Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:50 18 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Portul Constanța, gazda Grupului de Lucru pe Marea Neagră din cadrul Asociației MedCruise (galerie foto)

ro

22 Feb, 2019 13:28 685 Marime text
Vineri, 22 februarie 2019, la sediul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, s-a desfășurat întâlnirea Grupului de Lucru pe Marea Neagră din cadrul Asociației MedCruise.

Portul Constanța deține din 2017 directoratul MedCruise pentru zona Mării Negre, și promovează împreună cu porturile Odessa, Burgas și Varna relansarea turismului de croazieră în Marea Neagră, afectat în ultimii ani de situația geopolitică tensionată.

Aceasta este o oportunitate deosebită pentru inițierea și susținerea legăturilor directe cu actori importanți din industria turismului de croazieră, în scopul creării unor noi itinerarii care sa includă Portul Constanța și România ca destinație turistică.
 
La întâlnirea Grupului de Lucru au participat reprezentanți ai managementului din porturile Varna, Burgas, Odessa, Istanbul, de la Autoritatea porturilor ucrainiene .

A fost prezent și secretarul general al MedCruise, Jordi Caballe, pentru prima oară în Portul  Constanța.
 
Membrii Grupului de Lucru pe Marea Neagră au discutat măsuri concrete pentru ca marile linii de croaziere să revină în Marea Neagră, un plan de marketing pentru anii 2019 – 2021, s-au prezentat cele mai noi investiții din Marea Neagră în domeniul turismului de croazieră, noutățile anunțate de companiile de croazieră pentru zona Mării Negre.

În prezent, pentru Portul Constanța sunt semnale clare că turismul de croazieră se va relansa, nave maritime de pasageri cu capacitate mare anunțându-și deja escale, pentru următorii 3 ani.

În acest an, marile linii maritime de croaziere vor analiza și testa toate condițiile oferite pentru navele de pasageri în portul Constanța, urmând să schițeze itinerariile pentru anii următori.

 În 2019, compania Aegean a inclus Portul Constanța pe lista escalelor pentru nava Aegean Odissey, iar pentru anii 2020 și 2021, compania Azamara Club Cruises a făcut deja rezervări ferme pentru nava Azamara Journey, după o absență de câțiva ani în zonă.

Pentru sezonul de croaziere 2019, în portul Constanța sunt deja anunțate, până la acest moment, 21 de nave, prima navă, fluvială, urmând să sosească pe 24 martie.
 
CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța este membră a asociației MedCruise din 2007. Principalul obiect de activitate al MedCruise îl constituie susținerea turismului de croazieră și promovarea intereselor porturilor ce dețin terminale de pasageri.
 
Delegații au făcut un tur tehnic al Portului Constanța la bordul navei Anghel Saligny.


Sursa foto: CNAPM Constanţa
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii