Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:44 05 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alexandru Rogobete - Guvernul a aprobat astăzi o nouă actualizare a listei de medicamente gratuite și compensate

ro

05 Mar, 2026 14:13 142 Marime text
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății; sursa foto: Facebook





Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, transmite că, la propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul a aprobat astăzi o nouă actualizare a listei de medicamente gratuite și compensate. Potrivit ministrului, este vorba de  33 de medicamente noi care  intră pe lista de gratuite și compensate, iar pentru alte 19 medicamente sunt extinse indicațiile terapeutice.

„Este una dintre cele mai ample actualizări ale listei din ultimii ani. În doar 7 luni am extins lista medicamentelor compensate cu peste 90 de medicamente și indicații terapeutice noi.”, precizează ministrul.
 

Ce înseamnă asta concret?

Conform declarațiilor ministrului Rogobete, înseamnă terapii moderne care ajung mai repede la pacienți. Pentru unele dintre aceste tratamente, oamenii ajungeau să plătească zeci de mii de euro din propriul buzunar pentru a avea o șansă la tratament.

Astăzi, aceste medicamente sunt gratuite sau compensate și devin accesibile în sistemul public de sănătate pentru cei care au nevoie de ele. Introducem în sistem primul medicament radiofarmaceutic, Lutetium Vipivotide Tetraxetan, pentru tratamentul cancerului de prostată, alături de alte 14 medicamente noi în Programul Național de Oncologie, destinate tratamentului pentru:

– melanom
– carcinom hepatocelular
– colangiocarcinom
– mielom multiplu
– macroglobulinemie Waldenström
– limfoame
– cancer pulmonar fără celule mici
– cancer mamar
– cancer de prostată

– tumori solide cu mutații genetice
– tumori gastro-intestinale stromale (GIST)

În același timp, asigurăm acces la tratament pentru boli grave și rare, precum:
– arterită cu celule gigante
– hemoglobinurie paroxistică nocturnă
– amiloidoză ereditară cu transtiretină
– miastenia gravis
– tulburări din spectrul neuromielitei optice
– deficit de lipază acidă lizozomală
– boala Fabry

În plus, pentru 19 medicamente deja compensate extindem indicațiile terapeutice, ceea ce înseamnă că ele vor putea fi utilizate și pentru alte afecțiuni”, punctează Alexandru Rogobete.



Citește și
Ministrul Sănătății a purtat discuții cu vicepreședintele Băncii Europene de Investiții privind digitalizarea și modernizarea sistemului sanitar
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii