Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:06 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Plante care detoxifică ficatul

ro

02 Oct, 2014 15:56 1670 Marime text
Ficatul este organul care detoxifică întregul organism, eliberează substanţele necesare pentru realizarea digestiei, elimină deşeurile din sânge, realizează sinteza proteinelor şi este responsabil de funcţionarea metabolismului. În momentul în care funcţia ficatului este îngreunată şi acesta este obosit, apar stări de greaţă, oboseală constantă, acnee, dureri de cap, dereglări metabolice şi hormonale.
 
Printre plantele care contribuie la detoxifierea ficatului se numără psyllium, o plantă din familia pătlaginei, originară din nordul Africii şi sudul Europei. Tărâţele de psyllium contribuie la detoxifierea ficatului prin conţinutul lor mare de fibre, la absorbţia toxinelor din organism, detoxifierea colonului, reglarea colesterolului şi glicemiei. Seminţele de in sunt cunoscute pentru conţinutul lor mare de acizi graşi Omega-3, care au un efect emolient, ajutând la stimularea digestiei şi la eliminarea toxinelor din organism.  
 
Armurariul este una din cele mai cunoscute plante pentru detoxifierea ficatului, datorită conţinului  mare de flavonoizi antioxidanţi, care ajută la absorbţia toxinelor. De asemenea, armurariul este eficient şi în cazul hepatitelor, cirozelor şi a ficatului gras. Rădăcina de cicoare este cunoscută pentru proprietăţile sale de purificare a ficatului, a sângelui şi rinichilor, fiind folosită în tratarea icterului şi a ficatului mărit. Infuzia de gălbenele favorizează detoxifierea sângelui şi a ficatului, şi are efecte antiinflamatorii. Brusturele stimulează funcţiile ficatului şi pe cele ale pancreasului. Totodată, ameliorează gazele intestinale şi ajută la curăţarea sângelui.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii