Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:32 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poziția SSC Farul Constanța cu privire la copilul mușcat de câine pe stadion

ro

17 Jan, 2017 17:06 1610 Marime text
Pe pagina de Facebook a SSC Farul Constanța a apărut un mesaj în care se exprimă regretul cu privire la evenimentul în care o fetiță a fost mușcată de un câine

„Suporter Spirit Club Farul Constanţa doreşte să-şi exprime regretul cu privire la evenimentul neplăcut petrecut la Stadionul “Farul” în care o fetiţă a fost muşcată de un câine. Cu toţii ne-am regăsit în asemenea situaţii, toţi avem copii şi ştim cum e atunci când au de suferit, indiferent de motiv. Sperăm că fetiţa este bine şi îi urăm însănătoşire grabnică! 

Totuşi, credem că este important să precizăm anumite aspecte. SSC Farul asigură, cu acordul lichidatorului judiciar, paza stadionului. Din păcate, în ultimul timp nu au mai fost făcute investiţii în baza materială a acestuia, astfel încât în anumite zone gardurile împrejmuitoare sunt rupte sau lipsesc cu desăvârşire, iar animalele se pot strecura uşor prin aceste spaţii. Având în vedere faptul că stadionul face obiectul unei concesiuni care este încă în vigoare, până la dizolvarea societăţii CS FC Farul SA nu se poate prefigura un interval de timp în care asemenea lucrări să fie executate. Am transmis instrucţiuni precise membrilor Asociaţiei noastre să nu hrănească animalele fără stăpân din zona stadionului, dar nu putem face mai mult decât atât. Nu putem să ne implicăm în fapte care contravin legislaţiei în vigoare sau normelor de convieţuire socială! De asemenea, nu putem influenţa nici activitatea celorlalţi agenţi economici care au spaţii închiriate la stadion. 

Pe această cale, facem un apel către toţi cei care utilizează infrastructura stadionului “Farul” pentru antrenamente, relaxare, menţinerea condiţiei fizice etc., să desfăşoare aceste activităţi cu maximă atenţie, astfel încât să nu se expună la riscuri de accidentare sau vătămare şi reamintim recomandarea ca accesul auto şi pietonal să se facă cu precădere dinspre străzile Ion Andreescu şi Panait Cerna. 

Vă mulţumim pentru înţelegere!”, se arată pe pagina de Facebook citată.

Citește și 

Copil mușcat de câine pe stadionul Farul din Constanța. Părinții, indignați pe un grup de mămici de pe Facebook                        

Ti-a placut articolul?

Comentarii