Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:08 25 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Radu Mazăre nu are curajul să schimbe ceva în oraşul acesta". Vezi cine spune acest lucru

ro

07 Aug, 2014 11:00 2806 Marime text
Constănţenii vor plăti şi anul acesta una dintre cele mai scumpe gigacalorii din ţară, transmite prin intermediul unui comunicat de presă Partidul democrat Liberal.


"După ce a promis marea cu sarea, administraţia Mazăre îi lasă pe constănţeni să cadă, din nou, în baltă. Cu o gigacalorie de 358 de lei sau mai scumpă, locuitorii Constanţei vor avea şi anul acesta o iarnă chinuită, vor trăi din nou cu teama facturii la încălzire. Senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal, reclamă modul în care primarul Radu Mazăre şi aparatul administrativ pe care îl conduce îi martirizează pe constănţeni", se arată într-un comunicat de presă.

„Radu Mazăre şi angajaţii lui nu fac altceva decât să îşi bată joc de locuitorii Constanţei, să îi chinuie. RADET a anunţat că anul acesta facturile la întreţinere vor fi la fel de mari ca în anii trecuţi sau poate chiar mai mari. Nu le pasă de oamenii care muncesc şi plătesc taxe în acest oraş. Îl previn pe Radu Mazăre că, dacă nu ia în serios această problemă, la toamnă va fi întâmpinat în fiecare zi la uşa Primăriei de constănţenii care nu au din ce să plătească întreţinerea. Şi nu sunt puţini. Nu are curajul să schimbe ceva în oraşul acesta în ciuda puterii politice pe care o are. Are de partea lui Guvernul, Parlamentul, miniştrii... În afară de a fi guralivi şi laşi, Mazăre şi administraţia lui sunt buni numai să organizeze carnavaluri. În rest, Constanţa rămâne un oraş fără perspectivă şi cu facturi usturătoare la întreţinere”, a declarat senatorul Christian Gigi Chiru.
Parlamentarul constănţean mai spune că promisiunile electorale ale lui Mazre şi ale PSD privind un CET nou şi o gigacalorie mai ieftină nu au fost decât praf în ochii votanţilor.

„Mazăre nu are interes să scape constănţenii de robia facturii la întreţinere. Spune că nu mai vrea CET-ul din cauza datoriilor, însă motivele sunt altele. Ţine oraşul în sărăcie, iar resursele bugetare le foloseşte pentru a organiza carnavaluri în Mamaia. Dacă asta înseamnă administraţie locală, înseamnă că oraşul Constanţa este într-un univers paralel celui în care banii Primăriei sunt folosiţi pentru oraş şi pentru locuitorii lui, nu pentru turişti şi pentru imaginea primarului, aşa cum se întâmplă la noi”, a mai precizat senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii