Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:55 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ROMATOM a transmis Ministerului Energiei o serie de propuneri. Despre ce este vorba

ro

16 Oct, 2018 11:35 1988 Marime text
Forumul Atomic Roman („ROMATOM”), salută elaborarea proiectului de Strategie Energetică a României 2018-2030, cu perspectiva anului 2050 și isi exprima satisfacția asupra modului în care documentul propus face obiectul unui proces transparent de consultare publica și schimb de opinii cu industria, asociațiile industriale, organizațiile ONG-urile și media.

În calitate de asociatie a industriei nucleare din Romania, afiliata la forumul industriei nucleare europene, ROMATOM a transmis Ministerului Energiei o serie de propuneri si comentarii privind proiectul strategiei, in cadrul procesului de consultare publica, propuneri ce au in vedere reflectarea corespunzatoare a factorilor cu potential impact asupra dezvoltarii energiei nucleare in Romania, corelat cu necesitatile de energie prezente şi viitoare, dupa cum urmează:

1. Având in vedere faptul ca proiectele mari de infrastructura nucleara presupun angrenarea mai multor institutii abilitate si factori, ROMATOM recomanda ca, intr-o etapa ulterioara, sa se realizeze un plan de masuri institutionale care sa traseze cadrul concret de sustinere a investitiilor, atragere de capital, dezvoltarea unor mecanisme echilibrate pe piata de energie pentru sursele de energie cu emisii reduse de carbon.

2. Corelarea strategiei in domeniul energetic cu alte strategiile deja adoptate in domenii conexe si suport, mentionandu-se, ca de exemplu strategiile privind cercetarea-dezvoltarea, strategia pe termen mediu si lung pentru managementul deseurilor radioactive, specializarea inteligenta, competitivitate, dezvoltare regionala etc., pentru a maximiza eficienta acesteia si asigurarea resurselor necesare, inclusiv resurse umane, implementarii strategiei energetice nationale.
 
3. În contextul creșterii economice durabile, ROMATOM considera necesară includerea în strategie a unor măsuri concrete pentru sustinerea si dezvoltarea industriei nucleare orizontale din România, oferind industriei o perspectivă pe termen lung. Se menține astfel interesul companiilor de a se certifica în acest domeniu și de a dezvolta produse și servicii specifice proiectelor nucleare, dar și interesul tinerilor pentru a urma o carieră în industria nucleară. Multe dintre industriile orizontale se încadrează în grupa tehnologiilor de vârf, generează valoare adaugată peste media economiei și au potențialul de a antrena alte industrii pe lanțul de valoare adăugată.

 4. În ceea ce privește domeniul cercetării, ROMATOM dorește să sublinieze importanța orientării spre partea aplicativă a domeniul (dezvoltare tehnologică și inovare), precum și creșterea rolului cercetării din centrele universitare, în conformitate cu strategiile și politicile europene. Cercetarea aplicativă este zona care contribuie pe termen scurt la creșterea competitivității. În vederea facilitării dezvoltării tehnologice și inovării pe termen lung, accesării fondurilor europene, considerăm necesară intr-o faza ulterioara elaborarea unei abordări strategice privind tehnologiile energetice avute în vedere în perioada de după 2030, dar care trebuie abordate și prefigurate, împreună cu măsurile de susținere a acestora, încă din perioada 2018-2030. Proiectul demonstratorului de generatie IV Alfred dezvoltat in cooperare internationala de RATEN-ICN Pitesti reprezinta un potential de dezvoltare tehnologica a Romaniei.

„Industria nucleara orizontala din Romania poate asigura un număr semnificativ de locuri de muncă, estimat la 19.000 la momentul implementarii proiectului Unitatilor 3 si 4 de la CNE Cernavoda, în mare parte cu calificare înaltă, ceea ce trebuie sa constituie un obiectiv în sine al strategiei energetice nationale, inclusiv identificarea instrumentelor posibil a fi promovate pentru retenția acestei forțe de muncă”, a declarat Gheorge Lucaciu, Director Executiv al ROMATOM.

 
ROMATOM considera ca propunerile si comentariile de mai sus sunt in mare majoritate aplicabile intregii industrii si cercetari din energetica româneasca, ROMATOM fiind la dispozitia Ministerului Energiei pentru clarificari ulterioare si dezvoltari ale subiectelor prezentate, considerand ca este necesara atragerea tuturor asociaţiilor industriale şi profesionale din energie în finalizarea “Strategiei energetice a României 2018-2030, cu perspectiva anului 2050”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii