Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:22 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Procurorii sau judecătorii nu mai pot fi manipulaţi”. Vezi cine afirmă aceasta

ro

29 Sep, 2014 18:25 1519 Marime text
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a susținut astăzi un discurs la inaugurarea noului sediu al Judecătoriei Fălticeni, apreciind că procurorii și judecătorii sunt în ziua de astăzi independenți.

"Cred că nimeni nu mai poate vorbi în ziua de azi decât de independenţă. Orice discuţie în spaţiul public legată de independenţa magistraţilor nu-şi mai are rostul, acest lucru fiind deja evident. Vedem soluţii ale procurorilor, vedem soluţii ale judecătorilor care sunt cu siguranţă în afara oricărui dubiu că se bazează doar pe lege. Dacă cineva îşi imaginează că procurorii sau judecătorii mai pot fi manipulaţi în ziua de astăzi, se înşală amarnic", a spus ministrul Justiţiei, potrivit Mediafax.

Demnitarul a precizat că și-a asumat o serie de investiții în infrastructura din justiţie.
Cazanciuc a precizat că o sută din peste două sute de sedii de instanţă din România au condiţii improprii, motiv pentru care a lansat un proiect naţional de investiţii în sedii de instanţă, transmite Mediafax.

Ministrul Justiţiei a mai spus că vor fi făcute investiţii şi în IT, astfel încât la finalul anului viitor să existe în instanţele din România un dosar electronic pe care părţile să-l poată accesa de la distanţă, fără să mai fie nevoie ca părţile să piardă timp şi să nu mai fie necesară prezentarea la instanţă când nu e necesar pentru a avea acces la propriile dosare.

De asemenea până la sfârşitul anului ar urma să fie făcuţi primii paşi astfel încât fiecare cetăţean al ţării să aibă acces gratuit la legislaţie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii