Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:07 21 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

centrulnatura.ro Viața ca un dans între chimie (pământ) și fizică (cer)

ro

14 Jul, 2021 00:00 1922 Marime text
  • Viața este un fenomen mult mai complex decât cunoaștem noi, oricât de mult am studia și am continua studiul.
  • Viața este respirație și digestie.
Cu alte cuvinte, aerul Universului (cerul) intră în corpurile noastre prin Respirație, se alătură carbonului (carbohidrații) alimentelor Pământului introduse prin Digestie – și în împletirea și dansul lor produc viața = mișcarea = dinamica.

În corpul nostru – Cerul și Pământul, Spiritul și Materia, Infinitul și Finitul, Nemurirea și Mortalitatea – se combină și COEXISTĂ, învățând alăturarea și trăirea simultană a paradoxurilor, pe care o denumim viață umană.

Viața este dependență și interdependență.

Viața pe planeta Pământ este un dans armonic între forțele chimiei și ale fizicii – între atomii substanțelor și fotonii de lumină.
Există o rețea de relații extraordinare între toate entitățile vii de pe acest pământ – în care toate sunt legate de toate – pentru supraviețuire.
Viața umană, precum și viața animală – sunt dependențe de viața vegetală și de toate microorganismele Pământului, precum și de factori fizici fundamentali.

Doar oamenii și plantele sunt vital dependente de lumina solară.

În absența luminii solare (a fotonilor) – atât oameni, cât și plantele – slăbesc și treptat mor (nu poate fi înlocuită lumina solară cu nici un fel de substanță chimică).

În același timp, atât viața umană, cât și viața vegetală – sunt vieți dependente de prezența grupului, de relațiile cu ceilalți.

Fiecare dintre noi suntem o parte mică din sistemul uriaș care se cheamă OMENIRE.

Când am înțeles în profunzime și detaliu organismul omenesc și perfecțiunea alcătuirii sale, am aflat că suntem formați DINTR-O COMUNITATE URIAȘĂ DE CELULE – toate inteligente și conștiente, la un nivel – dar toate cooperând și lucrând împreună pentru un scop comun: VIAȚA!

Când fiecare dintre miliardele de celule ale corpului își face treaba la care a consimțit să participe (Da! Este o participare liber consimțită – celulele aleg să facă ceea ce fac) întregului organism îi este bine.

Și un corp în stare de sănătate, de bine – face alegeri de stil de viață armonioase și aducătoare de bunăstare și energie pozitivă.

Cu alte cuvinte, o viață plină de stimă și iubire de sine.

Viața pe pământ este o poveste magică, de iubire și armonie.

Omul este iubire în formă fizică – și își amintește – cu fiecare alegere – cum poate împrăștia iubirea în lume.

Dăruiți în fiecare zi un zâmbet sau în gând de iubire celor din jur. Și „re-conectați-vă” la poveste.

Sursă text: www.centrulnatura.ro
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii