Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:36 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect de dezbateri academice pentru tinerii din Constanţa

ro

18 Jul, 2014 16:08 2603 Marime text
În perioada 4 – 23 iulie, Asociaţia Regională de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR) Dobrogea derulează proiectul „ Participarea tinerilor din judeţul Constanţala concursul regional de dezbateri academice”. La acest concurs s-au înscris peste 100 de liceeni, membri ai Cluburilor de dezbateri din diferite licee dar și ai Consiliului Național al Elevilor, Consiliilor Județeane ale Elevilor și Consiliilor Şcolare ale Elevilor. Proiectul are ca obiectiv general promovarea valorilor democratice europene.  Astfel, a fost organizat un concurs de dezbateri de tip academic, în perioada 14-17 iulie 2014, la  Hotelul Venus din Slănic-Moldova. Activitatea a fost onorată de prezenţa lui Romeo Moşoiu, consilier al ministrului Educaţiei şi susţinător al proiectului și de prof. Ciprian Zaharia, preşedinte al ARDOR  Moldova. Județul Constanța a fost reprezentat de 3 echipe, de la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Cuvios Dionisie Exiguul” Constanța, Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” Constanța, Colegiul  Național ”Constantin Brătescu” Constanța, coordonați și pregătiți de prof. Carmen Ciornea,  președinte ARDOR Dobrogea, și prof. Carmen Florescu, vicepreședinte ARDOR Dobrogea. Acestea au fost selectate în perioada 4-13 iulie când au avut loc activităţi de organizare, informare şi documentare în peste 20 cluburi de dezbateri și când s-au desfăşurat peste 100 de dezbateri în cluburile judeţene. În perioada 18-23 iulie se vor realiza două activități adiacente, evaluarea şi apoi raportarea proiectului. Toate echipele constănțene s-au calificat în optimi, plasându-ne printre primele echipe din țară. Echipa Gandhi, compusă din elevi ai Colegiului „Mircea cel Bătrân”, au trecut în sferturi confirmând eforturile trainerului lor, Ciornea Ioana Veronica, fost campion național în dezbateri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii