Simona Halep s-a întors acasă
Simona Halep s-a întors acasă
08 Jun, 2014 19:16
ZIUA de Constanta
2414
Marime text
Avionul a ajuns în urmă cu câteva minute pe Aeroportul Henri Coandă.
La scara avionului, Simona a fost întâmpinată de o delegație oficială, din care face parte și ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo. Sportiva a primit un buchet de trandafiri roșii.
Gabriela Szabo a declarat: „Cuvintele sunt sărăce pentru mine în această după-amiază. Pot să spun cu mâna pe inimă că am fost mândră că sunt român, a fost o după-amiază de vis (n.r. cea de la Roland Garros)”.
La rândul ei, Simona Halep a menționat că emoțiile care o încearcă acum sunt mai mari decât înaintea finalei de la Roland Garros și a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături.
„A fost cel mai mare meci din viața mea. O finală de Glam Slam pe care nu o voi uita niciodată”, a mai declarat Simona, pe aeroportul Henri Coandă.
„Stau să mă odihnesc câteva zile și apoi merg la
„Constanța rămâne un oraș de suflet, acolo am copilărit”, a mai spus sportiva, adăugând că își va face timp să se deplaseze la Constanța pentru a le mulțumi tuturor celor care i-au fost alături.
„Mi s-a spus că trebuie să stau aproape de linie ca să o înving pe Șarapova”, a mai afirmat Simona Halep. „Acest turneu mi-a dat mare încredere că pot să joc la un nivel înalt. Îmi dă încredere acest turneu și cu siguranță voi munci ca să ajung și mai sus”, a mai declarat Simona.
Cu privire la finala de la Roland Garros, Simona a mai spus că a avut neșansă la unele mingii.
„Nu prea cunosc foarte bine regulile, dar părerea mea este că da, Maria a stat destul de mult înainte să servească”, a declarat Simona Halep cu privire la arbitrajul la mingea de la 4-4 decisiv. Sportiva a menționat că și-a pierdut cumpătul, în setul decisiv, după ce arbitrul de scaun i-a acordat un punct rusoaicei.
La scara avionului, Simona a fost întâmpinată de o delegație oficială, din care face parte și ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo. Sportiva a primit un buchet de trandafiri roșii.
Gabriela Szabo a declarat: „Cuvintele sunt sărăce pentru mine în această după-amiază. Pot să spun cu mâna pe inimă că am fost mândră că sunt român, a fost o după-amiază de vis (n.r. cea de la Roland Garros)”.
La rândul ei, Simona Halep a menționat că emoțiile care o încearcă acum sunt mai mari decât înaintea finalei de la Roland Garros și a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături.
„A fost cel mai mare meci din viața mea. O finală de Glam Slam pe care nu o voi uita niciodată”, a mai declarat Simona, pe aeroportul Henri Coandă.
„Stau să mă odihnesc câteva zile și apoi merg la
Hertogenbosch
Hertogenbosch, la un turneu pe iarbă”, a declarat tenismena din Constanța.„Constanța rămâne un oraș de suflet, acolo am copilărit”, a mai spus sportiva, adăugând că își va face timp să se deplaseze la Constanța pentru a le mulțumi tuturor celor care i-au fost alături.
„Mi s-a spus că trebuie să stau aproape de linie ca să o înving pe Șarapova”, a mai afirmat Simona Halep. „Acest turneu mi-a dat mare încredere că pot să joc la un nivel înalt. Îmi dă încredere acest turneu și cu siguranță voi munci ca să ajung și mai sus”, a mai declarat Simona.
Cu privire la finala de la Roland Garros, Simona a mai spus că a avut neșansă la unele mingii.
„Nu prea cunosc foarte bine regulile, dar părerea mea este că da, Maria a stat destul de mult înainte să servească”, a declarat Simona Halep cu privire la arbitrajul la mingea de la 4-4 decisiv. Sportiva a menționat că și-a pierdut cumpătul, în setul decisiv, după ce arbitrul de scaun i-a acordat un punct rusoaicei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii