Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:20 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Fostul căpitan al echipei naţionale, Cristian Chivu...

ro

26 Oct, 2014 12:22 2626 Marime text
Născut pe 26 octombrie, în Reşiţa, fostul căpitan al echipei naţionale, Cristian Chivu, împlineşte, astăzi, vârsta de 34 de ani.
Chivu şi-a început cariera profesionistă de fotbalist la echipa CSM Reşiţa şi, pentru o perioadă, a fost antrenat chiar de tatăl său, Mircea Chivu. La două luni de la moartea tatălui său, a ajuns să joace la Universitatea Craiova, iar în anul 1999, la celebra echipă Ajax Amsterdam. După două sezoane a fost desemnat căpitanul echipei. Urmărit de marile cluburile europene, în anul 2003, se transferă la AS Roma, unde impresionează încă de la debut. Pentru naţionala României a evoluat de 75 de ori, retrăgându-se din prima reprezentativă în 2011.
Cristian Chivu a suferit o luxaţie la un deget de la piciorul drept şi a fost operat la începutul lunii octombrie 2012, fiind accidentat în cadrul unei partide. Chivu nu a mai jucat niciun meci din mai 2013.
În ceea ce priveşte viaţa personală, este căsătorit cu Adelina Elisei, cu care are două fetiţe, Natalia şi Anastasia.
 
Sursa foto: www.uefa.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii