Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:37 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ucigaşul bătrânului din Năvodari a fost arestat

ro

26 Jul, 2011 14:32 1025 Marime text

În seara zilei de 24 iulie 2011, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de 24 de ore faţă de inculpatul George Donciu, de 28 de ani, din oraşul Năvodari, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii omor calificat. Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat ca stare de fapt că, la data de 20 iulie 2011, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în locuinţa acesteia din oraşul Năvodari, inculpatul a ucis-o, cu premeditare, pe victima Fănică Stanciu în vârstă de 66 de ani, pe care a lovit-o în mod repetat cu un băţ, cu pumnii şi picioarele, apoi s-a urcat cu genunchii pe pieptul acesteia şi i-a provocat nu mai puţin de 34 de fracturi costale şi ruptură de stern, leziuni incompatibile cu viaţa. Victima agresiunii a fost abandonată în locuinţă într-o stare precară, iar la data de 23 iulie 2011 i-a fost găsit în apartament cadavrul, intrat deja în stare de putrefacţie.

În cursul zilei de 25 iulie 2011 a fost formulată propunere de arestare preventivă pe timp de 29 de zile faţă de inculpat, propunere care a fost admisă de Tribunalul Constanţa, aşa încât acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii