Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:31 24 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Protest în faţa Ministerului Culturii sub deviza „Opriţi propaganda homosexuală în şcoli şi în instituţii de cultură"

ro

04 Mar, 2018 19:31 552 Marime text
Câteva zeci de persoane, reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale, au protestat, duminică, în faţa Ministerului Culturii sub deviza: "Opriţi propaganda homosexuală în şcoli şi în instituţii de cultură", informează Agerpres.ro.
 
Participanţii, unii dintre ei îmbrăcaţi în costume populare, au purtat steaguri tricolore.
 
Ei au afişat, pe acordurile Imnului de stat şi ale Horei Unirii, pancarte cu mesaje: "Propaganda homosexuală este ultraj la bunele moravuri", "Cultura românească înseamnă valoare, nu depravare!", "Opriţi propaganda homosexuală în Muzeul Ţăranului Român", "Nu împingeţi tinerii spre homosexualitate!".

"Vrem să apărăm inocenţa copiilor, având în vedere că viitorul fiecărui neam îl reprezintă copiii. Prea des în ultima vreme au început să ne ia copiii, fără acordul părinţilor, să-i ducă şcoala în instituţii de cultură şi să le arate că este în regulă să fii homosexual, că e în regulă să te crezi altceva decât eşti. (...) Copilaşii când sunt mici au nevoie de nişte repere, de educaţie. Cum să ajungă ei să fie buni când lor li se prezintă tot felul de idei nelalocul lor? (...) Suntem îngrijoraţi unde se îndreaptă lumea asta, de asta am venit aici, nu scopul este să facem proteste, nu suntem experimentaţi să facem proteste, suntem organizaţie de faptă", a declarat Dan Grăjdeanu, reprezentantul Asociaţiei Frăţia Ortodoxă.

 
Mai multe organizaţii, printre care Frăţia Ortodoxă "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruinţă", Alianţa pentru Demnitate Naţională, Asociaţia Pro Vita Bucureşti, au transmis o scrisoare deschisă miniştrilor Sănătăţii, Educaţiei şi Culturii în care au solicitat demisia persoanelor care au permis desfăşurarea filmelor cu mesaj pro LGBT la Muzeul Ţăranului Român şi a celor care au dus o sută de elevi la vizionarea filmului "120 BPM".

Sursa:  Agerpres.ro.
Sursa foto: Agerpres.ro
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ctean 05 Mar, 2018 06:43 Da , in ultima perioada vad ca se poarta tot mai des scene in mai toate filmele , mai mult sau mai putin, grav este ca si in filmele de desene animat au aparut astfel de scene si vad ca asemenea filme castiga premii , chiar s a intors lumea cu fundul in sus? Nu am nimic cu ei atata timp cat nu se afiseaza public si vor prea multa reclama , iar casatoria intre acelasi sex nu intra in discutie , societatile sint tot mai bolnave, un NU MARE FILMELOR CU ASEMENEA SCENE SI NIMIC ALTCEVA.
  • fara nume 04 Mar, 2018 19:49 Incercati ,pe viitor sa alegeti cu grija pe cei care va reprezinta in Parlament! Altfel,veti ajunge sa fiti condusi de minoritari!