Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:14 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pregătirile pentru sezonul estival, pe ultima sută de metri la Constanța. Cu ce noutăți sunt așteptați turiștii pe litoral

ro

09 Apr, 2019 14:46 1257 Marime text
În cursul zilei de astăzi, 09.04.2019, a avut loc prima ședință pregătitoare pentru sezonul estival, sub coordonarea Instituției Prefectului - Județul Constanța, la sediul instituției.
 
Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Constanța, la întâlnire au participat, alături de echipa Instituției Prefectului, reprezentantul regional al  Ministerul Turismului și reprezentanți ai unităților MAI, primăriilor din localitățile riverane Mării Negre, ai patronatelor în turism, Asociației Investitorilor în Stațiunea Turistică Venus, Căpităniei Zonale Constanța, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcției de Sănătate Publică,  DSVSA Constanța, Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, UPU a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța,  ABADL, Asociației Naționale a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din Constanța.

”Pregătirea pentru sezonul estival implică o participare diversă, astfel încât reprezentativitatea celor prezenți să constituie premisele unei mai bune înțelegeri a nevoilor de acțiune și de implementare în sezonul estival și de mai coerentă colaborare între parteneri și beneficiari.
Întâlnirea a debutat prin propunerea și acordul unanim  de a constitui un Comitet de coordonare pentru sezonul estival 2019, în care să fie membri reprezentanții tuturor entităților prezente, Instituția Prefectului având rolul de coordonator.
A fost făcută o prezentare succintă a datelor referitoare la sezonul estival 2018 și, în baza acestora, evidențierea direcțiilor de acțiune ce trebuie avute în vedere pentru 2019:
salvarea acvatică, punctele de prim-ajutor, elaborarea documentelor, alocarea sarcinilor pentru membrii Comitetului și modalitățile de coordonare” - au mai transmis reprezentanții Prefecturii Constanța. 


În cadrul ședinței de lucru a fost prezentată o aplicație pentru telefonie mobilă prin care turiștii să poată vedea, în timp real, atenționări meteo,  eventuale interdicții  și alte aspecte legate de zona litoralului; de asemenea,  au fost discutate aspecte legate de lipsa forței de muncă, de pregătirea plajelor – ABADL a precizat că plajele sunt  gata în proporție de 90% pentru sezonul estival 2019, de contractele între primării și entitățile  furnizoare de servicii de salvamar, în sensul că este necesară urgentarea încheierii acestora, alocarea fondurilor bugetare ș.a.

”În ceea ce privește bugetul pentru anul 2019, se impune a menționa că Primăria Corbu beneficiază pentru prima dată de fonduri dedicate pentru activități de salvamar - a fost cerut și aprobat un buget de  128.000 lei pentru aceste activități.  Per total, bugetul alocat în acest an primăriilor Constanța, Mangalia, Eforie, Năvodari, Costinești, Limanu, 23 August, Tuzla și Corbu este de peste 11.000.000 lei, aproape dublu față de cel alocat în anul anterior (6.930.000 lei).
 
Cei prezenți la întâlnirea de lucru vor analiza aspectele discutate și vor reveni cu propuneri și soluții în proxima ședință a Comitetului” - au mai precizat reprezentanții Prefecturii Constanța. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii