Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:23 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unul dintre ei a primit ameninţări cu moartea Doi poliţişti din judeţul Constanţa agresaţi în timpul programului

ro

22 Jul, 2014 16:58 1841 Marime text
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus ieri punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii ILIESCU STAN şi ILIESCU IONELA LUIZA pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

Procurorii susţin că în data de 17 iulie, în timp ce persoana vătămată O.V.M. în calitate de agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Istria îşi exercita atribuţiile de serviciu, a fost ameninţat cu moartea cu o furcă de către inculpatul ILIESCU STAN, iar după ce agentul de poliţie a reuşit deposedarea acestuia de furcă, a fost agresat fizic de către inculpatul ILIESCU CONSTANTIN şi inculpata ILIESCU IONELA LUIZA, care l-au prins de braţul drept şi de umăr, smucindu-l pentru a-l împiedica pe agentul de poliţie să îl conducă la postul de poliţie pe inculpatul ILIESCU STAN, aducând totodată injurii organului de poliţie şi ameninţându-l pe acesta cu acte de violenţă.


Tot ieri Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul FILIP DUMITRU pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

Procurorii susţin că în noaptea de 20 iulie, în jurul orei 23.30, în timp ce persoana vătămată N.S.A. în calitate de agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Istria, participa la luarea măsurilor de ordine cu ocazia serbării zilelor comunei Istria, a fost ameninţat cu exercitarea de acte de violenţă de către inculpatul FILIP DUMITRU.


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii