Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:23 27 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei autoturisme furate depistate în Constanţa

ro

21 Mar, 2012 17:23 791 Marime text
dsc05340.jpg
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat trei autoturisme care figurau ca furate din ţări ale Uniunii Europene.
 
Poliţiştii de frontieră au acţionat în data de 20 martie pe linia combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate ocazie cu care au identificat trei autoturisme care figurau ca fiind furate. Astfel, în municipiul Constanţa au fost identificate în trafic două autoturisme care figurau ca fiind furate din Italia şi Spania. În primul caz a fost verificat un autoturism marca BMW, înmatriculat în Italia şi condus de I.G. de 25 ani domiciliat, în municipiul Medgidia, care figura ca furat din data de 27.06.2007, iar în al doilea un autoturism marca Ford Focus, condus de C.I. de 23 ani, domiciliat în oraşul Babadag, care figura ca furat din Spania din data de 03.06.2010. Pe raza localităţii Negru Vodă din judeţul Constanţa a fost verificat în trafic un autoturism marca Ford Mondeo, înmatriculat în Austria, condus de cetăţeanul român G.J. de 27 ani, domiciliat în judeţul Harghita.
În urma verificărilor a rezultat faptul că autoturismul figura ca furat din Austria din data de 01.07.2008. Cele trei autoturisme, în valoare de 7.000 de euro, 9.000 de euro şi 5.000 de euro au fost ridicate în vederea indisponibilizării. Pe numele celor trei şoferi au fost întocmite actele premergătoare urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la furt şi tăinuire, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 26 raportat la art. 208 Cod Penal, respectiv art. 221 Cod Penal.
  

Ti-a placut articolul?

Comentarii