Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:08 09 12 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrulnatura.ro Corpul omenesc bine tratat și bine hrănit

ro

28 Oct, 2021 00:00 1831 Marime text
  • De o perioadă de timp, sunt într-o stare permanentă de admirație și minunare continuă, pe măsură ce înțeleg din ce în ce mai multe și mai în profunzime despre corpul omenesc.

Admir Creatorul acestei mașini biologice uimitoare – pentru detaliile și precizia construcției sale!
Corpul nostru fizic este o remarcabilă îmbinare de elemente chimice și fizice.
Rezistența ființei umane este INCREDIBILĂ.
Majoritatea oamenilor își abuzează corpul biologic în mod constant. Și acesta rezistă uimitor de mult și de bine!

Descopăr zilnic paradoxuri ale ființei umane.
Societatea înalt tehnologizată în care trăim în prezent a făcut necesară apariția numeroaselor ”manuale de utilizare” și ”cărți tehnice” – fără de care nu am putea folosi nici una dintre miile de mașinării disponibile.
Ca să putem conduce o mașină, avem nevoie de o perioadă de școală, una de practică și de un examen. La fel, ca să putem profesa o meserie care necesită îndemânări mai speciale – avem nevoie de ani de zile de școală și de exersare.
Ca să folosim calculatorul, telefonul mobil sau orice mic aparat de bucătărie, ne uităm într-o carte tehnică și ”ne școlim” cu privire la caracteristicile sale și la modul de utilizare – pentru a-i asigura o durată de viață cât mai îndelungată.

În schimb, corpul omenesc îl ”luăm ca atare”, nu ne învață nimeni cu ce să-l alimentăm (ba da, ne învață părinții și bunicii, care arată fizic foarte degradați și deformați și ne introduc în corp aceleași alimente care i-au distrus și pe ei!).
Nu ne învață nimeni cum funcționează optim corpul omenesc (deși Școala Medicală a dezvoltat biblioteci de cărți cu privire la corp – descoperim că majoritatea oamenilor de știință nu știu mai nimic despre reala sa funcționare!).
Nu a observat nimeni că oamenii construiesc ”mașini” după chipul și asemănarea corpului lor.

Orice mașină este formată dintr-o structură alcătuită din piese ansamblate, care conține un motor central, un sistem de introducere al combustibilului și altul de eliminare a reziduurilor.

Fiecare mașină are combustibilul cel mai adaptat ei – și atunci când îl folosești pe acesta și ai grijă să curăți periodic căile de eliminare ale reziduurilor – durata de viață a mașinii poate fi mult prelungită.

Oamenii nu folosesc ca și combustibil alimentele adaptate corpului lor.
Pentru că majoritatea oamenilor locuiesc în prezent în zone geografice temperate, care înseamnă perioade lungi de vreme friguroasă și nefavorabilă, nu mai pot să folosească ca și alimente doar darurile Naturii – fructele, legumele și nucile – și au căutat alte variante de ”alimente” – pretinzând că organismul nostru se poate adapta la ele.
Dacă ne uităm în jurul nostru, la starea de sănătate a oamenilor și la modul în care arată corpul lor fizic – realizăm că majoritatea oamenilor s-au înșelat amarnic în raționamentul lor!

Am ales ca alimentație grânele – și boabele lor. Din aceste grâne – sau cereale (care sunt doar niște ierburi – ce s-au oferit ca variante alimentare oamenilor) – oamenii au preparat făinuri – din care au dezvoltat mii și mii de produse numite ”mâncăruri”.
Dar prelucrarea termică și chimică pe care o presupune agricultura modernă – de la manipularea genetică a speciilor de ierburi folosite (grâul prezent este ”un mutant” genetic obținut în zeci de ani de prelucrare, la fel și porumbul sau orezul) și până la adaosurile de substanțe chimice nenumărate, destinate prelungirii vieții ”de raft” a produselor – a transformat așa numitele ”alimente” în colecții de deșeuri.
Pot fi introduse în corp, dar reacția pe care o produc este una de intoxicare, de agresare a organismului – iar sistemul limfatic produce mucus, pentru a se apăra de efectul lor iritant.
Mucusul se acumulează pretutindeni în organism, iar dacă rinichii nu sunt suficient de puternici pentru a-l elimina, ajunge să blocheze mare parte din dantelăria biologică a organismului.
Și așa apar fel și fel de ”semne de blocaje” limfatic – de la ganglioni măriți de volum și până la tumori variate – negi, alunițe, lipoame, fibroame, chisturi, adenoame sau alte tumori, mai grave.

Nu doar grânele sau cerealele dau aceste reacții ”producătoare de mucus” în corpul omenesc.
Ci orice fel de alimente care necesită o prelucrare termică.
În special proteinele (de origine animală sau vegetală). Lactatele, carnea, ouăle, dar și leguminoasele (fasolea, mazărea, năutul, lintea, soia) sau semințele și nucile.
Pentru că prin fierbere/prăjire se modifică complet structura naturală a alimentelor – se denaturează substanțele naturale. Căldura ”coagulează”, lipește structurile între ele – toate transformându-se în variante ”mutante” și ”de nerecunoscut” pentru corpul nostru biologic (care este o parte din Natură – și recunoaște doar ceea ce este natural!).
Laptele de vacă pasteurizat – este un bun exemplu al ”denaturărilor” suferite de alimente. Prin încălzire, se schimbă complet structura substanțelor din lapte. Și dacă corpul omenesc are dificultăți în a recunoaște și procesa mineralele (în special calciul) din laptele crud de vacă, în ceea ce privește laptele ”pasteurizat” de vacă, se află în imposibilitatea de a-l folosi în vreun fel.
Și atunci, cantitatea de mucus produsă de mucoasele membranare (acel înveliș care acoperă corpul nostru pe interior, la fel cum pielea ne acoperă pe exterior) este URIAȘĂ după consumul de lactate.

Mucusul se acumulează peste tot în organismul omenesc, inclusiv în cap/creier.
Dacă ne uităm în jur, vedem cum nimeni nu mai gândește cu propriul creier, ci cu mucusul din cap.
Vedem cum oamenii sunt manipulați de o societate restrictivă, care face reguli de uniformizare pentru toți – suntem ”forțați” din copilărie să intrăm ”în tipare” din care nu mai avem nici o șansă de scăpare!
Suntem toți trimiși la același fel de școală, în aceleași feluri de case, în aceleași tipuri de ocupații profesionale – suntem ”forțați” să respectăm aceleași ”tradiții” ale locului unde ne-am născut – sau ale locului unde alegem să trăim – și nu ne sunt lăsate nici un fel de portițe către căutare și imaginație.
Dacă nu acceptăm sistemul – suntem împinși fără milă în afara acestuia!
Iar sistemul presupune multă competiție, multă agresivitate și mult mai multă intoleranță decât i-ar place ființei umane în mod normal!

Fiecare om luat separat este o minune, este o Creația inegalabilă a unui Creator măiastru!
Fiecare organism omenesc separat este o mașină biologică incredibilă!
Un om poate mânca deșeuri 70-80 de ani de zile, trăind într-o stare de sănătate precară, dar suficient de stabilă cât să-și poată face o familie, să aibă o carieră și să aibă și alte experiențe interesante de viață.
Un om poate să-și abuzeze continuu corpul într-o ocupație care-l ține într-un mediu chimic, sau într-un medu zgomotos, ori într-o companie socială abuzivă (uitați-vă la agenții de bursă americani!). Sau să petreacă ani de zile în baruri pline de fum de țigară, introducând în organismul său substanțe incredibil de toxice (țigări, alcool, cafea, mâncăruri de deșeu, droguri).
ȘI SĂ TRĂIASCĂ. SĂ FIE VIU.
Da, creierul lui este de mult nefuncțional.
Dar asta nu-l împiedică să-și continue existența!

Când mai văd pe stradă câte un nefericit de alcoolic sau copil abandonat, cu corpul contorsionat de abuzuri și cu mintea umană complet închisă, nu mă pot împiedica să nu admir REZISTENȚA URIAȘĂ a mașinii biologice care este corpul omenesc, în fața abuzurilor incredibile la care este supus.
Nici o ființă umană nu ar trebui să accepte existența la care sunt ”osândiți” mulți oameni în prezent.
Nici o ființă umană cu mintea funcțională nu ar accepta existența ”claselor sociale”, a ”bogaților și săracilor”, a ”banilor care cumpără totul” și a ”mâncărurile instante!”. Și nici a ”războaielor”, a violenței, a agresivității, a competiției nemiloase și a distrugerii constante a celorlalte specii ale planetei.

Mucusul produs de iritația interioară a corpului – ca urmare a consumului de combustibil necorespunzător = alimente muco-formatoare și aer poluat – blochează capul și funcționarea creierului la majoritatea oamenilor.
De aceeam, majoritatea trăim la mai puțin de 5% din potențialul nostru.
Și acceptăm socialul prezent, cu toate limitările sale.
Și considerăm durerile corpului fizic ca fiind ”normale” și ”îmbătrânire” – și permitem medicilor să dea explicații ”magice” cu privire la ”microbi” producători de boli.

Este miraculos cum se poate regenera corpul omensc atunci când îi sunt creeate condițiile necesare pentru funcționarea optimă.
Corpul nostru este o mașinărie biologică extraordinară, care are o putere de rezistență uimitoare, care suportă șocuri, agresiuni și intruziuni continue – și RĂMÂNE ÎN VIAȚĂ.
Abilitatea corpului de a se menține în echilibru, mecanismele de compensare pe care le folosește pentru a ”balansa” răul tratament care i se aplică zilnic, la toate mesele și în decursul întregii zile – sunt un exemplu de miracole continue.
De la cafeaua și țigara de dimineață (substanțe acide și alcaloizi toxici tip nicotina), la mersul cu mașina către serviciu (poziție vicioasă în scaunul de condus, inhalarea gazelor de eșapament, stări emoționale negative la condus), până la serviciile degradante (camere închise, neventilate, fără lumină naturală, stat mult în poziții vicioase ale corpului, stări emoționale puternice, eliberatoare de hormoni de stres etc etc) și mesele cu produse agresive pentru corp (proteine animale, substanțe chimice de sinteză) – corpul este PERPETUU supus agresiunilor.
Zi după zi.
An după an.
Și rezistă – rezistă – rezistă zeci de ani – până la un moment dat când toate mecanismele sale de compensare/echilibrare sunt depășite – când apare ”boala”.
Care niciodată ”nu lovește” din senin – ci este pregătită temeinic ani de zile – cu multe stări de rău, ca și semnale ”preliminarii”. Pe care mintea, înveliltă în acidoza mucusului, nu mai este în stare să le descifreze, de mult timp.

Dar și în stare de boală, corpul este în stare să reziste. La ”agresiunea” chimică și chiar fizică (operații) a medicilor, care au găsit ca singură soluție a ”vindecării” minunatei mașini biologice care este corpul omenesc – otrăvirea sau amputarea sa! (ce este stricat – scoatem!).
Corpul nostru biologic rezistă la iradiații, rezistă la substanțe otrăvitoare (majoritatea medicamentelor de sinteză), rezistă la manopere chirurgicale extrem de agresive și invazive.
Și continuă să trăiască. Să-și regăsească iar și iar echilibrul – după ce este preturbat inconștient în mod continuu de fiecare om.

Avem un corp minunat.
Sunt în admirația lui continuă.
Marele Creator al vieții a făcut o treabă extraordinară cu corpul omenesc!
Am o singură curiozitate personală: care ar fi potențialul ființei umane în situația în care ar consuma combustibilul care i-a fost destinat biologic (fructele, legume crude și nuci – alimente luate ca atare din Natură și consumate neprelucrate) și în situația în care organismul ar sta în condiții de oxigenare, mișcare fizică și factori stresanți moderați ca intensitate?
Și care ar fi posibilitățile corpului omenesc bine tratat și bine hrănit?

Sursă text: centrulnatura.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii