Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:11 19 04 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preşedintele Klaus Iohannis susține că premierul Viorica Dăncilă a reuşit să pună pe „butuci" relaţia cu lumea arabă

ro

25 Mar, 2019 18:09 377 Marime text
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, că premierul Viorica Dăncilă a reuşit să pună pe "butuci" relaţia cu lumea arabă, arătând că Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei s-a simţit jignit de declaraţiile acesteia şi, de aceea, şi-a anulat vizita pe care urma să o efectueze în România, informează Agerpres.ro

"Iniţial, eu am avut un program cam strâns. În seara asta trebuia să merg repede de aici să fiu gazda unui dineu pentru un musafir important şi drag. Regele Iordaniei trebuia să vină, dar datorită diletantismului doamnei prim-ministru, care ne-a stricat relaţia cu această zonă, nu mai este cazul. Regele Iordaniei s-a simţit personal jignit de abordarea doamnei prim-ministru la acel congres din America şi a contramandat vizita. Este o reală problemă pentru România. Cred că vă daţi seama. România a construit o relaţie de încredere cu lumea arabă şi aceasta este una dintre puţinele constante, a fost cel puţin până ieri, din politica externă a României, unde ca stat am avut o atitudine fermă, corectă faţă de parteneri, acum doamna a reuşit să o pună pe butuci şi pe asta. Asta nu este o glumă, este foarte, foarte trist. Pentru ce? Pentru nimic", a spus şeful statului la dezbaterea "Viitorul oraşelor româneşti în contextul european al conceptului de dezvoltare locală", organizată de Asociaţia Oraşelor din România.


Administraţia Prezidenţială a precizat luni că vizita pe care Regele Abdullah al II-lea al Regatului Haşemit al Iordaniei urma să o efectueze în România a fost anulată de partea iordaniană.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, urma să îl primească în această după-amiază pe majestatea sa Regele Abdullah al II-lea al Regatului Haşemit al Iordaniei, la Palatul Cotroceni, cu prilejul vizitei oficiale programate să aibă loc în România. Vizita a fost anulată astăzi de către partea iordaniană", a informat Administraţia Prezidenţială, printr-un comunicat de presă transmis luni.


AFP a relatat, citând Palatul Regal, că Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi-a anulat o vizită în România în semn de protest după afirmaţiile premierului român Viorica Dăncilă despre mutarea ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

"Regele Abdullah al II-lea a decis să anuleze o vizită prevăzută pentru luni în România în semn de solidaritate faţă de Al-Quds (denumirea în arabă pentru Ierusalim - n.r.)", a precizat Palatul Regal într-un comunicat.

Anularea vizitei, care urma să fie marcată de semnarea mai multor acorduri în diferite domenii, a fost decisă "după declaraţiile de duminică ale prim-ministrului român privind mutarea ambasadei ţării sale de la Tel Aviv la Ierusalim", se mai arăta în comunicat.


Conform agenţiei naţionale de presă iordaniene Petra, Regele Abdullah al II-lea avea programate întâlniri cu preşedintele român, Klaus Iohannis, şi cu liderii Parlamentului. El urma, de asemenea, să participe la Reuniunile Aqaba, care fuseseră programate a fi găzduite de România în parteneriat cu Iordania.

Agenţia Petra mai relatează că, în marja vizitei, Guvernele iordanian şi român urmau să semneze un acord, două memorandumuri de înţelegere şi un program de cooperare, fiind programat în acelaşi timp şi un Forum de Afaceri Iordaniano-Român, cu participarea reprezentanţilor din sectorul privat din cele două ţări. 

Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii