Protest la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Procurorii şi-au suspendat activitatea nemijlocită cu publicul
Protest la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Procurorii şi-au suspendat activitatea nemijlocită
				                   
				                   
				                
							
							 1603
							
							
								
								
								Marime text
							
							
						
							
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti îşi suspendă activitatea nemijlocită cu publicul până la întrunirea tuturor adunărilor generale ale Parchetelor din cadrul Ministerului Public, respectiv 27.02.2019, a anunţat un comunicat al instituţiei transmis vineri AGERPRES.
"La data de 22 februarie 2019, Adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, întrunită în baza Hotărârii nr. 95 din 20.02.2019 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, a decis, cu unanimitatea celor prezenţi, însuşirea în integralitate şi susţinerea considerentelor hotărârii menţionate, apreciindu-se că modificările intempestive aduse legilor justiţiei prin ordonanţă de urgenţă, fără consultarea Consiliului Superior al Magistraturii şi a corpului de magistraţi, au un impact major asupra capacităţii Ministerului Public, în ansamblul său, de a-şi aduce la îndeplinire îndatoririle constituţionale. În acest context, s-a pus în discuţie adoptarea unei forme de protest, stabilindu-se, în primă fază, suspendarea activităţii nemijlocite cu publicul până la întrunirea tuturor adunărilor generale ale parchetelor din cadrul Ministerului Public, respectiv 27.02.2019", a precizat comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
					Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
					

															
														
										
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
					