Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:34 19 08 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Taxiurile din zona aeroporturilor, în vizorul poliţiştilor. S-au reţinut 27 de permise de conducere

ro

14 Jul, 2019 10:53 619 Marime text
În prima jumătate a anului, polițiștii de la transporturi și de la rutieră au desfășurat controale privind legalitatea desfășurării transportului în regim „TAXI” și „în regim de închiriere” în zona aeroporturilor din România.
 
Astfel, au fost desfășurate 125 de acțiuni punctuale, la care au participat 182 de poliţişti din cadrul structurilor de poliţie transporturi, 422 de poliţişti rutieri, 34 de specialişti din cadrul Registrului Auto Român și 29 de jandarmi.
 
Polițiștii au legitimat 2.862 de persoane și au verificat 2.617 autovehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 1.032 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 312.800 de lei.
 
Din totalul sancţiunilor, 244 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, 758 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice și 30 la alte acte normative.
 
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 27 de permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 64 de certificate de înmatriculare.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii