interviu acordat Agerpres despre cum se va face înscrierea în clasa pregătitoare anul viitor.

"Voi păstra sistemul, vom încerca să îl mutăm ceva mai devreme, înscrierile să înceapă un pic mai devreme. Sistemul informatic şi principiile de înscriere la clasa pregătitoare se vor introduce şi la grădiniţă", a declarat ministrul.

Acesta a mai spus că anul acesta s-a vorbit în acest an de componenta de mişcare în şcoli.

"Ştiţi că deja s-au făcut modificările necesare în programele din ciclul primar. Acum introducem modificările necesare pentru V-VIII şi IX-XII. Nu puteam să o facem mai devreme pentru că procesul de încadrare pe posturi deja începuse, dar noi vom da semnalul de acum. În septembrie - octombrie şcolile trebuie să se pregătească pentru anul viitor pentru a acoperi şi această componentă. Discuţii pe marginea acestui subiect avem din luna ianuarie. Au trecut opt luni, am luat unele măsuri care se puteau lua, iar celelalte le vom lua astfel încât lumea să fie pregătită pentru implementarea acestora pentru că altfel degeaba adopţi decizia pe hârtie dacă ea nu are posibilitatea practică de a fi pusă în aplicare", a mai spus ministrul.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET

Ti-a placut articolul?

Comentarii