Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:12 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Se împlinesc 131 de ani de la inaugurarea Castelului Peleş (galerie foto)

ro

07 Oct, 2014 00:00 2471 Marime text
În anul 1883, în după-amiaza zilei de 7 octombrie, în cadrul unei ceremonii, a fost inaugurat Castelul Peleş, poziţionat în peisajul idilic al Munţilor Carpaţi. Ceremonia inaugurării a fost deschisă cu o slujbă religioasă. Au fost prezenţi Regele Carol I şi Regina Elisabeta, dar şi 50 de invitaţi din toate corpurile statului, precum şi un public numeros din Sinaia şi Bucureşti. Pe turnul cel mare al Castelului a fost ridicat Tricolorul şi s-a intonat imnul naţional.
 
Castelul Peleş, unul dintre cele mai importante monumente din ţara noastră, dar şi din Europa, a fost construit la iniţiativa Regelui Carol I al României, care era impresionat de locurile pitoreşti din satul de munte Podul Neagului. Din acest motiv, a cumpărat terenul din vecinătatea Mănăstirii Sinaia, pentru a construi o reşedinţă regală de vară. La 10 august 1875, a fost pusă piatra de temelie a reşedinţei. Conformându-se tradiţiei, Regele Carol a aşezat la temelia Peleşului 100 de monede, dintr-o emisiune monetară din anul 1868.
 
Construcţia a fost finanţată atât din conturile particulare ale principelui, cât şi din fonduri publice. Planurile castelului au fost realizate de arhitectul german Johannes Schultz, în timp ce la conducerea lucrărilor, ulterior, a fost numit arhitectul ceh Karel Liman, sub coordonarea căruia au fost amenajate Capela Reginei Elisabeta de la etaj, apartamentele principeselor de Wied şi Hohenzollern de pe latura de nord şi mezaninul.
 
Castelul avea dotări moderne pentru perioada în care a fost construit. Mai târziu, i-au fost aduse modificări şi îmbunătăţiri. În anul 1884, a fost instalată reţeaua electrică, castelul dispunând de un grup electrogen propriu. Între 1906-1914, s-au desfăşurat lucrările de amenajare a teraselor exterioare. Totodată, au fost amenajate Sala veche de muzică, Sala Florentină şi Sala Coloanelor, pe locul primei Camere de Şah, iar Sufrageria Regală a fost extinsă. La sfârşitul secolului al XIX-lea, castelul Peleş se număra printre cele mai moderne reşedinţe regale europene, beneficiind de electricitate, lift interior şi încălzire centrală.

În parcul Castelului Peleş, ulterior, a fost construit Castelul Pelişor, o importantă componentă a zestrei culturale a poporului român.
 
Sursa foto: Wikipedia
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii