Traian Băsescu a primit vizita participanților la programul „Securitatea în regiunea Mării Negre”

02 Jun, 2014 22:00
ZIUA de Constanta
1823
Marime text
Președintele României, Traian Băsescu, i-a primit, astăzi, la Palatul Cotroceni, pe participanții la programul de formare „Securitatea în regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil” organizat de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” din București în parteneriat cu Universitatea Harvard și cu participarea Universității Naționale de Informații din Statele Unite ale Americii, desfășurat sub înaltul patronaj al Administrației Prezidențiale - România, se menționează într-un comunicat de presă.
În cadrul discuţiilor, șeful statului a vorbit despre noua situaţie de securitate din regiunea Mării Negre și despre implicațiile geopolitice ale anexării ilegale a Crimeei de către Federația Rusă. De asemenea, președintele României a subliniat importanţa comunităţilor academice, recomandând intensificarea dialogului din mediul academic, ca parte a unui efort mai larg al comunităţii internaţionale de identificare de soluţii privitoare la riscurile la adresa securităţii internaţionale în regiunea Mării Negre.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii