Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:56 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Astăzi, de Ziua Europeană a Parcurilor, sărbătorim „Gustul naturii”

ro

24 May, 2016 00:00 2433 Marime text

 
În fiecare an, Ziua Europeană a Parcurilor este marcată la data de 24 mai şi are rolul de a aduce oamenii mai aproape de natură şi de a-i sensibiliza cu privire la importanţa conservării ariilor protejate.
 
În 2016, declarat de ONU An Internaţional al Leguminoaselor, pentru Ziua Europeană a Parcurilor a fost aleasă tema „Gustul naturii”. Aşadar, mii de oameni vor descoperi cele mai bune gusturi organice şi regionale ale naturii, vor lua parte la ateliere gastronomice, expoziţii sau concursuri, în parcurile şi zonele protejate din Europa.
 
Inițiativa sărbătoririi acestei zile a aparținut Federației Europarc, organizație nonguvernamentală, fondată în 1973, ce reunește 365 de organizații din 36 de țări europene. Hotărârea celebrării Zilei europene a parcurilor naționale a fost luată în anul 1999, când s-au împlinit 90 de ani de la crearea primelor nouă parcuri naționale în Suedia.
 
România este membru al Europarc prin Academia de Științe Agricole, iar ariile protejate care intră sub incidența acestei autorităţi sunt Delta Dunării și Parcul Național Retezat. Suprafața totală a rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și naturale din România este de 1.203.340 ha, reprezentând 5,04% din teritoriul țării.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii