Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:47 21 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România a preluat Președinția Consiliului Uniunii Europene în cadrul Consiliului Afaceri Generale

ro

11 Dec, 2018 19:55 341 Marime text
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a preluat oficial astăzi, 11 decembrie 2018, mandatul de Președinte al Consiliului Afaceri Generale, la finalul reuniunii miniștrilor pentru afaceri europene, desfășurate la Bruxelles.

Potrivit MAE, un punct important pe agenda de discuții la reuniunea CAG l-a constituit Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, în pregătirea dezbaterii liderilor europeni de la Consiliul European din 13-14 decembrie 2018. În intervenția sa pe acest subiect, ministrul delegat George Ciamba a exprimat apreciere pentru eforturile depuse de Președinția Austriei pe acest dosar, subliniind că România este pregătită să mențină același ritm susținut al discuțiilor care să conducă la realizarea de progrese consistente pe durata mandatului său. În egală măsură, a fost evidențiată necesitatea ca noul buget al Uniunii să fie deopotrivă ambițios și echilibrat și să reflecte atât nevoia de susținere în continuare a obiectivelor de creștere și convergență, precum și necesitatea oferirii unui răspuns eficient la provocările actuale. De asemenea, ministrul delegat a accentuat faptul că avansarea substanțială a negocierilor în acest dosar depinde, în mare măsură, de angajamentul constructiv al tuturor statelor membre și al instituțiilor europene în proces.

De asemenea, miniștrii pentru afaceri europene au abordat, în pregătirea reuniunii Consiliului European din decembrie, și celelalte subiecte aflate pe agenda liderilor, cu accent pe aspectele vizând piața internă, migrația, Uniunea Economică și Monetară și relațiile externe ale Uniunii.

În raport cu agenda Consiliului European, ministrul delegat pentru afaceri europene a subliniat importanța transmiterii unui mesaj puternic al Consiliului European în sprijinul eforturilor de consolidare a Pieței Interne. În context, George Ciamba a evidențiat principiile care trebuie să stea la baza formulării unei viziuni post-2020 asupra Pieței Interne, respectiv prezervarea libertăților fundamentale, eliminarea barierelor și creșterea capacității de răspuns la provocările digitale. Totodată, ministrul delegat a făcut referire la necesitatea continuării eforturilor în direcția unei abordări cuprinzătoare a migrației, pornind de la obiectivele formulate în cadrul Consiliul European din iunie 2018, exprimând, în context, disponibilitatea României de a continua eforturile președințiilor anterioare în acest dosar. Totodată, a subliniat importanța discuțiilor cu privire la evoluțiile recente din Marea Azov, precum și cu privire la măsurile de combatere a dezinformării, acest ultim aspect constituind o prioritate de agenda Președinției României la Consiliul UE.

”În plus, miniștrii au avut un schimb de vederi pe următoarele subiecte: Semestrul European 2019 cu accent pe elementele din Analiza Anuală a Creșterii publicate de către Comisia Europeană, statul de drept în Polonia și valorile Uniunii-Ungaria, precum și rezultatele Conferinței privind subsidiaritatea, desfășurate în perioada 15-16 noiembrie 2018, la Bregenz, în Austria.
În cadrul reuniunii, au fost adoptate în mod formal, fără dezbatere, concluziile Consiliului UE pe marginea rapoartelor Comisiei Europene pentru România și Bulgaria în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, publicate la 13 noiembrie 2018, concluziile fiind anterior convenite la nivel tehnic” - au mai transmis reprezentanții MAE.

Ti-a placut articolul?

Comentarii