Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:57 15 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primar, arestat la domiciliu pentru abuz în serviciu

ro

21 Feb, 2015 22:29 920 Marime text
Primarul comunei Vinţu de Jos, Gheorghe Vlad (PSD), reţinut, ieri, de către procurorii Parchetului Tribunalului Alba pentru abuz în serviciu fiindcă ar fi folosit în scop personal bani din bugetul primăriei, a fost arestat la domiciliu în urma unei decizii de astăzi a Judecătoriei Alba Iulia, informează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Judecătoriei Alba Iulia, primarul comunei Vinţu de Jos, Gheorghe Vlad, şi Valentin Groza, şef birou în cadrul instituţiei, au fost prezentaţi, astăzi, instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru abuz în serviciu, relatează Mediafax.

Sursa citată a precizat că magistraţii Judecătoriei Alba Iulia au respins propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba de arestare preventivă a celor doi şi a decis ca aceştia să fie cercetaţi în continuare în arest la domiciliu.

Decizia Judecătoriei Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu contestaţie care se va judeca la Tribunalul Alba.

Primarul comunei Vinţu de Jos, Gheorghe Vlad (PSD), a fost audiat, ieri, şi apoi reţinut pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.


Sursa: Mediafax

Ti-a placut articolul?

Comentarii