Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:23 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Pictorul francez Paul Cézanne...

ro

22 Oct, 2014 10:00 2186 Marime text
Pictorul francez, cu un impact enorm asupra artei secolului al XX-lea, Paul Cézanne, s-a stins din viaţă pe 22 octombrie 1906.
Născut în Aix-en-Provence, lângă Marsilia, în anul 1839, Paul Cézanne a fost un elev eminent, cu înclinaţii spre literatură, muzică şi desen. Anii adolescenţei sunt marcaţi de entuziasmul pentru opera lui Victor Hugo şi poeziile lui Alfred de Musset. Tatăl lui, primul bancher al oraşului, îl obligă să studieze dreptul, însă Cézanne, după un semestru, pleacă la Paris pentru a studia pictura. Doreşte să urmeze cursurile Academiei din Paris, dar nu reuşeşte să treacă examenul. Începe să picteze şi în aer liber, urmând sfatul lui Pissarro.
De-a lungul carierei, lucrează la anumite teme şi le esenţializează, printre acestea numărându-se seria jucătorilor de cărţi. În anul 1895, are loc prima expoziţie personală a lui Cézanne, organizată de către negustorul de tablouri Ambroise Vollard. Expoziţia îl impune în ochii celorlaţi pictori, însă de abia după ce expune în 1900, la Expoziţia Universală de la Paris, devine un pictor cunoscut şi stimat. 
 
Sursa foto: Wikipedia
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii