Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:37 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rugaciune pentru castigarea alegerilor prezidentiale (video)

ro

20 Nov, 2009 01:19 3987 Marime text

rugaciune.jpg"Suntem un grup de creştini din România. Aici se află rugăciunea pentru alegerile prezidenţiale 2009 pusă în atenţia lui Dumnezeu. Caracterul din rugăciune are votul nostru!" - acesta este mesajul postat pe youtube. Biserica Ortodoxă spune că nu are rugăciuni speciale pentru alegeri, iar credincioşii nu ar trebui să ţină cont de toate aberaţiile care apar pe internet.

"Tatăl nostru care eşti in ceruri! Te lăudam pentru că ni te-ai descoperit, ca să te cunoaştem prin Cuvântul Tău, care ne-a rămas în scris de mii de ani, pentru noi şi copiii noştri. Venim în atenţia Ta acum, pentru că vrem să ne rugăm Ţie Doamne, în cât mai multe din situaţiile de fiecare zi, şi astfel Tu să ne poţi descoperi implicarea Ta.

Această rugăciune este pentru alegerile prezidenţiale din 2009, pentru ca să ajungă la putere cei care au cea mai pregătită inimă să ţină cont de Tine, Doamne. Prin voia Ta ajunge un om la conducerea poporului, iar noi suntem liberi să-l alegem.



Ne rugăm pentru cei aleşi să primească de la Tine toată înţelepciunea şi umilinţa, ca să ne servevească drept exemplu de responsabilitate şi curaj. Să conducă matur, în primul rând viaţa personală şi familia, partidul şi apoi naţiunea romănă, căci dacă nu ştie să-şi crească familia integru, cum va putea ghida cu putere şi înţelepciune acest popor?

Mulţumim pentru că ai menţinut pacea în ţara tuturor posibilităţilor, în România. Fiecare naţiune care Ţi-a dat slava cuvenita Tu ai ridicat-o, iar fiecare civilizaţie care a legalizat imoralitatea şi-a găsit sfârşitul.

Te rugăm să ridici bărbaţi responsabili care să spună NU imoralităţii şi desfrânării şi să spună DA relaţiilor mature în dragoste. Dă-ne motive să Te lăudăm pentru felul în care o să ajungi în inimile românilor şi astfel vei arăta lucrarea Ta în România. Te iubim dragă Tată ceresc şi toate acestea ţi le-am adus în numele fiului Tău Isus pentru ca gloria Ta. Amin!"

Contactat de REALITATEA.NET, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, a declarat că Biserica nu are rugăciuni speciale pentru alegeri. "Avem pentru molime, pentru începutul de an şcolar, pentru ploi, dar nu pentru alegeri. Pe internet apar tot felul de "aberaţii" în numele credinţei. Oamenii ar trebui să-şi consulte preotul mai întăi", spune părintele Stoica.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • claudiu 04 Dec, 2009 10:01 Pentru Aklex: TACI COMUNSTULE! BĂSESCU ÎN 19.12.1988 A FOST FĂCUT INGINER MARITIM DE CĂTRE ELENA CEAUŞESCU, ÎN TOT ACEST TIMP EL I-A FOST LOIAL FAMILIEI CEAUŞESCU! AŞA CĂ CIOCU MIC! IARBA REA DIN HOLDE PIARA PIARĂ ŞI BĂSESCU DIN ŢARĂ! SĂ DEA BUNUL DUMNEZEU SĂ NU MAI AUZIM DE BĂSESCU NICIODATĂ DUPĂ 6.12.2009, AMIN! AŞA SĂ NE AJUTE BUNUL DUMNEZEU!
  • Mazare 23 Nov, 2009 16:42 Amin! Sa arate Dumnezeu mila fata de Romania.
  • Aklex 20 Nov, 2009 02:32 "Vae Victis " Vai de cei prosti, lasi si invinsi! Puteti sa va rugati mult si bine! Dumnezeu iti da dar nu-ti baga in traista, Prostanacilor!!!!!!!