Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Programul sfintelor slujbe, în Constanța. Unde va sluji Arhiepiscopul Tomisului IPS Teodosie

ro

25 Dec, 2018 19:18 4110 Marime text
Pe 30 decembrie, Biserica Ortodoxă cinstește Duminica după Nașterea Domnului (a Sfinților Iosif, Logodnicul, David Prorocul și Iacob, rudenia Domnului) și Fuga în Egipt. Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia, pentru a doua oară în acest an, Liturghia Sfântului Iacob la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, începând cu ora 8.45.

Luni, 31 decembrie, de la ora 21.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei cu Litie la biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanţa (str. Ion Neculce, nr. 2G), așezământ de cult ce-și cinstește ocrotitorul în prima zi a lui 2019.

La cumpăna dintre ani, ierarhul va fi alături de credincioşii constănţeni în Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” unde, luni, începând cu ora 23.30, va săvârşi o slujbă specială, rânduită de către Sfântul Sinod, de mulţumire şi de binecuvântare a începutului Noului An calendaristic.

Marți, 1 ianuarie 2019, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului şi pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, începând cu ora 9.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanța.

În aceeași zi, de la ora 17.30, Întâistătătorul eparhiei se va întâlni, la Casa de Cultură din Constanţa, cu clerul şi credincioșii, și va avea loc tradiționalul concert de Anul Nou, susţinut de către Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.

Tăierea împrejur a Domnului

La opt zile de la Nașterea Domnului, Biserica Ortodoxă sărbătorește Tăierea împrejur cea după trup a Mântuitorului Hristos.

La iudei era obiceiul ca, la opt zile de la naștere, pruncul să fie tăiat împrejur și să i se pună numele, așa cum reiese din Vechiul Testament: „*Iar în ziua a opta se va tăia pruncul împrejur*” (Levitic 12, 3). Fiul lui Dumnezeu S-a supus rânduielii Legii Vechi pentru a demonstra că S-a născut sub Lege și o respectă. Astfel, Fecioara Maria, împreună cu dreptul Iosif, a dus Pruncul la Templu, unde a fost tăiat împrejur și i S-a pus numele Iisus, nume adus de arhanghelul Gavriil mai înainte de zămislirea Sa în pântecele Fecioarei. Etimologic, cuvântul „Iisus“ vine din limba ebraică („ieşuah”) și înseamnă „salvare”, „mântuire” sau „Dumnezeu mântuieşte“.

Această tradiție preînchipuia Botezul creștin. La vârsta maturității Iisus Hristos a fost botezat, de către Sf. Ioan Botezătorul, arătând astfel că nu tăierea împrejur, ci Botezul și Pocăința sunt poarta de intrare în împărăția cerească. Hristos a desăvârșit Legea Vechiului Testament prin învățătura și lucrările Sale, deschizând calea tăierii împrejur cea după Duh, a inimii.

Sfântul Vasile cel Mare

Este unul dintre cei Trei Sfinți Ierarhi capadocieni. S-a născut în anul 330, într-o familie profund creștină. A avut patru surori și tot atâția frați. Cinci dintre copii au devenit sfinți, alături de părinții lor: tatăl, Vasile, mama, Emilia, și bunica, Sfânta Macrina cea Bătrână.

Sf. Vasile cel Mare a studiat în Cezareea Capadociei, la Constantinopol și Atena. În anul 356 a revenit în țară și, după o scurtă perioadă în care a predat retorica, s-a dedicat monahismului. A călătorit în Siria, Palestina, Egipt și Mesopotamia pentru a cunoaște viața monahală din acele zone, apoi a redactat „Regulile vieții monahale”, carte ce stă la baza organizării vieții mănăstirești răsăritene.

Totodată, Sfântul Vasile cel Mare a fost un bun apărător al învățăturii creștine, autor al textului Sfintei Liturghii. Tot el a organizat activităţile filantropice, prin așa-numita Vasiliadă. Aceasta era un așezământ filantropic, construit la marginea Cezareei, unde veneau cei săraci și abandonați pentru a primi mâncare și îngrijire. Tot aici își găseau alinare și cei bolnavi.

Sfântul Vasile cel Mare a trecut la cele veșnice pe 1 ianuarie 379.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii