Zeci de şoferi care nu au achitat taxa de parcare, sancţionaţi de poliţiştii locali din Constanţa. Ce alte nereguli au constatat agenţii (galerie foto)
Zeci de şoferi care nu au achitat taxa de parcare, sancţionaţi de poliţiştii locali din Constanţa. Ce alte


Potrivit reprezentanţilor Direcției Generale Politia Locala Constanta, au fost constatate:
- 24 de abateri de la normele legale privind menținerea curățeniei pe domeniul public al municipiului Constanța,
- 5 abateri de la dispozițiile legale privind tulburarea ordinii, liniștii publice și a unor reguli de conviețuire socială,
- 39 încălcări ale legislației rutiere,
- 7 abateri de la dispozițiile legale care se referă la consumul de produse din tutun în unitățile sanitare de tip spital,
- 65 de abateri de la normele legale privind obligativitatea deținerii titlului de călătorie valabil pe mijloacele de transport public în comun,
- 51 de abateri de la normele legale privind ocuparea unui loc de parcare în parcările cu plata cu tarif orar fără achitarea tarifului de parcare sau după expirarea perioadei pentru care a fost efectuată plata, etc.
Sursa foto: Poliţia Locală Constanţa"Pe această cale, solicităm cetățenilor să ne semnaleze orice faptă antisocială care intra in competenta Direcției Generale Politia Locala Constanta la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea celor sesizate.
Numai împreună putem asigura un climat public civilizat în municipiul Constanța!" - au mai transmis reprezentanţii Direcției Generale Politia Locala Constanta.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp