Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:30 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştirbu Iniţiativa privind timbrul cultural este „să zicem perfectibilă"

ro

16 Feb, 2015 19:40 1452 Marime text
Reprezentanţii editurilor s-au declarat, astăzi, la întâlnirea cu preşedintele Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor, Gigel Ştirbu (PNL) împotriva instituirii timbrului cultural, Gabriel Liiceanu afirmând că această taxă duce la creşterea preţului cărţilor, informează Mediafax.

Gigel Ştirbu a discutat cu reprezentanţii editurilor pe tema proiectului de lege privind instituirea timbrului cultural, iniţiat de 84 de parlamentari, adoptat de Senat şi aflat în dezbaterea comisiei de specialitate de la Cameră.

„În urma discuţiei de astăzi, s-a degajat ideea, împreună cu reprezentanţii editurilor,cu reprezentanţii producătorilor de fonograme, împreună cu reprezentanţii asociaţiei organizatorilor de spectacole, iniţiativa este să zicem perfectibilă ca orice lege şi că în cursul acestei sesiuni legislative, împreuă cu domniile-lor să luăm în calcul şi punctele de vedere pe care astăzi le-au depus la comisie. Sunt foarte multe imperfecţiuni tehnice la proiect. Este vorba de cuantumul timbrului cultural, care s-ar fi mărit din punctul domniilor lor de vedere la o sumă foarte mare, greu de suportat de domniile- lor. Vă reamintesc că există timbrul cultural la ora actuală, legiferat prin Legea 35/1994, dar era la un cuantum mult mai mic decât cel care s-ar fi regăsit în această iniţiativă", a declarat Ştirbu, după întâlnire.

El a adăugat că iniţiatorii proiectului propuneau ca acest timbru cultural să fie de un leu, în timp ce, până acum, acesta era de 0.2%.

„Iniţiatorul actualului proiect legislativ spunea că timbrul literar să fie de un leu, în timp ce până acum timbrul literar era de 0,2% din valoarea fiecărui produs, ceea ce înseamna că acest leu ar fi ridicat oarecum preţul produsului finit. La ora actuală, fiecare produs, fiecare carte pe care fiecare dintre noi o cumpărăm de pe un raft din librărie are în acel cod de bare 0,2% timbrul literar. Ar fi o povară foarte mare pentru cine ar trebui să dea banii aceştia, cititorul, editurile", a susţinut preşedintele Comisiei de cultură a Camerei.


Sursa: Mediafax
Sursa foto: libertatea.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii