Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:07 24 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bilanț West Nile în România 34 de cazuri de neuroinfecție și două decese confirmate de INSP

ro

24 Aug, 2026 11:22 204 Marime text

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a raportat 34 de cazuri de infecție cu virusul West Nile în perioada 3 iunie – 20 august 2026. Dintre acestea, 26 au fost confirmate, iar 8 sunt cazuri probabile. Până în prezent, s-au înregistrat două decese în rândul unor persoane vârstnice care prezentau comorbidități.

Cele mai multe cazuri s-au înregistrat la populația din mediul urban (22 de cazuri) față de cel rural (12 cazuri), distribuția pe genuri fiind de 18 bărbați și 16 femei.


Bucureștiul și județul Călărași, cele mai afectate zone

Cazurile de neuroinfecție au fost identificate în 15 unități teritoriale, Capitala cumulând peste o treime din îmbolnăviri:
 
Județ / Zonă Număr cazuri
Municipiul București 13
Călărași 4
Giurgiu 3
Ilfov, Suceava câte 2
Argeș, Bihor, Botoșani, Cluj, Harghita, Ialomița, Iași, Mureș, Satu Mare, Vaslui* câte 1
*Cazul atribuit județului Harghita are ca sursă de expunere o altă țară.

Măsuri recomandate pentru prevenirea înțepăturilor de țânțari

Autoritățile de sănătate publică îndeamnă populația să ia măsuri de protecție împotriva vectorilor de transmitere:
  • Purtați îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi.
  • Folosiți substanțe repelente și insecticide în interiorul și în jurul locuinței.
  • Montați plase de protecție la ferestre pentru a împiedica pătrunderea țânțarilor.
  • Eliminați sursele de apă stagnantă (desecarea bălților din gospodărie, golirea recipientelor cu apă) și îndepărtați gunoiul menajer.

Ti-a placut articolul?

Comentarii