Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:57 21 01 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sinaxar - 27 decembrie Sfântul Arhidiacon Ştefan

ro

27 Dec, 2012 02:40 2182 Marime text

Sfântul Ştefan era iudeu de neam, din seminţia lui Avraam. Mărindu-se numărul creştinilor după întemeierea Bisericii şi crescând numărul cererilor pentru diverse slujiri ale Apostolilor, au fost aleşi din cadrul comunităţii, şapte bărbaţi "plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune". Aceştia aveau menirea să slujească atât în cadrul slujbelor religioase cât şi să supravegheze buna orânduială la mesele comune. Primul dintre aceştia a fost Ştefan, iar ceilalţi şase sunt: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae. Rolul lor în Biserica primară depăşea cu mult rolul pe care îl iau diaconii în zilele noastre. Ei predicau cuvântul Evangheliei, botezau şi ajutau la desfăşurarea cultului aparţinând organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.

Sfântul Ştefan cunoştea foarte bine Scriptura şi propovăduia cu multă putere pe Hristos.

Saducheii şi fariseii au pus nişte bărbaşi să spună că L-au auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu. În vremea aceea, blasfemia era pedepsită cu moartea. Ajuns în faţa sinedriului, i-a înfruntat pe judecători, iar aceştia au cerut ca Ştefan să fie ucis cu pietre. În acele momente, Sfântul Ştefan a avut o viziune în care l-a văzut pe Hristos „stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu.“ (Faptele Apostolilor)

Pentru că exista obiceiul ca cei omorâţi cu pietre să nu fie înmormântaţi în cavoul familiei, se crede că a fost pus în mormântul unui creştin.

Moaştele sale au fost descoperite în anul 415.

Sfântul Apostol Ştefan, cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos, este primul model de jertfă creştină pentru toţi.

Sursa: Calendar Ortodox

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii