Reforma care „cutremură” spitalele în 2026. Se vor termina cozile la UPU? Anunțul făcut de ministrul Rogobete
Reforma care „cutremură” spitalele în 2026. Se vor termina cozile la UPU? Anunțul făcut de ministrul Rogobete
30 Dec, 2025 11:46
ZIUA de Constanta
159
Marime text
159
Marime text
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță mutarea anului 2026 în domeniul sănătății. Vestea bună e că programul până la care se oferă consultații în ambulatorii se extinde.Ministrul Sănătăţii, dr. Alexandru Rogobete, a relatat pentru News.ro care au fost cele mai importante schimbări care au avut loc anul acesta în sistemul de sănătate, dar şi care este cea mai importantă schimbare pe care şi-o propune pentru prima parte a anului care vine, scrie stiripesurse.ro.
Astfel, spune Ministrul Sănătăţii, printre cele mai importante măsuri de reorganizare a sistemului de sănătate care au fost luate anul acesta este obligativitatea medicilor din spitale să ofere consultaţii în Ambulatoriul de specialitate, într-un program extins până la ora 20. Această măsură are rolul de a degreva unităţile de primiri urgenţe, acolo unde ajung foarte mulţi pacienţi deşi problemele lor de sănătate nu sunt neapărat urgenţe. O altă măsură importantă luată anul acesta, spune ministrul Sănătăţii, este integrarea clinică a medicilor care sunt şi cadre didactice, în sensul în care aceştia să fie incluşi în sistemul public medical, dar nu prin numire de către universităţi, ci şi prin concurs.
De asemenea, în ultima şedinţă de Guvern, a fost suplimentat bugetul CNAS cu 2 miliarde de lei, bani cu care se vor plăti concediile medicale pentru anul în curs şi cu care s-au plătit şi s-au adus astfel la zi facturile pentru farmacii şi pentru programele naţionale de sănătate.Descoperiți mai multe
O măsură prioritară pentru prima parte a anului ce vine, spune Ministrul Sănătăţii, este reforma în domeniul sângelui şi al produselor din sânge. Vor exista şase centre regionale de transfuzie, activitatea în centrele judeţene va fi reorganizată, iar sângele va fi testat cu tehnologie de ultimă generaţie bazată pe detectarea acizilor nucleici. Plasma umană va fi procesată în albumină, măsură care va aduce economii importante, având în vedere că acum suntem nevoiţi să importăm acest produs. (n.red - albumina umană este utilizată pentru refacerea şi menţinerea volumului plasmatic la pacienţii care au pierdut sânge sau lichide din diferite motive medicale; este esenţială în intervenţii chirurgicale complexe, în alte diferite situaţii clinice şi este administrată intravenos).
Citește și:
FOTO. Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății: Doi pacienți cu arsuri severe din explozia de la Onești, transferați în siguranță la un spital din Belgia
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


