Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:50 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vezi reacţia Monicăi Macovei cu privire la dosarul retrocedărilor ilegale

ro

15 Oct, 2014 16:55 1667 Marime text
În pragul alegerilor prezidenţiale, PSD este implicat într-un nou scandal în care apar chiar oameni din familia premierului. Ilie Sârbu, şeful senatorilor PSD şi socru al premierului, alături de deputaţii Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi Ioan Adam, deputat PSD şi membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, alături de judecători şi nu numai, este parte a unui mare scandal cu retrocedări.
O altă lovitură primită de PSD este legată de condamnarea la doi ani de închisoare a deputatului Miron Mitrea. Decizia nu este însă definitivă.

Macovei aminteşte şi de deputatul PC Ion Diniţă în cazul căruia voturile deputaţilor au fost insuficiente pentru încuviinţarea arestării acestuia.

Cu privire la aceste trei dosare, Monica Macovei, candidat independent în contextul alegerilor prezidenţiale, a scris în urmă cu scurt timp pe Facebook, următoarele: "Mitrea condamnat pentru corupție, deputatul Adam, Hrebenciuc și Sârbu urmăriți penal pentru corupție, deputatul Diniță protejat de arestare preventivă de Comisia juridică a Camerei. Mafia a pus stăpânire pe țară. Devine o datorie națională a fiecăruia dintre noi să mergem la vot încă din primul tur și să îl oprim pe Ponta."
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii